L-am cunoscut pe diavol. Este un bărbat elegant, șarmant și cu sânge rece, care-și petrece eternitatea inspirând frică în stânga și-n dreapta, întruchipând un zeu, bântuind pământul. Nu credeam că voi fi capabilă să mă îndrăgostesc... mai ales de el, un bărbat cu renume in lumea mea. Am auzit multe povesti, toate fiind spuse cu groază în ochi, neștiind dacă simpla menționare a numelui său îl va invoca și ne va tăia limbile tuturor doar pentru că avem tupeul să-l rostim, ceva tipic monstrului răzbunător care era. Credeam că e crud, nemilos și rece. Puteam jura ca nu e nimic mai mult de atat, ca este un suflet veșnic pierdut. Însă, când l-am privit în ochi pentru prima dată, viața mea pusă pe pauză, a început să avanseze din nou. Ochii lui ascund secrete, ca o pădure sinistră, bântuită și întunecată care n-a mai fost de mult timp atinsă de-o rază de lumină. Are un chip inexpresiv și ochii sloi ca un ghețar pe care nici cea mai cumplită caniculă nu îl poate topi. Cu o privire m-a făcut să mă simt expusă, ca si când îmi cunoaște fiecare păcat ascuns în suflet, ca și cum mi-ar putea vedea sufletul rănit. Poate fi un bărbat crud, dar mi-a dovedit că aparențele sunt înșelătoare. El poate fi romantic, amuzant, prietenos. Dar oare e doar un act, o manipulare? Doar o scamatorie să mă consume până la ultima rămășiță a sufletului meu. M-a scos din valurile pe care le simțeam că îmi vor fi sfârșitul. Iar eu? Eu l-am făcut să cunoască un sentiment mai puternic decât răzbunarea. Povestea noastră, poate suna ca un basm, ca o invenție, ca o plăsmuire a imaginației mele. Cum ar putea un bărbat ca el să iubească ? Mai ales un suflet pierdut ca al meu.