Capitolul trecut:
Zice, apoi ne tărâm bagajele până la lift. Urcăm rapid, mai întâi îl lăsăm e Edward, apoi eu cu tata urcăm la etajul trei. Deja emoțiile mă acaparează.
- Camera 300. Camera 300. Ah, aici! zic și apăs clanța ușii.
Când am deschis ușa era...o fată. A ridicat capul, iar chipul ei era foarte familiar.
- Mirryam? zice, fața ei fiind palidă, iar ochii ei în lacrimi.
- Lizza? zic, punându-mi mâna la gură și îmi mușc un deget ca să nu plâng.
A sărit de pe pat, venind direct în brațele mele. M-a strâns foarte tare, apoi s-a retras ușor rușinată.
- Eu...scuze! Te mai doare ceva? întreabă și își șterge lacrimile.
- Nu, Lizza. Au trecut 2 ani și ceva de la accident! zâmbesc pe jumătate.
- Mă bucur! Acum pot să te strâng mai tare! zice, apoi radem amândouă.
- MIRRYAM! strigă Edward de pe hol.
Am scos capul afară din cameră și i-am făcut semn să vină la mine.
- Nu o să îți vină să crezi! zice și gesticulează din mâini.
- Bun. Ți-am povestit de colegele mele din New York? Ea e una din ele. Lizza el e Edward, Edward ea e Lizza.
- Bună, Lizza! Mă bucur să te cunosc! Derya este și ea? zice, apoi Lizza se uită ciudat la el.
- De unde știe de Derya? își ridică sprâncenele.
- Nu cred că vrei să știi cât de mult a vorbit despre voi două! zice, apoi chicotește.
Tata tușește lângă ușă, iar eu sincer am uitat că stă acolo.
- Tată, totul e rezolvat! Mulțumesc fiindcă ai venit să ne verifici! spun, și îl îmbrățișez.
- Dacă aveți voi doi nevoie de ceva, nu ezitați să mă sunați! spune, gesticulând spre mine și Edward.
Eu și el dăm din cap, iar tata mă sărută pe frunte și pleacă.
- Deci...Voi doi sunteți...iubiți? când auzim ochii noștri se măresc.
- Nu! raspundem la unison.
- Prieteni foarte buni! spun, mutandu-mi greutatea corpului de pe un picior pe altul.
- Bine, bine, am înțeles!
- Deci? Te-ai mai văzut cu Derya?
- Dap. Dar nu ne prea vorbim. Adică, ultima dată am văzut-o cu Harry, dar de atunci nu am mai auzit nimic de ea.
- Cine e Harry? zic, iar ochii ei și ai lui Edward se măresc.
- Ăm...Un coleg! De clasă! se bâlbâie.
- Oh...Bine! Ed? Ce voiai să îmi spui? ma intorc spre el.
- Ăm, da! Colegul meu de cameră e un dobitoc! spune descustat.
- Cum așa? spun, apoi mă aplec să deschid bagajul și să îmi plasez hainele pe partea mea de dulap.
- Am intrat în cameră, iar totul era devastat. Haine pe podea, iar mirosul de băutură era foarte puternic. Nu am putut să rezist, așa că mi-am despachetat lucrurile repede și am plecat de acolo! zice, iar pe mine mă amuză.
- Ăsta e un început destul de bun! îl tachinez.
- Superb! zice sarcastic și își dă ochii peste cap.
- Eu am schimbat două colege de cameră până am venit aici și m-au anunțat că în curând va veni cineva. Se pare că am avut noroc! spune Lizza.
- Dap! Ce șanse erau? chicotesc eu.
- Habar n-am! Dar mi-e îmi convine! zice, apoi râde încet.
- Și mie! zâmbesc larg.
- În curând trebuie să vină Christian să mă ia. Mergem la o cursă între mașini.
- Christian? Am auzit deja multe lucruri pe care nu le-am mai auzit niciodată. Cine e?
- Este...iubitul meu! zice și zâmbește larg.
- Abia aștept să îl cunosc. Știu că stătea cu Mike într-o zi la liceu, dar nu am apucat să îi cunosc atât de bine pe niciunul.
Lizza inspiră brusc și își pune mâna la gură.
- Ce s-a întâmplat? zic îngrijorată.
- Nimic. Doar...trebuie să îl sun pe Christian și am uitat. Vin imediat! zice, apoi iese pe hol.
- Ok...ciudat!
- Foarte! zice, apoi chicotește. Am auzit că e un parc în apropiere. Am putea merge să ne plimbăm.
- Da...Putem. Dar nu azi. Sunt obosită după mutarea asta. Vreau decât să mănânc și să mă culc.
- MIRRYAM! zice de pe hol.
- Da!
- Ajută-mă să deschid ușa. Clața se blochează uneori.
- Perfect! zic sarcastic.
Am deschis ușa, practic, trăgând de ea. Lizza a intrat foarte calmă, s-a uitat în ochii mei, apoi și-a mușcat buza inferioară.
- Lizza? Totul e în regulă?
- Da. Doar...voiam să te întreb ceva! Nu sunt sigură dacă să o fac sau nu...
- Poți să-mi spui orice! spun, apoi analizez camera.
Am fost prea ocupată să observ încăperea în care voi sta toți anii de facultate. Camera e micuță. Are pereții albi, paturile de o persoană sunt despărțite unul de altul la o distanță destul de mare, iar dulapul nostru este cel care ocupă o porțiune mare din cameră. Nu avem baie proprie și suntem obligate să facem duș într-o baie publică, presupun. Gândul ăsta îmi întoarce stomacul pe dos. Avem un singur birou, care este ocupat pe jumătate de cărțile Lizzei.
- M-ai auzit? zice, iar eu mă uit mai întâi la Edward care pare îngrozit, apoi la Lizza, care e la fel de îngrozită ca și el.
- Nu... Ai putea să repeți întrebarea? Eram prea concentrată pe camera asta prea mică pentru noi două. Mi se pare ciudată!
- Așa mi s-a părut și mie. Dar o să ne obișnuim. Da, unde am rămas? A da. Întrebarea.
- Eu nu cred că e o idee bună și nu ar fi bine să accepți.
- Pune-mi întrebarea aia odată! zic, curioasă.
- Vrei să mergi cu mine și cu Christian la pista de curse?
- Poftim? spun, ochii mei ieșind din orbite.
- Nu e obligatoriu. Doar...i-am zis că nu e o idee bună. Mai bine nu te întrebam.
- Dar, am și eu o întrebare. Ce căutați tu și iubitul tău la o pistă de curse?
- De fapt nu e o pistă de curse. Fac întrecere de mașini într-un aeroport vechi.
- Cine?
- Niște prieteni de-ai lui Harry și Mike!
- Harry și Mike? zic, apoi înghit în sec.
Ea închide ochii și inspiră brusc, din nou.
- Da...E ceva neînregulă cu asta?
- Nu...Doar că, ce fac Mike și Harry, colegul Deryei într-un aeroport vechi?
- Dacă ai merge acolo, poate ai vedea!
- Eu tot nu cred că e o idee bună! spune, ochii lui fiind țintă pe Lizza.
- Nu l-am mai văzut pe Mike de o grămadă de timp! zic, ignorând comentariul de mai devreme al lui Edward.
- Oh, și lui îi e...De fapt, și el a pomenit de tine acum...ceva timp! zice, ferindu-și privirea de pe a mea.
- Oh! zic și îmi mușc buza inferioară.
- Da...Deci? Ce zici? Vrei?
- Păi...
Hopa, hopa! Se pare că Mike a apărut din nou!