În mesajul de la Landon scrie strada Corneli 2875, ceea ce copiez şi eu pe GPS, care îmi spune că drumul durează 15 minute. Ce se poate întâmpla acolo de are Landon nevoie de ajutor?
Când ajung la adresă, sunt la fel de nedumerită ca atunci când am plecat din cameră. Adam m-a sunat de două ori, de ambele dăţi l-am ignorat; am nevoie să-mi rămână navigaţia pe ecran și, sincer, faţa lui contrariată din momentul în care l-am lăsat acolo mă bântuie.
Casele de pe stradă sunt toate mari şi arată mai degrabă ca nişte vile. Casa aceasta, în special, este de cel puţin trei ori mai mare decât a mamei mele. E o clădire în stil vechi, de cărămidă,
cu o curte înclinată, care o face să pară cocoţată pe un deal.
Chiar şi în lumina de pe stradă mi se pare frumoasă. Presupun că e casa tatălui lui Hardin, de vreme ce, fără îndoială, nu aparţine unui puşti de colegiu şi este singurul motiv pentru
care şi Landon se află aici. Respir adânc, cobor din maşină şi urc treptele de pe trotuar. Bat cu putere în uşa întunecată de mahon şi aceasta se deschide în câteva secunde.
– Bess, mulţumesc că ai venit. Îmi cer scuze, ştiu că aveai musafiri. E și Adam cu tine? mă întreabă Landon şi se uită către maşină, în timp ce mă pofteşte, cu un gest, înăuntru.
– Nu, a rămas la cămin. Ce se petrece?Unde e Hardin?
– În curtea din spate. A luat-o razna, oftează el.
– Iar eu mă aflu aici pentru...? întreb cât de amabil pot.
Ce are de-a face nebunia lui Hardin cu persoana mea?
– Nu ştiu, ştiu că-l urăşti, dar tu măcar vorbeşti cu el. E complet beat şi total pus pe harţă. A apărut aici şi a deschis o sticlă de scotch dintr-ale tatălui său. A băut mai mult de jumătate din ea! Şi apoi a început să spargă lucruri: toate farfuriile mamei, un dulap de sticlă, practic tot ce ce a putut pune mâna.
– Poftim? De ce?
Hardin mi-a spus că nu bea; şi asta a fost o minciună?
– Tatăl lui tocmai i-a spus că el şi mama se căsătoresc...
– Aşa, şi? Sunt încă nelămurită. Deci Hardin nu vrea ca ei să se căsătorească? întreb eu, în timp ce Landon mă conduce prin bucătăria spaţioasă, unde oftez când văd dezastrul pe care l-a făcut Hardin.
Farfurii sparte sunt împrăştiate pe toată podeaua şi un dulap mare din lemn a fost dărâmat de-a binelea, cu geamurile distruse.
– Nu, dar e o poveste lungă. Imediat după ce tatăl lui l-a sunat să-i dea vestea, au plecat din oraş în weekend pentru a sărbători. Cred că de aceea a venit Hardin aici, să se certe cu tatăl lui. El nu vine aici niciodată, îmi explică Landon şi deschide uşa din spate.
Văd o umbră stând la o măsuţă din curtea interioară. E Hardin.
– Nu ştiu ce crezi tu că pot face eu, dar o să încerc.
Landon dă din cap. Se apleacă şi-mi pune mâna pe umăr.
– Striga după tine, îmi spune el încet, iar inima mea se opreşte.
Mă îndrept către Hardin, iar el îşi ridică privirea spre mine. Ochii îi sunt injectaţi, iar părul îi e ascuns sub o căciulă cenuşie. Pupilele i se dilată, apoi i se întunecă, şi îmi doresc să fac un pas în spate. Arată aproape înfricoşător în lumina palidă a curţii interioare.
– Cum ai ajuns aici, zice Hardin tare şi se ridică.
– Landon... el... răspund, apoi îmi doresc să fi tăcut.
– Ai sunat-o, nenorocitule? urlă el la Landon, care intră înapoi în casă.
– Lasă-l în pace, Hardin, e îngrijorat din cauza ta, îl cert eu.
Se aşază înapoi, făcându-mi semn să iau şi eu loc. Mă aşez în fața lui şi văd cum ia sticla aproape goală de alcool şi şi-o pune la gură. Observ cum mărul lui Adam i se mişcă în timp ce
înghite. Când termină, aruncă recipientul pe masa de sticlă din curte şi mă face să sar de pe locul meu, gândindu-mă că sticla sau masa sau amândouă se vor face ţăndări.
– O, voi doi sunteţi ceva deosebit. Amândoi sunteţi atât de previzibili. Săracul Hardin e supărat, deci vă aliaţi împotriva mea și încercaţi să mă faceţi să regret că am spart nişte porţelan de rahat, zice el tărăgănat, cu un rânjet răutăcios.
– Credeam că tu nu bei, îi spun şi-mi încrucişez braţele.
– Nu beau. Până acum, presupun. Nu încerca să-mi vorbești de sus; nu eşti cu nimic mai bună decât mine cu un deget şi apucă iar sticla pentru a mai lua o înghiţitură.
Şi e ceva de speriat, dar nu pot să neg că faptul că mă aflu lângă el, chiar dacă e beat, mă umple de viaţă. Mi-au lipsit senzaţiile pe care mi le oferă Hardin.
– Nu am spus niciodată că aş fi mai bună decât tine. Vreau doar să ştiu ce te-a împins acum să bei.
– Ce-ţi pasă ţie? Unde ţi-e prietenul?
Ochii lui se uită cu furie în ai mei, iar emoţia din spatele privirii lui este atât de puternică încât mă simt obligată să mă uit în altă parte. Măcar de-aş şti exact ce emoţie este aceasta; ură, presupun.
– A rămas la cămin. Vreau să te ajut, Hardin.
Mă aplec puţin peste masă ca să-l prind de mână, dar se ferește de atingerea mea.
– Să mă ajuţi? răcneşte el.
Vreau să-l întreb de ce îmi striga numele dacă tot are de gând să împrăştie ură, dar nu vreau să-l bag pe Landon în bucluc din nou.
– Dacă vrei să mă ajuţi, cară-te.
– De ce nu vrei să-mi spui ce ţi se întâmplă?
Privesc în jos şi-mi ciugulesc unghiile.
Oftează, îşi scoate căciula şi îşi trece mâna prin păr înainte să și-o pană înapoi.
– Tata s-a hotărât să-mi spună exact acum că se însoară cu Karen, iar nunta este programată luna viitoare. Ar fi trebuit să-mi spună mai de mult şi nu la telefon. Sunt convins că micuţul şi perfectul de Landon ştia de ceva vreme.
Ah. Nu credeam că o să-mi povestească, aşa că nu prea ştiu ce să-i zic.
– Sunt sigură că a avut motivele lui ca să nu-ţi spună.
– Nu-l cunoşti; nu dă doi bani pe mine. Ştii de câte ori am vorbit cu el în ultimul an? Cred că de zece ori! Îi pasă numai de casa lui enormă, de viitoarea lui nevastă şi de fiul său cel nou şi perfect.
Hardin bolboroseşte ceva şi mai bea din sticlă. Nu zic nimic, iar el continuă.
– Ar trebui să vezi cocioaba din Anglia în care locuieşte mama. Ea spune că îi place acolo, dar eu ştiu că nu-i adevărat. E mai mică decât dormitorul lui tata de aici! Mama m-a obligat practic să vin aici la facultate, să fiu mai aproape de el şi vedem cu toţii ce bine merg lucrurile!
Împărtăşindu-mi aceste puţine informaţii, simt că pot să-l înţeleg mult mai bine. Hardin suferă; de asta se poartă aşa cum se poartă.
– Câţi ani aveai când a plecat? îl întreb.
Mă priveşte cu precauţie, dar îmi răspunde.
– Zece. Dar nu stătea pe acasă nici înainte de a ne părăsi. Înfiecare noapte era în câte o cârciumă. Acum e Domnul Perfecţiune şi are toate chestiile astea, spune Hardin şi îşi
flutură mâna către casă.
Tatăl lui a plecat de acasă când Hardin avea zece ani, ca şi tatăl meu, amândoi erau beţivi. Avem în comun mai multe decât aş fi crezut. Acest Hardin rănit şi beat pare mult mai tânăr, mult mai frágil decât persoana puternică pe care am bcunoscut-o până acum.
– Îmi pare rău pentru voi că v-a părăsit, dar...
– Nu, nu am nevoie de mila ta, mă întrerupe el.
– Nu e milă. Încerc doar să...
– Ce încerci?
– Să te ajut. Să fiu lângă tine, îi spun blând.
Iar el zâmbeşte. E un zâmbet frumos şi obsedant, care mă face să sper că-l pot ajuta să treacă peste asta, dar ştiu, de fapt, ce urmează să se întâmple în realitate.
– Eşti atât de jalnică! Nu vezi că nu te vreau aici? Nu vreau să fii lângă mine. Doar pentru că mi-am făcut de cap cu tine nu înseamnă că vreau să am de-a face cu tine. Cu toate astea, îţi părăseşti simpaticul iubit, care te poate suporta în preajma lui, ca să vii aici şi să “încerci” să mă ajuţi. Asta, Beatrice, înseamnă să fii jalnic, zice el, accentuându-şi vorbele cu ghilimele
desenate în aer.
Vocea lui e plină de venin, exact aşa cum ştiam că o să fie, dar îmi ignor durerea din capul pieptului şi mă uit la el.
– Nu vorbeşti serios.
Mă gândesc că acum o săptămână râdea și mă aruncă în apă. Nu pot să-mi dau seama dacă e un mare actor sau un mare mincinos.
– Ba da, vorbesc serios; du-te acasă, îmi spune el şi ridică sticla pentru a mai lua o sorbitură.
Întinzându-mă peste masă, i-o smulg din mână şi o arunc în curte.
– Ce dracu’ faci? urlă el, dar îl ignor şi mă îndrept către uşa din spate.
Îl aud năpustindu-se şi îl văd cum se postează în faţa mea.
– Unde te duci?
Faţa sa e doar la câţiva centimetri distanţă de a mea.
– Mă duc să-l ajut pe Landon să cureţe mizeria pe care ai făcut-o tu, după care mă întorc acasă.
Glasul mi se aude mult mai calm decât mă simt pe dinăuntru.
– De ce să-l ajuţi?
Dispreţul din vocea sa este foarte clar.
– Pentru că el, spre deosebire de tine, merită să fie ajutat, îi spun și văd schimbă expresia.
Ar trebui să-i spun mult mai multe lui Hardin, ar trebui să ţip la el pentru toate lucrurile jignitoare pe care mi le-a spus, dar sunt sigură că exact asta își dorește. La asta se pricepe el cel mai bine: îi răneşte pe toţi cei apropiați, apoi se distrează la culme cu haosul pe care îl lasă în urmă.
Hardin se dă din calea mea, în tăcere. Când intru în casă, îl găsesc pe Landon ghemuit, încercând să așeze dulapul în picioare.
– Unde e mătura? întreb când termină, iar Landon îmi aruncă un zâmbet recunoscător.
– Uite acolo, îmi arată el. Mulţumesc pentru tot.
Clatin din cap și încep să mătur farfuriile făcute zob. Sunt foarte multe cioburi. Mă gândesc cu groază că mama lui Landon se va întoarce acasă și-și va găsi toate vasele la gunoi. Sper că nu aveau nicio valoare sentimentală pentru ea.
– Au! scot un geamăt în clipa în care un ciob mic de sticlă îmi intră în deget.
Picături de sânge cad pe podeaua de lemn şi mă grăbesc să ajung la chiuvetă.
– Ai păţit ceva? întreabă Landon, îngrijorat.
– Sunt în regulă, e doar un ciob micuţ, nu înţeleg de unde curge atât de mult sânge.
Nici măcar un mă doare atât de rău. Închid ochii, lăsând apa rece să curgă peste deget şi, după câteva minute, aud uşa din spate deschizându-se.
Deschid ochii brusc şi mă întorc, zărindu-l pe Hardin stând în prag.
– Bess, pot să vorbesc cu tine, te rog? întreabă el.
Știu că ar trebui să-l refuz, dar ceva din roşeaţa pe care o are în jurul ochilor mă face să încuviinţez. Privirea i se opreşte pe mâna mea și pe sângle de pe podea. Vine repede înspre mine.
– Te simți bine? Ce s-a întâmplat?
– Nu e nimic, doar un ciob, îi zic.
Îmi ia mâna şi mi-o mai pune puţin sub apă. Şi când mă atinge, simt iar şocul electric. Uitându-se la degetul meu, se încruntă, îi dă drumul şi se îndreaptă către Landon. Tocmai mi-a spus că sunt jalnică, acum se poartă de parcă e îngrijorat de soarta mea? O să mă înnebunească, literalmente, de o să ajung într-o celulă capitonată.
– Unde sunt bandajele? îl imploră el practic pe Landon, iar acesta îi spune că sunt în baie.
Hardin se întoarce într-un minut şi îmi apucă din nou mâna. Mai întâi îmi pune nişte gel antibacterian pe rană, după care îmi bandajează degetul cu blândeţe. Rămân calmă, la fel de nedumerită de gesturile lui Hardin pe cât pare a fi şi Landon.
– Pot să vorbesc cu tine, te rog? spune el din nou şi ştiu că nu ar trebui.
Dar de când îl cunosc pe Hardin fac oricum numai ce nu trebuie. Clatin din cap, iar el mă ia de încheietura mâinii şi mă conduce afară.