Capitolul 35

                                    

                                          
Noapte sãrutului... Nu știu cum sã o descriu în cuvinte. De ce simt asta? 
                          
Acum, ziua urmãtoare, eu, mama, Chris și Enzo vizitãm un muzeu. 
                          
Cum sã mã comport cu el? 
                          
Niciodatã în viața mea nu m-am simțit atât de bine. Acest sãrut va fi mereu în capul meu. 
                          
Ajunși în muzeu, totul pare normal. Ca și cum nu ne-am fi sãrutat. Ca și cum am fi strãini. 
                          
Doar... 
                          
Prieteni? 
                          
Monitorul explicã istoria unui tablou, zicând cã l-a pictat un orb. 
                          
Am observat privirea lui Enzo pentru o secundã. Apoi și-a scos telefonul și a început sã scrie ceva. Apoi, îmi sunã telefonul. 
                          
Enzo: Ce plictisitoooooooor :((
                          
Eu: De ce îmi scrii? 
                          
Mi-am luat privirea de la telefon și vãd cã Enzo mã privește pânã când se întoarce la telefonul lui. Îmi citește mesajul și îți rotește ochii. 
                          
Enzo: Pentru cã o femeie îmi explicã despre un rahat care nu mã intereseazã, lol. 
                          
Enzo: Am putea ieși de aici... ;)
                          
Eu: Ești nebun? Suntem cu pãrinții noștri. 
                          
Îl privesc din nou pe Enzo care îmi face cu ochiul. 
                          
Enzo: Tot ce pot gândi e acel nenorocit de videoclip și sãrutul nostru
                          
Enzo: Ne putem distra... aici nu sunt profesorul tãu :p
                          
Eu: Da, dar continui sã fii fiul iubitului mamei. 
                          
Enzo: Haideeee, sã plecãm din plictiseala asta. 
                          
Enzo: Și sã nu crezi cã mã voi controla mult timp fiind aici cu tine ;)
                          
Enzo: și sã fiu fratele tãu vitreg nu te-a oprit sã mã sãruți ieri
                          
Dupã ce am citit toate mesajele, închid telefonul hotãrâtã sã nu îi rãspund. 
                          
L-am privit pe Enzo și am negat cu capul. El mi-a pus mâna pe spate, mișcând-o încet, dar îl opresc. 
                          
Când vãd cã tot nu se oprește, scot telefonul și scriu: Nu mã face sã țip în fața tuturor
                          
Enzo: Fã-o, îmi place sã te vãd nervoasã
                          
Mi-am rotit ochii și m-am întors sã îl privesc. 
                          
-Oprește-te acum, spun cu voce joasã fãrã ca nimeni sã mã audã. 
                          
-Nu vrei și tu?
                          
Mi-a fãcut cu ochiul. 
                          
-Asta nu conteazã, trebuie sã avem grijã. 
                          
-Dar nu vreau sã aștept. 
                          
Asta a susurat-o în urechea mea fãcându-mã sã tremur. 
                          
Dacã Enzo vrea sã joace murdar, joc și eu murdar. 
                          
Îi scriu mesaj: Ei bine, te voi face și mai fierbinte. Am sub haine ce aveam și ieri în videoclip ;))
                          
Am privit reacția fratelui meu și am râs când am vãzut cum deschide ochii și își trage saliva. 
                          
I-am trimis din nou un mesaj: Putem merge într-un loc retras... și sã jucãm murdar.
                          
Am râs mai mult când m-a privit urât pentru cã l-am provocat. 
                          
~*~
                          
A ajuns ziua festivalului.
                          
Port o rochie roșie care îmi ajunge puțin mai jos de genunchi. Are o parte a rochiei care aratã pielea burții mele ceea ce o face mai senzualã. 
                          
Intru în lift în același timp cu Enzo. 
                          
-Credeam cã nu vrei sã mergi, spun. 
                          
-Eu nu vreau sã merg. Tu pari entuziasmatã. 
                          
-Sunt. Mi s-a îndeplinit visul. 
                          
-La ce te referi? 
                          
-Vor fi mulți scriitori și oameni importanți pe care i-ar interesa ideile mele. 
                          
Mereu mi-am dorit sã fiu scriitoare. E o lume care mã pasioneazã. Sã scrii despre ceva ce ți s-a întâmplat sau ți-ai imaginat. 
                          
-Noroc, a zis Enzo zâmbind. 
                          
-Nu am nevoie. 
                          
I-am fãcut cu ochiul. 
                          
Am rãmas câteva minute în liniște, pânã când el a rupt-o. 
                          
-Mi-ar plãcea sã vorbim despre sãrut... 
                          
Aprob pentru a îl încuraja sã continue. 
                          
-Cred cã... a fost o greșealã. 
                          
Am deschis ochii cât de tare am putut. 
                          
-Ce?
                          
-Tot ce vrem sã avem și tot ce se presupune cã e între noi trebuie sã se opreascã. 
                          
-Despre ce vorbești? Tu ai fost cel care voia sã ne-o tragem la muzeu, zicând cã te excit. Și acum îmi spui asta? 
                          
-Pur și simplu nu ești la nivelul meu, Nix. 
                          
Mi-am ridicat o sprânceanã și am râs ironic. 
                          
-Îmi zici toate astea pentru cã nu ne-am tras-o? O zici serios? 
                          
-Da. 
                          
-Du-te darcu. 
                          
-Ai grijã cu gura aia, Nix. 
                          
Am râs de intenția lui de a mã face sã îmi fie teamã. 
                          
-La dracu, Enzo. Te urãsc. 
                          
-Oprește-te, a ordonat. 
                          
-Ești un om de... 
                          
Ascensorul scoate un sunet ciudat și luminile se sting și se aprind din nou, fãcându-mã sã tac. 
                          
-La naiba, vom întârzia, se plânge Enzo. 
                          
-Vorbeam, i-am amintit încrucișându-mi brațele în poziție defensivã. 
                          
Fratele meu vitreg mã privește și dintr-un moment în altul ajung pe peretele liftului. 
                          
-Taci. 
                          
Și fãrã mai mult, mã sãrutã. Mâinile lui sunt pe tot corpul meu. 
                          
Nu vreau sã mã opresc. 
                          
Dar asta e ce trebuie sã fac.