> Catalogul de otrăvuri <

                                    

                                          

• Capitol scris în colaborare cu Tasmmyn •


                          
Era o după amiază caldă când Dennis se trezise din beție. Îl durea puțin capul, dar era destul de binedispus. La urma urmei, el era foarte recunoscător pentru toate lucrurile bune care i se întâmplau, pentru că o perioadă foarte lungă de timp nu i se întâmplaseră decât lucruri cu adevărat îngrozitoare. Probabil te-ar trece fiorii dacă ai cunoaște mai bine povestea lui Dennis Russou, de fapt. 
                          
În orice caz, când a coborât scările și nu a dat cu ochii decât de Arthur, și-a zis că probabil toți ceilalți încă se odihneau în urma micului mare război ce se consumase cu o noapte în urmă. El era obișnuit cu războiul. Pacea, în schimb, i-ar fi ridicat imediat ceva semne de întrebare. Și nu-i plăcea să se întrebe fără să își poată oferi și un răspuns. Ieși pe plajă, pescărușii zburând gălăgioși deasupra lui. 
                          
Era desculț și avea pe el aceeași cămașă înflorată de seara trecută, descheiată acum la primii trei nasturi. Avea părul ciufulit și ochii strălucitori. Se încruntă ușor când o văzu pe noua lor musafiră stând pe țărm, cu cârja așezată pe nisip. Morgana privea marea, iar părul roșu îi strălucea în soarele destul de puternic. Părea prinsă în gânduri, iar Dennis se întrebă automat la ce se gândea. Ajunse lângă ea în doar câțiva pași, așezându-se în șezut pe nisipul cald. Aceasta tresări imediat ce auzi mișcare, însă păru a răsufla ușurată când îl recunoscu pe bărbat. 
                          
- Să mă ierți dacă te-am speriat, a spus el, referindu-se atât la seara trecută, cât și la momentul acela. Morgana zâmbi slab.
                          
- Nu m-ai speriat, stai liniștit. Ai dormit bine?
                          
Dennis apucă o mică piatră de pe jos și o frământă câteva clipe între degete. Brusc, întinse brațul și aruncă piatra în micile valuri, foarte departe. 
                          
- Un somn dulce întocmai ca o comă, râse apoi. Dar tu?
                          
- Nu am dormit, zise, privind spre piatra ce dispăruse în zare. 
                          
Dennis îi apucă dintr-o dată mâna Morganei, întorcându-i palma în sus. Îi puse și ei o mică piatră în mână, apoi o privi amuzat. 
                          
- Rândul tău, o provocă. 
                          
Morgana s-a uitat la piatră, inițial neînțelegând ce-l apucase cu toate joculețele pe care le tot iniția de câte ori avea ocazia. Zâmbi, însă, acceptând și de data asta să îi facă pe plac. Aruncă și ea piatra, dar aceasta nu ajunse prea departe de picioarele ei, abia atingând apa. 
                          
- Ah, patetic! oftă Dennis, fals afectat, întinzându-se cu totul pe nisip. Ai pierdut! 
                          
Morgana îl privi confuză.
                          
- Aș fi câștigat ceva? 
                          
- Ă, m-ai fi învins. Nu e destul? râse el.
                          
- De ce crezi că aș vrea să te înving? De ce crezi că aș vrea să îți fac ceva? 
                          
Dennis rămase întins pe plajă, cu brațele sub cap. Privea cerul senin, atât de senin încât îl neliniștea. Dacă e liniște, înseamnă că foarte curând se va auzi vreun zgomot asurzitor. Dacă e senin, înseamnă că foarte curând va veni o furtună. Dar el nu voia să se gândească la asta. Închise ochii. 
                          
- Nu toată lumea vrea să învingă? o întrebă.
                          
- Bună întrebare, Morgana își mută privirea spre mare. 
                          
- Toată lumea vrea să învingă, toată lumea vrea să domine, toată lumea vrea să câștige câte ceva. Ce anume, al dracului să fiu dacă știu! Toată lumea se complică atât de mult.