Sa fi parinte e greu...

                                    

                                          
Bogdan.
Erau mult pre multe deodata. Simteam ca ceva nu era bine si imi era frica,imi era frica sa nu fie ceea ce credeam eu ca va fii.
Trebuia sa rezolv problema asta,dar nu stiam cum. Eram blocat. M-au uitat pe noptiera unde era laptopul ei in bucati. Muncea extrem de mult,se straduia sa fie cea mai buna,iar eu mi-am batut joc de munca ei. Credeam ca eram frustrat pentru ca era atat de ocupata,pentru ca nu mai aveam timp sa petrecem impreuna,dar adevarul era altul. Problema venea de la mine,venea de undeva din trecut.
                          
Lorena.
Nu m-am chinuit sa atipesc. Era inutil. M-am.ridicat din pat ,si am deschis usa studiind casa. Era liniste,ceea ce insemna ca nimeni nu s-a trezit. Am coborat in bucatarie tiptil,facandu-mi o cafea . Stomacul imi era punga ,eram extrem de obosita ,asa ca am luat din frigider untul si mi-am prajit putina paine,pentru a avea ceva in stomac.
Stateam acolo,cu moralul la pamant,gandindu-ma cat de greu e sa fi parinte . Sau adult in general. Nu aveam de gand sa imi revars frustrarea si tristetea pe Emilia,asa ca trebuia sa pun un zambet pe fata si sa ma prefac ca totul e ok. Parintii mei nu au facut asta niciodata,ei nu au luptat ca eu sa nu vad problemele,si deasta trebuie ca Emilia sa fie crescuta mai bine. Eram mama ei,nu naturala,dar eram mama ei. O iubeam ca si pe copilul meu si nu puteam sa ma gandesc la ea,fiind trista din cauza problemelor noastre.
Stiam ca acel comportament nu era ok,nu era normal. Nu puteam sa imi dau seama ce se intamplase,dar trebuia sa realizez,Bogdan si cu mine am fost pe cai diferite timp de 6 ani. Nu puteam sa ma astept ca el sa fi ramas acelasi om. Eu nu eram aceiasi,dar ceva se intamplase ,si eram determinata sa aflu ce era.
Ceasul a aratat ora 7 asa ca am plecat sa o trezesc pe Emilia. De pe scari s-a auzit un zgomot si cand mi-am intors privirea ,Bogdan cobora imbracat in costum si cu servieta la mana. 
-Neata! A spus el usor.
-Hei. 
Mi-am vazut de drum auzind cum cafetiera e pronita si o cana scoasa din dulap.
Am ajutat-o pe Emilia sa se spele pe dinto si sa ii pieptan parul,apoi am imbracat-o . Am plecat in bucatarie impreuna unde Bogdan a stat tacut in timp ce eu ii faceam un mic de jun rapid Emiliei .
Duoa ce a mancat si am fost gata de plecare,am intrat in masina ,legandu-i centura. Bogdan a iesit stand in fata masini mele ,facandu-i cu mama Emiliei.
-Hei...nu crezi ca ar trebui sa discutam? Intreaba el .
-Cred ca am trecut punctul de a discuta! Am spus eu serioasa.
Fata lui s-a contorsionat putin,si apoi a spus.
-Lorena,nu intentionam sa fac asta. Te rog,chiar trebuie sa rezolvam problema asta! Tonul lui era implotrator.
-Asta am de gand! Am spus eu.
Am urcat in masina,fiin extrem de sigura pe mine. Trebuia sa vorbesc cu cineva care tinea la mine si il cunostea si pe Bogdan,iar in acest moment singurul care ma putea ajuta era Cameron.
                          
Toata ziua gandul mi-a stat la Cameron si la discutia pe care trebuia sa o am cu el. Era posibilitatea ca el sa nu vrea sa imi spuna nimic,avand in vedere ca el si Bogdan sunt prieteni atat de buni.
Gandindu-ma la toate astea am realizat ca nu o puteam lua pe Emilia de la scoala . Trebuia sa rezolv cumva. 
Fratele meu a fost mai mult decat fericit sa o primeasca. Apartamentul lui nu era terminat,dar avea unde sa stea si era important ca el sa o ia pe Emilia . 
 Am pornit spre cartierul in care locuia Cameron,inmedeat ce s-a facut ora 5 . Trebuia sa aflu ce naiba se pentrece cu sotul meu,si trebuia sa aflu acum! 
Dupa cateva minute de condus ,am ajuns in fata case lui Cameron si am parcat. Vantul usor si cald mi-a purtat rochia usor in vant,apoi cateva suvite proaspat taiate mi-au intrat in ochii. Acum doua zile am plecat la tuns. Prul imi ajunse pana la fund,asa ca era cazul sa il tai. Acum imi ajungea pana putin mai jos de umeri,dar era atat de bine sa fie mai scurt.
Am pasit pe alee,iar inainte sa apuc sa bat la usa ,Cameron a deschis,poftindu-ma inauntru. El ma luat in brate si m-a servit cu un ceai ,asezandu-ma pe canapea.
-Lorena,ce se petrece? A intrebat el cu voacea calma.si iubitoare.
-Eu nu pot sa mai fac asta! Nu pot sa mai fiu cu Bogdan. Nu daca nu inteleg,de ce se compoeta asa.
El s-a incruntat impreunandu-si mainile .
-Cum se comporta? Intreaba el.
Mi-am deschis gura ca sa ii raspund,dar am realizat ca era mai bine sa ii arat. M-am ridicat in picioare dandu-mi jos cardiganul pe care il aveam deasupra rochiei. Cardigan care imi acoperea vanataile de pe maini.
Ochii lui s-au marit si apoi fata lui a luat o privire usor nervoasa.
-Lorena...a spoptit el.
-Te rog,Cam! Tu esti singurul care imi poate spune ce se petrece! Am spus eu.
El mi-a facut semn sa ma asez,incepand sa vorbeasca.
-El are probleme. Probleme grave cu temperamentul. Inca de cand s-a mutat si ne-am cunoscut,avea mari probleme.
A intrat in nenumarate rahaturi din care am reusit cu greu sa il scot,dar ...e prietenul meu. Trebuia sa il ajut.
M-am uitat la el incercand sa inteleg ce spunea.
-Cand am suzit ca te-ai intors in viata lui ,credeam ca toate aste se vor incheia ,ca el va fi bine. Credeam ca nimic din ce a facut nu va iesi la iveala.
-La ce te referi? Am intrebat.
El a oftat trecandu-si mana prin par.
-Ti-a povestit de mama Emiliei. Dar nu asta e adevarul . Mama Emiliei a vrut sa o pastreze si sa fie o familie,dar el....el a incepun sa faca ceea ce a facut cu tine. 
Am inceput sa o loveasca...sa faca lucruri de neexlicat. Dupa nasterea Emiliei ,ea a fost de acord sa ii dea fetita,pentru ca se temea de el. 
-Nu...
-Lorena,toata treaba asta nu e de joaca. Femeia a ajuns de nerecunoscut ,pentru ca nu a vrut sa renunte la Emilia. Dar eu s-a asigurat ca o va primi. A venit inampoi acasa. A crezut ca va sterge totul cu buretele,dar mereu a fost agresiv. Niciodata asupra Emiliei,mereu cand avea...scapari o dadea in grija bonei iar el venea aici. La mine...
Ochii imi erau largiti la maxim. Nu imi venea sa cred asa ceva. Ii luase copilul cu forta. O lovea ,saraca femeie....
-Cam,nu stiu ce sa fac....
Am inceput sa lacrimez.
-Nu vreau sa mai plec acasa! Imi e frica,iti spun sincer...
-E ok. Gasim noi o solutie! El m-a luat in brate. 
Era imposibil. Trebuia sa existe vreo cale. Trebuie sa fie o coincidenta,sau sa aiba vreun motiv pentru toate astea .
O durere ascutita mi-a strapus pieptul. Stiam ce trebuie sa fac. M-am dezlipit de pieptul lui Cam punand mana pe telefon.
Am apelat numarul lui George in graba.
-Da! A spus el rapid.
-George,te rog ai grija de Emilia pana maine,o sa vin eu sa o iau.
Am inchis . Nu stiam cum o sa fac ce aveam de gand. Eram ama Emiliei,trebuia sa o protejez. 
Nu stiu cat am stat asa. Cat am ramas tacuta si inexpresiva ,dar era intuneric cand mi-am adunat curajul sa ec si sa infrunt ce aveam de facut. 
Nu stiu cum am ajuns acasa. Totul era in ceata,dar cand am intrat in casa,am stiut ca ceva oribil avea sa se intample. In bucatarie era un haso , iar casa mirosea sa burbon. Prin usa usor deschisa de la birou,vedeam un Bogdan adormit,asa ca am intrat pe plot automat. Am intrat in dormitorul Emiliei unde am facut doua valize cu hainele ei si jucariile ei preferate. Le-am lasat in camera apoi am plecat in dormitor unde am facut acelasi lucru ca hainele mele. Am luat doua valize si mi-am pus tot ce aveam nevoie,si actele mele si ale fetitei. Cand am inchis a doua valiza ,de la parter s-au auzit un zgomot puternic. Am prins valizele si le-am pus in dresing .
Usa dormitorului s-a dat de perete. Bogdan era beat. Mai beat decat il vazusem vreodata. 

                          
DRAGII MEI,MAI SUNT 2 CAPITOLE RAMASE! VA VINE SA CREDETI? DAR NU FITI TRISTI,PENTRU CA LUCREZ LA CATREA A DOUA ,PE CARE O VETI INDRAGII MAI MULT DECAT PE ASTA,SUNT SIGURA. O SA VA TIN LA CURENT IN ULTIMUL CAPITOL. VA PUP! ❤ ASTEPT COMENTARIILE VOASTRE SI PARERILE!