Capitolul 1-"Fără obligații"

                                    

                                          

- Dacă tu ai total greșita impresie că mă voi însura la doar 25 de ani, te înșeli amarnic și cu cine, cu o tipă ahtiată după avere, care cel mai probabil își va croi un viitor de pe urma banilor mei.
-Nu e după tine, Ares, vei face asa cum îți spun, iar dacă refuzi, vei fii falit, tu alegi, fie te însori acum, fie pierzi tot. 
Ca de fiecare dată când are o discuție aprigă cu tatăl său, Ares iese din biroul tatălui său, lăsând ușa sa se trântească puternic în urma sa.
Se urcă în mașină lui scumpa, ca mai apoi să gonească spre clubul pe care îl frecventează cu atenție în fiecare seara. Acesta își dorește mereu sa evadeze din lumea pe care tatăl său încearcă s o creeze în jurul sau, însă toate aceste mici evadări ale sale se sfârșesc cu el pe primele pagini ale tabloidelor  de scandal, scandalizându-l, spunând despre el ca, pe lângă faptul că este cel mai râvnit burlac și un om influent în lumea afacerilor, acesta este sigur, un  afemeiat notoriu care niciodată nu se va lecui probabil de acest viciu de nestatornicie.
Ca de obicei, acesta își comanda veșnicul Whisky, alături de câteva cuburi de gheață, prietenul său Marco, își comanda, de asemenea, o băutură cu un grad ridicat de alcool.
-Omul asta, nu se va opri, pana nu ma va vedea însurat și eventual, și cu vreo 2-3 plozi pe care să-i car după mine, eventual și o nevasta cicălitoare și urata.
Marco rade ușor, dezvelindu-și dinții de un alb imaculat, Marco, prietenul pe care Ares îl are încă din copilărie, i-a fost mereu alături acestuia, i-a fost alături când a fost arestat din cauza substanțelor nepermise pe care nu doar ca le consuma, ci le și vindea, Marco i-a fost alături la cursele ilegale de mașini pe care le organiza, la care participa și pe care le câștiga, Marco a fost acolo, el este singurul pe care Ares s-ar putea baza vreodată.
- Știi, Marco, uneori ești așa un dobitoc, eu încerc să îți spun aici că urmează să mă însor cu cine știe ce parașută a orașului Arezzo, una care, cu siguranță  își va face apariția în casa , fața și, bineînțeles, în nenorocitul meu de pat. Iar tu, ca un prieten de nădejde, râzi de mine .
- Frate, fără supărare, dar chiar e amuzant, o necunoscută va reuși să-l pună cu botul pe labe, pe marele burlac, al Italiei. 
-Asta nu se va întâmpla, nu mi-a spus nimeni că ar trebui să-i fiu fidel sau mai știu eu ce, așa că, viața mea, o să rămână așa, fie că-i convine acelei ființe, fie că nu. Dacă nu-i convine, poate pleca, mi-ar face un mare, dar un mare favor. 
Un pahar, două, trei, cine le mai știe numărul, cert e că dimineața, îl face pe Ares să fie mai morocănos decât oricând. Își deschide ochii ușor, iar decorul i se pare total necunoscut lui, niște pereți de un alb murdar, îl fac pe bărbat să deschidă și mai mult ochii. Se uită în dreapta sa, însă observă doar niște cearceafuri mult, dar mult prea șifonate. O ușă trântită, îl face pe acesta să coboare rapid din pat, își îmbracă pantalonii și fuge către ușă, sperând ca persoana ce tocmai a părăsit camera să fie încă pe hol.
Când reușește să iasă pe hol, observă că holul este complet gol, înjură în gândul său și se întoarce în cameră pentru a se îmbrăca și pentru a putea pleca. 
Intră în baie, își clătește fața cu apă rece, iar fragmente cu ce s-a întâmplat aseară, i se strecoară apatic prin minte, totul pare blurat, însă chipul fetei de astă noapte, este mai clar ca niciodată, doi ochi verzi, ca de jad, un zâmbet atât de frumos, încât putea jura că fata respectivă făcea reclamă la pasta de dinți. 
Rochia de un roșu intens, se mula perfect pe trupul sculptat parcă al fetei.
Intră în cameră și începe să-și încheie nasturii cămeșei sale, înjură cu voce tare, atunci când o durere puternică își face simțită prezența. Ridică metalul lucios de jos și observă că era un frumos lănțișor, pe care era gravat un nume Tessa, strânge în pumn lănțișorul, pentru câteva momente, apoi și-l pune în buzunarul din spate al pantalonilor.
Imediat ce iese pe ușa hotelului, Ares se grăbește să ajungă la birou, la ora 10 având o întâlnire cu asociații firmei, își ațintește privirea către ceasul telefonul și constată cu mâhnire că ceasul indică ora 9:45.
Se urcă în mașină și gonește pe drumurile orașului Arezzo, odată ajuns în fața firmei, oprește motorul mașinii, mai aruncă o privire în oglinda retrovizoare și coboară. 
Când intră în clădire, privirea sa devine glaciară, afișează o privire plină de dispreț pentru fiecare om, ce încearcă să-l salute or să-i ceară vreo părere, deviza lui este "ești perfect sau pleci" .
De fapt, acesta este principiul său primordial, dacă nu ești perfect, mai bine pleci. 
Încearcă să-și mai aranjeze sacoul pe care-l purta, în drumul său spre lift, apasă butonul verde al liftului și așteaptă ca acesta să-și deschidă ușile, își trece enervat cu mâna prin păr și oftează frustrat, când vede că ceasul e cu puțin trecut de 10. 
Imediat ce ușile liftului se deschid, Ares intră și apasă butonul ce avea să-l ducă la sala unde trebuie să se țină  ședința anuală a asociaților, ședință la care el deja a întârziat, lucru care, pe tatăl său, îl va enerva teribil.
-Bună ziua! Afirmă Ares, imediat ce intră în sala de ședințe. Tatăl său îi aruncă o privire plină de dispreț, privire pe care Ares o cataloghează a fi vântul dinaintea furtunii, furtună ce avea să se dezlănțuie abia după terminarea ședinței.
*
Odată terminată ședința, Ares se duce în biroul său, urmat, bineînțeles de tatăl să cel privește mânios.
-Ce este în capul tău, Ares ?
-Am ajuns în timp util, nici măcar nu ajunseseră toată lumea, bine ?
-Asta e tot ? Te speli pe  mâini ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, bagă-ți mințile în cap, fiule. O să te însori, trebuie să devii responsabil.
-Mă însor pentru .... știi ce, nu mai contează, las-o baltă
-Ba contează, Ares. Fii foarte atent, în această seară, vom merge să o cunoaștem pe fata cu care urmează să te însori. 
-Nu pot, am treabă.
-Ba, vei putea, trebuie sa mergi, fie că vrei, fie că nu.
-La dracu, tată, nu înțeleg de ce trebuie să mă însor cu cine știe ce necunoscută?
-Ai tu o variantă mai bună, Ares ? Nu pot să-ți las firma în grijă, știindu-te necăsătorit și cu un potențial major de a-ți pierde toți banii, care s-au făcut cu greu
-Nu numai tu ai muncit, tată.
-Ai dreptate, Ares, dar ce ai făcut ultima dată, le întrece pe toate, de data asta vei face doar așa cum îți spun eu, faci asta sau poți să pleci în momentul ăsta.
Tatăl lui Ares pleacă din biroul fiului său, fiind încă nervos pe lipsa de maturitate de care acesta dă dovadă, Ares își lasă tot aerul din plămâni să iasă, pentru ca mai apoi, cu un țipăt puternic să lovească biroul de un negru abanos intens pe care se aflau nenumărate dosare și pixuri. 
Nu suporta idee de a fi controlat, iar în momentele acestea, tatăl său doar asta făcea.
Își amintește de lănțișorul pe care îl are în buzunar, astfel își duce mâna la buzunarul de la spatele pantalonilor și scoate grămăjoara de metal prețios pe care era gravat numele fetei ce plecase fără ca el să se trezească. 
Fată ce-l lăsase cu o incertitudine colosal.  
De obicei, femeile, iubeau să se trezească alături de el, bărbatul cu nume de zeu și chip de înger, însă ea a preferat să fugă, cât mai departe de el, lăsând însă în urma ei, o amintire. Amintire pe care, Ares avea să o poarte cu el necontenit .


Bună! O nouă carte, începe să prindă contur aici, pe Wattpad, însă , doar cu ajutorul vostru, cartea se va finaliza. Dacă vă place, aștept să mi-o arătați, dacă nu, aștept criticile voastre constructive . Paa! :*