46. "Dă-mi o șansă!"

                                    

                                          

Capitolul trecut: - Mike POV-
                          
     - Da... Doar că ea e diferită de Derya. Sunt foarte diferite. Nici măcar nu știu ce au văzut ele în noi. Eu sunt acoperit de tatuaje, iar tu fumezi și bei. Măcar ele încearcă să ne schimbe. La mine are efect, dar la tine? Nu văd nici o schimbare. 
                          
     - În fine...Văd eu mâine. Încerc să o caut și să îmi cer scuze, dar dacă nu merge? Dacă de data asta am dat-o în bară rău de tot? 
                          
     - Nu e treaba mea! dă din umeri.


                          
     - Nu uita ce i-ai facut și tu Deryei, și mai bine i-ai spune decât să înrăutățești situația! îl avertizez. 
                          
     - Tu vezi-ți de relația ta și nu îți mai face griji de a mea. Derya nu o să afle așa că nu trebuie să îmi fac griji! stă concentrat pe meciul de la televizor. 
                          
      - Dar ea unde e? 
                          
     - Derya? Sus. Doarme. 
                          
      - Și de ce nu te duci să dormi cu ea? îl întreb fără motiv. 
                          
     - Fiindcă m-ai trezit și...Nu ar trebui să îți dau ție explicații!
                          
     - V-ați certat?
                          
     - MIKE! țipă la mine. 
                          
      - Bine, bine! zic și urc treptele scărilor. 
                          
       
                          
          A doua zi, dimineață...
                          
     E prea devreme să mă trezesc. De fapt, nu știu dacă am dormit în noaptea asta. M-am gândit la diferite feluri prin a-mi cere scuze și poate...să și încerc să îi spun cum stă treaba între mine și Briana. De ce totul este așa de complicat? Mereu trebuie să fie așa? De ce este mai greu să vorbești cu o fată decât cu un băiat? Îmi e frică de respingerea ei. Știu că m-am purtat ca un bădăran, dar m-am panicat. 

                          
       Mirryam POV
                          
     În sfârșit e dimineață. O nouă zi, un nou început. Azi e sâmbătă. Mai e o zi până la primele mele cursuri. Oare cum o să fie? 
   Când mă întorc să văd ce face Lizza, observ că e îmbrăcată și machiată. Când a avut timp să se pregătească așa? 
                          
    - Oh, bună dimineața! zice și își aranjează părul. 
                          
     - Neața! zic somnoroasă. Cât e ceasul? îmi frec ochii cu palmele. 
                          
     - 09:05.
                          
      - E târziu! De ce am dormit atât de mult? zic și sar din pat ca arsă. I-am promis lui Edward că o să mergem la o cafenea din oraș. 
                          
    - Oh, nu-ți face griji. Mi se pare super de treabă și cred că te va înțelege. Ai întârziat decât puțin. 
                          
    - O oră e puțin? Trebuie să îl sun. 
                          
    - Relaxează-te! Pregătește-te, apoi îl suni. 
                          
    - OK... 
                          
     M-am îmbrăcat rapid, am tras o linie cu creionul negru în jurul ochilor, am aplicat puțin rimel pe genele mele, apoi l-am sunat. Ne întâlnim în parcare. Oh, realizez că îmi trebuie o mașină. Părinții mei sunt departe de New York, și îmi e puțin rușine să îi pun să îmi cumpere o mașină. De ce Mike trebuia să îi dea mașina Brianei? 
     Am pășit rapid afară din clădire, iar băiatul cu ochi verzi care stă în fața mea, îmi face cu mâna. 
                          
    - Scuze că am întârziat! Am dormit prea mult și nu... 
                          
    - E în regulă! Sincer!