Situații impredictibile

                                    

                                          
       Aerul din încăpere tremura. Metal lovit de metal, scântei sărind în toate părțile. Penumbra era ocazional luminată de dâre luminoase ce se intersectau, mici explozii răsărind și dilatându-se, dezvăluind chipurile celor doi combatanți.
                          
       O săgeată zbârnâi periculos de aproape de obrazul lui Heolin, făcându-l să se strâmbe. Strânse mai bine spada curbată cu mâna și fandă înainte tăind aerul pe orizontală, lăsând în urmă o dâră alb-verzuie. Cum nu își atinsese ținta, execută un salt înalt înapoi și își reluă garda. Dansau unul în jurul celuilalt de destul de mult timp, dar nici unul nu dădea semne că ar dori să se oprească.
                          
       Își privi oponentul, încercând să anticipeze următoarea mișcare a acestuia. Elfii aveau un antrenament standard pentru toți, dar odată terminat, fiecare era liber să-și aleagă sau să-și făurească propriul stil. Lothran era totuși o enigmă. Era pe departe cel mai calculat și mai plin de surprize dintre Elfii Întunecați, iar asta îl făcea foarte periculos pe oricine îl subestima. Nu se știa ce stil învățase, dar cert era că era mai alunecos ca un șarpe-de-apă.
                          
      La rândul său, Lothran își calcula mișcările cu atenție, Heolin dovedind o apărare extrem de bună. Aproape că nu lăsa loc de nici o deschizătură. Schimbă modul de luptă, pliind coarda tensionată a arcului și depliind lamele vălurite de la capetele acestuia. Arcul devenise acum un fel de lamă cu două capete. Își plimbă două degete peste mânerul acesteia, transferând o parte din magia sa în lame. Scoase apoi o altă săgeată din tolbă și o aruncă fulgerător către Heolin. Așa cum se așteptase, acesta înaintă și blocă atacul, apoi și pe următoarele 3. Ceea ce nu observase el, era că unghiul sub care le aruncase era diferit la fiecare săgeată.
                          
       Rotind lamele deasupra capului, acesta sări și aplică o lovitură descendentă către clavicula acestuia, întâlnind în schimb lama spadei lui. Văzând ce lovitură urma să-i aplice, Heolin schimbase cu iuțeală poziția spadei, mutând-o cu vârful înapoi, paralelă cu mâna. Era destul de încordat, forța loviturii find mai mare decât se așteptase. Împinse lama lui Lothran înapoi apoi se rotiră unul în jurul celuilalt, fiecare căutând momentul prielnic să atace.
                          
       Când se mișcară, podeaua de piatră crăpă de tensiunea la care era supusă, iar aerul deveni o ploaie de scântei și șerpuiri de tăișuri ascuțite. Aproape că era imposibil să îi urmărești cu ochiul liber, atât de repede se mișcau. Blocă cu apărătoarea antebrațului lovitura lui Lothran cu mâna cealaltă aruncând un rever rapid către capul acestuia, forțându-l să-și dea capul pe spate, spada retezându-i doar câteva din firele de păr.
                          
       Completă seria de mișcări cu un picior bine plasat în barbă, ce îl trimise zburând către tavanul încăperii. Nu avu timp să se bucure, deoarece simți ceva venind de la spate. La limită apucă să pareze săgețile rechemate de Lothran, una din ele lăsându-i o zgârietură de toată frumusețea. Se puse din nou în gardă, așteptând ca Lothran să se ridice de unde căzuse. Acesta avea un rânjet ce îi spunea: „Nu le-ai văzut pe astea venind, nu?" Chicoti înfundat.
                          
— Cred că vă ajunge pentru moment băieți, se auzi o voce veselă din umbra unei arcade.
                          
       Zaera se îndreptă spre ei agale, cizmele ei cu toc mic stârnind ecouri în liniștea subit așternută. De-abia acum realizară amândoi că sudoarea îi năclăise și gâfâiau. Atât de prinși fuseseră în iureșul luptei, încât nu o observaseră decât când ea vorbi. Legănându-și șoldurile, Zaera se postă în fața lor, cu mâinile încrucișate pe piept.
                          
— De ce ne-ai oprit, Zaera?
                          
       Tonul blând folosit de Heolin era de daca aceasta puțin asprit. Era clar că nu îi convenea că îi intrerupsese. Lucru de care ea se sinchisea câtuși de puțin. Aproape că îi venea să râdă, la vederea privirii încruntate a lui Heolin. El era Regele elfilor, iar ea, sora lui mai mare. Și îl dădăcea ca pe copii. Logic, conducerea i-ar fi revenit ei, dar nu și-o dorea. Avea prospături de prins și devorat.