41. "Colega de cameră"

                                    

                                          
        Capitolul trecut:
                          
    Zice, apoi ne tărâm bagajele până la lift. Urcăm rapid, mai întâi îl lăsăm e Edward, apoi eu cu tata urcăm la etajul trei. Deja emoțiile mă acaparează. 
                          
     - Camera 300. Camera 300. Ah, aici! zic și apăs clanța ușii. 
                          
      Când am deschis ușa era...o fată. A ridicat capul, iar chipul ei era foarte familiar. 
                          
     - Mirryam? zice, fața ei fiind palidă, iar ochii ei în lacrimi. 
                          
      - Lizza? zic, punându-mi mâna la gură și îmi mușc un deget ca să nu plâng. 
                          
     A sărit de pe pat, venind direct în brațele mele. M-a strâns foarte tare, apoi s-a retras ușor rușinată. 
                          
    - Eu...scuze! Te mai doare ceva? întreabă și își șterge lacrimile. 
                          
     - Nu, Lizza. Au trecut 2 ani și ceva de la accident! zâmbesc pe jumătate. 
                          
    - Mă bucur! Acum pot să te strâng mai tare! zice, apoi radem amândouă. 
                          
     - MIRRYAM! strigă Edward de pe hol. 
                          
    Am scos capul afară din cameră și i-am făcut semn să vină la mine. 
                          
      - Nu o să îți vină să crezi! zice și gesticulează din mâini.
                          
     - Bun. Ți-am povestit de colegele mele din New York? Ea e una din ele. Lizza el e Edward, Edward ea e Lizza. 
                          
     - Bună, Lizza! Mă bucur să te cunosc! Derya este și ea? zice, apoi Lizza se uită ciudat la el. 
                          
    - De unde știe de Derya? își ridică sprâncenele. 
                          
    - Nu cred că vrei să știi cât de mult a vorbit despre voi două! zice, apoi chicotește. 
                          
     Tata tușește lângă ușă, iar eu sincer am uitat că stă acolo. 
                          
   - Tată, totul e rezolvat! Mulțumesc fiindcă ai venit să ne verifici! spun, și îl îmbrățișez. 
                          
   - Dacă aveți voi doi nevoie de ceva, nu ezitați să mă sunați! spune, gesticulând spre mine și Edward. 
                          
     Eu și el dăm din cap, iar tata mă sărută pe frunte și pleacă. 
                          
   - Deci...Voi doi sunteți...iubiți? când auzim ochii noștri se măresc. 
                          
   - Nu! raspundem la unison.
                          
   - Prieteni foarte buni! spun, mutandu-mi greutatea corpului de pe un picior pe altul.
                          
   - Bine, bine, am înțeles! 
                          
   - Deci? Te-ai mai văzut cu Derya? 
                          
   - Dap. Dar nu ne prea vorbim. Adică, ultima dată am văzut-o cu Harry, dar de atunci nu am mai auzit nimic de ea. 
                          
    - Cine e Harry? zic, iar ochii ei și ai lui Edward se măresc. 
                          
   - Ăm...Un coleg! De clasă! se bâlbâie. 
                          
   - Oh...Bine! Ed? Ce voiai să îmi spui? ma intorc spre el.
                          
    - Ăm, da! Colegul meu de cameră e un dobitoc! spune descustat. 
                          
    - Cum așa? spun, apoi mă aplec să deschid bagajul și să îmi plasez hainele pe partea mea de dulap. 
                          
    - Am intrat în cameră, iar totul era devastat. Haine pe podea, iar mirosul de băutură era foarte puternic. Nu am putut să rezist, așa că mi-am despachetat lucrurile repede și am plecat de acolo! zice, iar pe mine mă amuză.