Capitolul XXVI

                                    

                                          
      Mâna lui Hardin se află încă pe coapsa mea şi sper să nu și-o ia de acolo niciodată. Profit de ocazia asta ca să îi studiez tatuajele care îi acoperă braţele. Semnul infinitului de deasupra încheieturii îmi captivează privirea din nou şi nu pot sa nu mă gândesc dacă înseamnă ceva anume pentru el. Pare foarte personal, desenat acolo, pe partea dezgolită a mâinii. Mă uit şi pe cealaltă încheietură după un semn pereche, dar nu găsesc niciunul. 
                          
Simbolul infinitului este destul de folosit, mai ales de către femei, dar cele două jumătăţi sunt nişte inimi, şi asta mă face şi mai curioasă. 
                          
– Ce fel de mâncare îţi place? întreabă el. 
                          
Ce întrebare surprinzător de normală din partea lui. 
                          
Îmi strâng părul încâlcit şi aproape uscat într-un coc şi mă gândesc o secundă ce aș vrea să mănânc. 
                          
– Păi, îmi place orice, atâta vreme cât ştiu ce mănânc şi nu are ketchup. 
                          
El râde. 
                          
– Nu-ţi place ketchup-ul? Nu sunt toţi americanii înnebuniți după chestia asta? mă necăjeşte el. 
                          
– Nu am idee, dar e dezgustător. 
                          
Râdem amândoi şi mă uit la Hardin, care spune:
                          
– Hai să mergem la un restaurant obişnuit, da? încuviinţez din cap, iar el întinde mâna să dea drumul la muzică, dar se opreşte şi pune din nou mâna pe mine. 
                          
– Și ce ai de gând să faci după ce termini facultatea? Mă întreabă. 
                          
M-a mai întrebat asta o dată, la el în cameră. 
                          
– O să mă mut la Seattle cât de curând şi sper să lucrez la o editura sau să devin scriitoare. Ştiu că e aiurea, îi spun, brusc jenată de ambiţiile mele înalte. Dar m-ai mai întrebat asta şi 
înainte, ții minte? 
                          
– Nu, nu e aiurea. Cunosc pe cineva la Editura Vance; e destul de departe, dar poate că ar trebui să te înscrii la ei la stagiatură. Aș putea vorbi cu acea persoană. 
                          
– Poftim? Faci tu asta pentru mine? 
                          
Vocea mi se piţigăie, pentru că simt destul de surprinsă; chiar dacă a fost drăguţ cu mine în ultima oră, nu este ceva la care să mă fi aşteptat. 
                          
– Sigur, nu e mare lucru. 
                          
Pare puţin stânjenit. Sunt convinsă că nu e obişnuit să facă gesturi frumoase. 
                          
– Uau, îţi mulţumesc. Pe bune. Oricum în curând îmi trebuie o slujbă sau să intru undeva în practică, iar acesta ar fi un vis îndeplinit, spun eu şi bat din palme. 
                          
Chicoteşte şi clatină din cap. 
                          
– Cu plăcere.
                          
Intrăm într-o mică parcare amplasată lângă o clădire veche din cărămidă. 
                          
– Mâncarea e foarte bună aici, zice el şi coboară din maşină. 
                          
Se duce înspre portbagaj, îl deschide... şi scoate un alt tricou negru. Cred că are rezerve nelimitate. Îmi plăcea atât de mult de el fără tricou, încât uitasem că până la urmă trebuie să-şi pună ceva pe el. 
                          
Când intrăm, ne aşezăm într-o zonă destul de izolată. O femeie în vârstă vine la masă şi ne dă meniurile, dar el le refuză, comandând hamburger şi cartofi prăjiţi şi făcându-mi semn că ar trebui să cer şi eu tot la fel. Am încredere în el şi comand la fel, fără ketchup, desigur. 
                          
În timp ce aşteptăm, îi povestesc lui Hardin cum am crescut eu în Richland, loc de care, el venind din Anglia, nu a auzit niciodată. Nici nu a ratat multe; oraşul e mic şi toată lumea face mereu aceleaşi lucruri şi nimeni nu pleacă niciodată de acolo. 
Nimeni, în afară de mine; eu nu mă voi întoarce niciodată acolo. El nu-mi oferă prea multe amănunte despre trecutul lui, dar rămân optimistă şi răbdătoare. Pare foarte curios în ceea ce priveşte copilăria mea şi se încruntă când îi spun că tata obişnuia să bea. Îi mai vorbisem despre asta şi înainte, când ne certam, dar de data asta îi ofer mai multe detalii.