Odată întoarsă în cameră încerc să învăţ, dar nu mă pot concentra. După ce mă uit degeaba la notiţe câteva ore şi nu sunt capabilă să citesc nimic, mă gândesc că un duş m-ar putea ajuta. Când sunt aglomerate, duşurile mixte încă mă fac să mă simt stânjenită, dar nu m-a deranjat nimeni niciodată, aşa că încep să mă obişnuiesc cu ele.
Apa fierbinte este senzaţională şi îmi detensionează muşchii incordaţi. Ar trebui să mă simt uşurată şi fericită că am ajuns la un soi de armistiţiu cu Hardin, dar acum furia şi enervarea au fost înlocuite de agitaţie şi confuzie. Am fost de acord să-mi
petrec ziua de mâine cu Hardin, să facem ceva “distractiv”, şi sunt îngrozită. Sper să iasă totul bine; nu mă aştept să-i devin cea mai bună prietenă, dar trebuie să ajungem într-un punct în care să nu ne mai certăm de fiecare dată când discutăm.La duş e atât de bine încât rămân acolo o vreme, iar când revin în cameră, îmi dau seama că Kath a trecut pe acolo şi a şi plecat deja. Găsesc un bileţel de la ea în care îmi scrie că Tristan o scoate la cină, undeva în afara campusului. Îmi place de Tristan; pare drăguţ, în ciuda faptului că exagerează cu creionul dermatograf. Dacă Kath şi Tristan vor continua să iasă împreună, poate că atunci când vine Adam în vizită putem merge undeva toţi patru. Pe cine păcălesc eu aici? Adam nu o
să vrea să-şi petreacă timpul cu oameni ca ei, dar, pe de altă parte, ştiu bine că nici eu nu m-aş fi închipuit într-o astfel de companie, acum trei săptămâni.Înainte de culcare îl sun pe Adam; nu am vorbit toată ziua. Este foarte politicos, mă întreabă cum mi-a mers azi de cum răspunde la telefon. Îi spun că mi-a mers bine; ar trebui să-i zic că mâine am program cu Hardin, dar mă abţin. El îmi povesteşte că echipa lui de fotbal i-a bătut pe Seattle High la mustaţă, deşi cei de la Seattle sunt foarte buni. Şi mă bucur pentru el, pare fericit că a jucat atât de bine.
Ziua următoare trece mult prea repede. Eu şi Landon mergem la cursul de literatură, iar Hardin este deja aşezat la locul său.
– Eşti gata pentru întâlnirea noastră de diseară? mă întreabă el, iar eu rămân cu gura căscată. La fel şi Landon.
Nici nu ştiu ce mă deranjează mai tare: felul în care a pus Hardin problema sau modul în care mă va privi Landon de aum încolo. Prima zi a încercării noastre de a deveni prieteni nu decurge prea bine, deocamdată.
– Nu e deloc o întâlnire, îi zic, apoi mă întorc către Landon, îmi dau ochii peste cap şi adaug cu nonşalanţă, ignorându-l pe Hardin: Ieşim şi noi ca prietenii.
– E acelaşi lucru, replică Hardin.
Îl evit tot restul cursului... ceea ce e uşor de făcut, pentru că nici nu încearcă să intre în vorbă cu mine după faza asta.
După curs, Landon îşi înghesuie lucrurile în rucsac, se uită spre Hardin, apoi îmi spune încet:
– Ai grijă diseară.
– Ah, încercăm să ne înţelegem bine deoarece colega mea de cameră este bună prietenă cu el, îi răspund eu, sperând că Hardin nu mă aude.
– Ştiu, tu eşti o prietenă de nădejde. Nu sunt sigur că Hardin merită bunătatea, zice el, intenţionat cu voce tare, şi îmi ridic privirea spre el.
– Tu nu ai ceva mai bun de făcut decât să mă bârfeşti pe mine? Dispari, amice, se răsteşte Hardin de undeva din spatele meu.
Landon se încruntă şi se uită la mine din nou.
– Doar ţine minte ce ţi-am spus.
Se îndepărtează şi mă îngrijorează faptul că poate l-am supărat.
CITEȘTI
Dragoste din nou
RomanceDe cele mai multe ori prima iubire din viața cuiva rămâne mereu acolo, într-un colț al inimii, de aceea ne amintim mereu de ea. Însă, mult mai importanta este a doua dragoste, pentru ca nu contează cine te-a iubit prima oară, contează cine te-a făcu...