Pe strazile Parisului

                                    

                                          
Capitol dedicat lui AllyWesley
                          
          Deschid ușor ochii și rămân nemișcată pentru câteva secunde. Creierul meu mult prea obosit nu funcționează așa cum ar trebui și mă simt cam amețită. Ușor, ușor amintirile încep să-mi apară în fața ochilor și zâmbesc satisfăcută. 
                          
          Cobor din pat cât mai ușor, încercând să-l las pe Harry să se odihnească și pornesc spre bucătărie. Prin draperiile trase se zărește lumină, deci, ori e după-amiază devreme, ori am dormit extrem de mult și e dimineață. 
                          
          În bucătărie cei doi, Sierra și Craig, se învârt dintr-un colț în altul, într-o coordonare minunată, gătind cu spor. Mă rezem de tocul ușii și zâmbesc minunandu-mă din nou de întorsătura lucrurilor și de Craig.
                          
          — Bună dimineața, haide nu sta acolo, alătură-te. Spune Sierra zâmbind cu acea strălucire a ei.
                          
          — Hei, e dimineață? Întreb confuză, în timp ce mă apropii de ei.
                          
          — Mda, a-ți dormit ceva timp, însă am auzit că a-ți avut o săptămână grea, așa că se înțelege. Este cafea în cafetieră, noi pregătim micul dejun. Va fi gata într-o secundă. Entuziasmul din vocea ei îmi face inima să freamăte de bucurie și înainte de a mă îndrepta spre cafea, mă ofer să ajut la prepararea micului dejun.
                          
          — Pot să ajut?
                          
          — Nu e nevoie, e aproape gata. Ia un loc și servește-ți cafeaua. Noi... Adică eu nu sunt obișnuită să-mi beau cafeaua cu familia sau ceva de genul, așa că scuză-mă că nu v-am așteptat. 
                          
          — Oh, nu-i nimic. Rostesc ușor stânjenită de afirmația ei. 
                          
          Îmi torn cafea în ceașcă și cu genunchii moi, mă așez pe un scaun la mică distanță de ei și continui să-i privesc în timp ce se învârt prin bucătărie. La scurt timp îl simt pe Harry în spatele meu, însă nu mă întorc decât atunci când mă sărută apăsat de frunte.
                          
          — Bună dimineața, iubito!
                          
          — Extrem de bună, iubitule. Cafea? Ridic cana spre el, iar el o ia zâmbitor și îmi mulțumește cu un sărut rapid pe buze. Mă ridic și mă duc să-mi torn o altă ceașcă de cafea, după care mă întorc să-mi caut iubitul ce s-a făcut comod pe canapeaua din living.
                          
          — Mie încă nu-mi vine să cred! Spun și mă așez și eu ușor lângă el.
                          
          — Mda, pentru unii ca noi e putin cam ireal, însă jur că-mi place. Să mă trezesc așa în fiecare dimineață, să servim cafeaua împreună și să ne gândim ce vom mai vizita în acea zi.
                          
          — Harry, crezi că Sierra chiar a trecut peste ura ei și încearcă să mă vadă ca pe o sora? Mi-e teamă... Mi-e teama ca asta să nu fie un alt plan de-al lui Craig.
                          
          — Iubito, dacă am învățat ceva în toți acești ani, aia a fost să nu ai încredere nici măcar în familie, mai ales în una pe care abia ai cunoscut-o, însă nu ai nimic de pierdut dacă o crezi sau dacă încerci să te apropii de ea. Amândouă aveți nevoie de asta, chiar dacă ea nu a recunoscut din prima, sunt sigur că e conștientă de asta. 
                          
          — Așa e... Ai dreptate! Mi-e greu să accept că s-a terminat cu adevărat.
                          
          Am luat cu toții micul dejun, ca o familie iar după ni s-a propus să ieșim să vizităm Parisul, ceea ce desigur că nu am refuzat.