Capitolul I

                                    

                                          
înainte  cu 96 de zile sa te iubesc...
                          
Trenul se pune în mișcare în scârțâit de roți, zguduindu-se si scrâșnind strașnic pe șinele ruginite de vreme.
                          
 Îmi găsisem liniștea scufundată într-o carte, așa cum mulți calători o fac. Cu picioarele lipite de podeaua stacojie a trenului, mă îmbăta cu mirosul dragostei lui Colleen Hoover și a cafelei cu lapte si mult zahăr. Câteodată ochii îmi săgetau priviri asupra geamului translucid și cercetau fiecare copac ce mai avea puțin si înflorea in splendoare enigmatică a soarelui. Aveam nevoie de această călătorie cu trenul, aveam nevoie de mama care să mă deconecteze de la colegiu, prieteni şi obligatii. Aveam nevoie de o scăpare din rutina mea zilnică.
                          
Am pus cartea pe masa lipită de peretele trenului, iar cu mâinile încrucișate priveam oamenii din tren. Fiecare era diferit, unul părea un ciudat, altul un frustat, unul un credincios.  Dar cel din fața mea era diferit, părea un suflet bun scufundat într-o carte, ce-și căuta libertatea ca și mine. Impasibilă de cei din jur, cu ochii intre-deschiși, încercam să citesc ce scrie pe coperta cărții.  "Fericirea începe azi„ un romancier adolescentin, asta citea. Nici pe departe nu îmi trecu prin cap că un bărbat arătos ca el, citește asemenea cărți. Poate e un adolescent care s-a maturizat mai repede si arată ca un bărbat adevărat?  
                          
Cu o rapiditate, bărbatul puse cartea pe masă, făcându-mă să tresăr din gândurile mele. Își trecu mâna o dată prin par, iar apoi și-o îndrepta spre gura, jucându-se cu arătătorul pe buza de jos . Mă privea, părea să mă analizeze așa cum am făcut-o eu adineauri. Timorata de privirile lui am început să mă foiesc pe scaun, mă făcea să mă simt surescitată de emoție și frenetică de gestul lui.
                          
- Frumoasă carte, șuier eu printre dinți încercând să scap de privirea ucigătoare a bărbatului.
                          
-Mda...am zis să dau o șansă și acestui gen. Să dea o șansă acestui gen? Peste ce  bărbat însetat de literatura am dat? Schizz, Erin Schizz! cu un gest demn barbătesc îmi intinde mâna in timp ce eu mă prezenta.
                          
-Rev Egor. Încântâtă domnule Schizz! după câteva secunde bune, îmi eliberez mâna din strânsoarea lui, afişându-şi un zâmbet dezinvolt, ce se potrivea perfect cu părul lui negru si cu ochii verzi, malițioşi.
                          
- Egor, zici? mă întreabă brusc. Îmi înclin capul de doua ori in semn ca da. Cea care scrie ziarul colegiului? Preț de cateva minute, am rămas pe gânduri. Nu putea sa fie la colegiu cu mine, nu îl mai văzusem până acum, iar trupul si chipul îi inspira o vârstă mai înaintată. Știam că te-am mai vazut undeva...dar...se opri însă brusc la mijlocul frazei, parcă și-a pierdut răsuflarea. Privea țeapăn către mine, avea acea privire ca şi când mintea îi era străfulgerată de amintiri. Oare la ce te gandeşti Erin?
                          
-Se pare că ziarul chiar îmi produce faimă in Western; adaug eu în timp ce el se trezea din reverie. Cum de nu te-am mai văzut până acum, Erin?
                          
-Ce pot spune, domnişoară Egor, eu nu am un ziar care să-mi aducă faimă pe tavă! Cuvintele lui mă șocau, simțeam cum obrajii îmi sunt cuprinși de o culoare stacojie, daca ar stii el cât m-am chinuit sa obtin acel ziar! 
                          
- Fiecare are drumul lui către măreție! i-o trântesc eu si ma las prada unui zâmbet, iar el se uita la mine cu nişte ochii mijiți, de parca l-aș fi injurat. Își intinde mainile pe masă si apucă romancierul, îl aşază în poală cu mare grijă fără sa-şi fi luat vreo clipă privirea de la mine.
                          
-Știi ce m-a fascinat la acest roman? îmi cuprind fața in mâini, îmi aşez coatele pe genunchi și încerc să-l privesc in așa fel încât să mă vadă in ochii lui extrem de captivată de părerea lui. Îmi inclin capul într-o parte de doua ori in semn că nu, iar el vorbeşte liber despre un romancier, expunându-şi sentimentele şi părerile, neţinând cont că lânga noi sunt alţi 3 oameni care îl ascultă.
                          
-...erau diferiţi, apoi dintr-o dată se aseamănă atât de mult. Mi-a placut că iubirea lor învinge orice obstacol; unde mai pui că s-au cunoscut din greşeală. Nu credeam vreo dată că mă voi atinge de acest gen, de romanta, dar e şi destul de psihologic, aşa că imi e destul de draga. Işi mişcă buzele cu lentoare incat agata de fiecare cuvant ceva specific barbatesc, astfel tot compartimentul se uita la gura lui, in timp ce-si delectau urechiile cu vorbele lui calde, exact ca mine.
                          
- Nu am citit-o încă, dar sună foarte interesant. Brusc, toata lumea se trezeste parcă dintr-un vis frumos când cuvintele mele ajung la urechile lor. Compartimentul pare sa se fii îndrăgostit de el, exact ca si mine.
                          
- Seattle, se aude vocea unui bărbat răgușit în boxele trenului.
                          
-Asta e statia mea, domnule Schizz. Ma ridic în capul oaselor si ma apuc sa-mi strang cărțile de pe masa lipită de tren, îmi trag bagajul de deasupra banchetei pe care am stat si cu pasi lenti pornesc spre usa compartimentului. Nici nu stiam cum sa-mi iau la revedere, iar fuga era solutia cea mai simpla. Simteam in mine cum mi se strange inima, când ma gândeam ca e posibil sa nu-l mai vad pe acest barbat chipes, ce mi-a vorbit despre un romancier.
                          
- Rev! imi cuprinde incheietura cu degetele sale reci inainte sa ies pe usa. Te rog sa iei tu cartea asta! cu un gest rapid imi intinde "Fericirea incepe azi„ impreuna cu un misiv, apoi imi sopteste:
                          
- La revedere, domnisoara Egor. Sunt perplexa de gestul lui, asa ca cu docilitate apuc cartea multumindu-i.
                          
Rasuflu din rarunchi si cobor din tren inca amentita de cele intamplate. Minte imi e substras de la atențiune. La dracu trebuia sa o sun pe mama sa vina sa ma ia! Imi var mana in blugi stransi, fulgerator imi scot telefonul si formez numarul ei.
                          
- Mama, am ajuns in gara!
                          
- Revera, ti-am spus sa ma suni mai drevreme ca sa ajung . Off, plec acum. Asteapta-ma! vocea mamei e calda si usor amuzanta, se pare ca sotul numarul 3 chiar isi face efectul.
                          
-Scuze.Te astept aici! Imi inchide brusc fara sa-mi mai spuna ceva, facandu-ma sa raman cu vorbele in aer. 
                          
Hotarasc sa ma asez pe o banca, deoarece simteam cum picioarele ma lasau din cauza bagajelor grele pe cere le tin de 20 de minute. Mereu mi-au placut garile, mereu imi creau un sentiment de singuratate. E acel loc unde toata lumea pare sa fie straina, unde te simti singur, acel loc unde nu depinzi de cineva, de vreun frate, parinte sau prieten. Unde esti cu adevarat singur, pentru ca toata lumea e straina. Un loc unde nu contează cine esti sau ce obligatii ai. Un loc unde poți privi de pe o banca ore-n sir bărbați si femeile grăbite  care trec pe langa tine. Poate in sutele astea de bărbați de gaseste unul ca el...El! Cartea!
Scot cartea pe care am inghesuit-o în rucsac în grabă si îmi aduc aminte de misivul cu care venise la pachet. Era o foaie albă, simpla si împădurită de 2 ori cu miros de EL. O deschid.
                          
Domnisoara Egor,
"Unii oameni...devin mai înțelepți odata cu trecerea timpului." 
Sa te delectezi cu fiecare pagina din cartea mea.
                                                 Erin
                          
Zâmbesc cu gura pana la urechi, un citat de Colleen Hoover
                          
Astept parerile voastre :)))) Sa continui?