Capitolul 25. Pe drumuri

                                    

                                          
Am plecat! Îmi plânge inima când ma gândesc că am lăsat-o pe mama cu obrajii brazdati de lacrimi în urma mea, dar nu am avut de ales. Vreau doar să mă îndepărtez de tot pentru o perioadă și sunt sigură că ea a înțeles acest lucru.
                          
"Mai doriți ceva, domnișoară?" Mă aduce la realitate chelnerul din fața mea. Nu știam unde să ma duc și fără un mijloc de transport nu aș fi putut ajunge departe, asa ca am venit in stația de autobuz. Mi s-a părut cam pustie la început ,până să îmi dau seama că e duminică, iar duminica nu circulă autobuzele. Astfel am decis să intru în micuța cafenea de peste drum,ce spre surprinderea mea era deschisă ,cu speranta ca între timp voi găsi vreo soluție . As fi vrut să o sun pe Sabrina ,care nu ar fi ezitat să îmi dea o mâna de ajutor ,dar nu știu cum ar reacționa părinții ei dacă m-ar vedea cu valiza in mâna la ușa casei lor.
                          
"Deocamdată nu, mulțumesc!" Zic eu încercând din răsputeri să îi afisez un zâmbet. Acesta îmi zâmbește la rândul său după care se îndepărtează de la masa mea. Continui să amestec absenta in ceaiul meu care cred că s-a răcit deja, in timp ce doi bărbați privesc atenți spre televizorul din colțul cafenelei o cursă de mașini. Gândul îmi zboară automat spre Drew și pasiunea lui pentru viteză și adrenalina. Părea atât de sincer cu mine când m-a dus la circuitul auto și mi-a povestit despre planurile sale de viitor. Cine ar fi crezut că m-ar putea minții vreodată. Sau poate că a inventat totul doar să îmi câștige și mai mult încrederea. 
                          
Unul din bărbați strigă spre chelnerul ce venise la masa mea să ridice volumul , lucru ce mă face să tresar. Nu știu când și cum am devenit o persoana asa slaba de înger ,probabil din cauza tuturor gândurilor ce nu îmi dau pace. Aud numele lui Andrew provenind de la televizor ,iar inima pare să îmi tresara in piept. Prefer sa rămân indiferenta gândindu-mă că poate nu am auzit bine si totul e doar în mintea mea.
                          
"E Andrew Thompson, fiul lui Jim. Pare să se descurce destul de bine pe circuit." Îmi confirmă unul din bărbați în timp ce comentează cursa între ei.
                          
Mă ridic de la masă și mă duc mai aproape de televizor. Îmi ia câteva secunde pentru a putea individua mașina sa printre toți concurenți. E în a doua poziție și sunt mândră de el. Nu îmi vine să cred că e adevărat și nu zic asta pentru că tocmai l-am văzut la televizor deoarece nu ar fi prima dată, ci pentru faptul că participă la o cursă de mașini. 
                          
"Ce să zic, e pentru prima dată când participă și deja e pe primul loc." Spune celalalt atunci când Drew a reușit să îi întreacă pe toți.
                          
"Asta înseamnă să ai un tată influent, plin de bani. Îți face toate mofturile. Vrei să devi un pilot cunoscut , tata are grijă să îți facă pe plac. Așa și cu puștiul ăsta! O fi plătit bani grei taicăsu să ajungă aici."Tonul lor batjocoritor mă deranjează enorm de mult și simt cum începe să îmi fiarbă sângele în vene de nervi. Cum își permit ei sa judece o persoana fără nici măcar să o cunoască?! Andrew a ajuns cu propriile forțe până aici, nicidecum cu ajutorul tatălui său, care nu e nici măcar de acord cu pasiunea lui .