Psihologia e stiinta ce studiaza sufletul sanatos al omului. Acest termen vine din greaca de la psihe care inseamna suflet, suflu, suflare. Asta nu inseamna ca sufletul nostru reprezinta suflarea. Sufletul nostru este peste tot in noi si nicaieri.
Noi ca fiinte suntem alcatuite din 2 lucruri, corp si suflet. Doua lucruri complet opuse care dau unite un lucru minunat, acesta fiind viata si care exista in doua lumi complet diferite. Corpul nostru apartine lumii materiale lumii pe care o putem vedea cand suntem in viata si este vulnerabil, in timp ce sufletul nostru apartine unei lumi pe care nu o putem vedea si e nemuritor. Trupul nostru nu ar putea exista fara suflet, s-ar descompune, in timp ce sufletul nostru poate exista fara trup. Deoarece in opinia mea sufletul este un papusar care se ascunde in spatele scenei si noi suntem papusile care jucam pe scena, scena fiind viata. Sufleul nostru este un element esential care o data ranit se vindeca foarte greu, de aceea Platon aminteste in cartea lui " Dialogurile" civintele profesorului sau Socrate care spune " Aveti grija de sufletul vostru".
De la inceputul timpului omul a incercat sa gaseasca o explicatie a sufletului, ce e el, de unde vine si unde se duce. Cei mai luminati oameni au incercat sa gaseasca raspuns la intrebarea " Cum e posibil ca o realitate materiala, fizica substantiala cum e creierul nostru sa produca o realitate complet diferita cum e sufletulnostru, o realitate imateriala, inefabila, subiectiva?" si nu au reusit sa raspunda. Atunci cand o sa se afle raspunsul la aceasta intrebare o sa primim raspunsul si la restul.
Geneza sufletului omenesc:
-principalele teori legate de geneza sufletului;
1 Teoria creationisma conform careia in ziua 6 a creatiei omul e facut dupa chipul si asemanareaDomnului, iar sufletul omului e suflet divin si nemuritor.
2 Punctul de vedere Budist crede ca sufletul nostru e indestructibil urmand un ciclu de reincarnare urmand un ciclu Kharma, dupa inchiderea ciclului sufletul atinge nirvana ( Metempsihoza- ciclul reincarnarilor) si acesta se contopeste cu sufletul universului.
3 Punctul de vedere al lui Platon sufletul nostru este sufletul unui pegas( OllyTodd in cazul tau pegasul are si un corn de unicorn :) ) care a facut un lucru groaznic si este intemnitat in corpul unui om pierdand cunostinta despre ce a fost pana acesta moare. Punctul lui de vedere e ca moartea ne elibereaza si dupa ce muriim putem sa zburam iar la campiile cunoasterii hranindu-ne cu peisajul divin.
4 Punctul de vedere stintific si al lui Charles Darwin cel stintific spune ca sufletul nostru e generat de activitatea trupului nostru mai ales de sistemul nervos si mai ales de sistemul nervos central si mai al a creierului. Astfel sufletul nostru moare cu noi. Darwin spune ca psihicul nostru a aparut in urma evolutiei si ca undeva in timpul evolutiei noi am facut un pas urias la acest capitol ca avem capacitatea de a ne adapta si de a creea realitati noi. Prin faptul ca putem creea realitati noi ne diferentiem de animale, ca animalele superioare au psihic( animalele superioare - mamiferele - ) dar ne sunt inferioare din acest punct de vedere.