C. & J. C.

                                    

                                          


                          


                          
I. Închid ochii și-ți simt buzele, respirația rece, începutul de barbă care îmi zgârie pielea. Zâmbesc. Sunt o idioată, dar tu unde ești? Unde ești atunci când vreau să te iubesc? Unde ești atunci când îmi doresc să arunc cu nenumărate cuvinte în tine? Unde? Unde te ascunzi în plină zi când tot ce îmi doresc este să-mi înfășur brațele în jurul gâtului tău și să te sufoc cu neștiința mea? Unde?
                          
Hai să râdem, de inexistența copleșitoare a sufletului meu stins. Atâtea cuvinte lungi și complicate, la fel ca mine, ca tine, ca noi. Dar sunt deoarece cuprind sutele, zecile, de momente netrăite alături de tine. Bine, trăite în interiorul capului meu acolo unde și curcubeul are rădăcini. 
                          
"Unde căcat e țigara aia?!"
                          
"Care țigară?"
                          
"Aia dintre buzele tale nenorocite!!!" 
                          


                          
II. Acum rânjește ca un idiot, că atât știi să faci. Cretin! Și totuși, când am vorbit ultima dată? Stai, stai să schimb întrebarea: când mi-am imaginat ultima dată că am vorbit? Nu știu, dar simt cum mi se decojeșete pielea și începe să mă roadă dorul de tine. Vreau să te simt aproape de buricul meu și să râd ca o netoată. 
                          
"Ce fraier ești!!" Îmi spun. Îți spun. 
                          
Mi-aș dori să te pot stinge precum ultima țigară. Să știu că după tine o să vină ceva nou și bun. Mi-aș dori să am puterea să-mi imaginez că după toate luniile astea tot ce am vorbit noi să prind contur. Să mă trezesc acolo lângă tine într-o zi ploioasă de marți, să răstorn cafeaua în pat și să râd ca o descrierată, iar tu să-mi spui că sunt atâta de proastă fiindcă nu mai avem cafea iar tu vrei. 
                          
Dar mai este mult până plouă și mai este mult până marți, atât de mult.