Capitol 7 parte 2

                                    

                                          
-	Nu există camere sau înregistrări audio în această cameră. Domnule Ivan, vă rog, lăsați-vă oamenii să verifice mai întâi. Gura lui Ivan se curbează într-un zâmbet ușor.



-	Nu este necesar. Oamenii mei deja controlează situația. Avem lucruri pregătite aici, spune Ivan, făcându-l pe Peera să simtă un fior pe șira spinării. Înțelegând abilitățile lui Ivan, Peera este hotărât să nu-l provoace, fiind conștient că ar putea atrage probleme care i-ar afecta atât siguranța personală, cât și pe cea a familiei sale.





-	Da, vă rog să intrați amândoi. Aș dori mai întâi să urez bun venit oaspeților.



 Pyra le permite lui Ivan și Alan să vorbească.



Ivan și Alan se așază pe canapea, discutând despre afaceri. Conversația decurge fără dificultăți. Beneficiile cooperării încep să se contureze clar, iar Alan se arată mulțumit de modul în care se desfășoară discuția. În câteva schimburi de replici, cei doi ajung la un consens, spre satisfacția lui Ivan.



-	Câte zile vei sta aici? Întreabă Ivan.



-	Până voi semna contractul cu tine. După aceea, mă voi întoarce, răspunde Alan. Ivan aprobă din cap.





-	Te cazezi la acest hotel? Întreabă Ivan din nou.



-	Da, răspunse Alan.





-	Atunci mâine îți voi aduce un contract pe care să-l semnezi, spuse Ivan. 



Spre deosebire de modul în care a lucrat cu Kamol, Ivan avea o altă abordare cu Alan. Ivan și Kamol aveau o relație bazată pe încredere, încă din adolescență, care elimina nevoia unui contract scris. Totuși, în cazul lui Alan, deși Kamol sugerase că nu este necesar, Ivan a insistat să întocmească un contract, considerând-o o măsură de precauție.



-	Da, răspunse Alan înainte ca cei doi să-și strângă din nou mâna.



-	Îmi pare bine să lucrez cu tine, spuse Alan. Ivan zâmbi ușor, în timp ce se îndreptau împreună spre petrecere. Cei doi se așezară la aceeași masă, continuând să discute și să-și consolideze relația profesională.





-	Există un club aici. Pot să-ți aranjez să găsești pe cineva, spuse Ivan, ridicând ușor din sprâncene, cu o expresie care sugera subtil intenția. Alan înțelese imediat.



-	Interesant. Cum ajung acolo? Întrebă Alan, îndreptându-se spre Karev.





 Karev scoase o carte de vizită specială pe care Ivan i-o întinse lui Alan. Alan o privi atent.



-	Arată acest card. Te vor primi cu cea mai mare grijă, explică Ivan. Cardul respectiv era unul exclusivist, oferind acces la serviciile Club FS, și imposibil de reprodus.



-	Mulțumesc, spuse Alan, punând cartea de vizită în portofel, în compartimentul său rezervat pentru lucruri importante.





-	Bună, Ivan, se auzi o voce din apropiere.



 Ivan își întoarse privirea și văzu că ministrul de Externe intrase alături de soția sa și de o tânără frumoasă. Ivan schimbă o privire cu Karev, care înțelese imediat și deschise calea pentru grupul de trei persoane să se apropie de masa lor.



—	Bună, domnule Maksim, salută Ivan, fără să se ridice de pe scaun. Maksim, deși vizibil iritat de lipsa de respect subtilă, reuși să îi zâmbească forțat lui Ivan.



-	Nu mă așteptam să te întâlnesc la acest eveniment. Mi-am adus familia să te salute. Aceasta este soția mea, Jalania. Iar aceasta este fiica mea, Jelina, spuse Maksim, prezentându-i. Ivan își înclină ușor capul în semn de salut.



-	Bună, spuse Ivan calm.





-	Bună ziua, încântată de cunoștință, spuse Jelina, întinzând mâna către Ivan. Fata îi zâmbi timid, iar Ivan îi strânse mâna scurt înainte de a o elibera.





-	 Apropo, domnule Ivan, îl cunoașteți pe noul ambasador? Întrebă Maksim, încercând să pară curios, dar cu o notă subtilă de investigație în tonul său.



-	Da, se întâmplă să fac afaceri în Thailanda. Ne cunoaștem, răspunse Ivan, menținând un ton neutru. Maksim își îndreptă privirea către Alan.





-	 Acesta este domnul Alan. Partenerul meu. Este cel care are grijă de afacerile mele în Thailanda, continuă Ivan. 



Era evident că Maksim căuta informații, așa că Ivan îi oferise un răspuns suficient, dar fără detalii suplimentare. Maksim întinse mâna spre Alan. Alan i-o strânse, scurt și ferm, fără a adăuga vreo replică. Simplitatea gestului său îl făcea să pară calculat și rezervat.



-	De fapt, pot să-i cer fiicei mele să rămână la masă? O voi lua pe soția mea să discutăm ceva legat de serviciu. Mi-e teamă că Jelina se va plictisi, propuse Maksim cu un zâmbet care trăda intenții ascunse.



Ivan îl privi calm, analizând propunerea.



-	Îmi pare foarte rău. Vorbim doar despre muncă. Probabil că nu ar fi convenabil, răspunse Ivan pe un ton politicos, dar ferm.



-	Nu face nimic, tată. Nu-l deranja pe domnul Ivan. Pot să mă descurc singură, interveni Jelina cu un zâmbet reținut, evitând să creeze o situație incomodă.





-	Ah, atunci nu-l voi deranja pe domnul Ivan. În curând voi organiza o petrecere pentru Jelina. Sper că domnul Ivan va accepta să participe la eveniment, spuse Maksim, încercând să mascheze refuzul subtil.



-	Îmi poți trimite o invitație la cazinou. Dar nu pot promite că voi fi liber în ziua aceea. Sunt destul de ocupat, răspunse Ivan, sincer. Maksim aprobă din cap, înainte de a pleca împreună cu familia.





Rămas singur cu Ivan, Alan își ridică ușor colțurile buzelor într-un zâmbet vag. 



-	Ai observat asta? Întrebă el, cu o privire semnificativă.



-	Vrei să spui cameramanul? Replică Ivan.





Alan dădu din cap, mulțumit. Era clar că atenția sa la detalii era la fel de ascuțită ca și a lui Ivan.





-	Cu siguranță vor fi știri mâine. Dacă am ghicit corect, adăugă Alan, relaxat, dar sigur pe el. Ivan zâmbi ușor, recunoscându-i perspicacitatea.



-	Lasă-i să se joace, mă descurc, spuse Ivan, iar Alan zâmbi, înțelegând perfect că Ivan avea totul sub control. 





Cei doi continuară să discute, alături de Peera, care se întorsese pentru o scurtă conversație. După câteva minute, Peera se scuză și plecă, iar mulți dintre cei care sperau să-i salute pe Ivan și Alan regretau acum că nu se grăbiseră să o facă mai devreme.



Sunetul insistent al telefonului mobil îl trezi pe Danil în dimineața următoare. Cu o seară înainte, gemenii Lenin și Lana veniseră în vizită și petrecuseră timpul bând în camera lui. Acum, Danil se simțea mahmur, iar gemenii nu o duceau mai bine. Totuși, Danil se asigurase că cei doi aveau un șofer să-i ducă acasă. Refuzase să-i lase să doarmă la el.



-	Cine naiba sună la ora asta? Mormăi Danil cu o voce somnoroasă. Ridică telefonul și văzu că apelul era de la Lenin. Oftă adânc și răspunse.



-	Ce e în neregulă?întrebă el, iritat.





-	Danil, deschide acum știrile de pe site-ul RSN, spuse Lenin cu o voce agitată, vizibil entuziasmat. Danil își încruntă sprâncenele, intrigat.



-	Ce știri? Întrebă el, încercând să-și păstreze calmul.





-	Cele despre fratele tău! Răspunse Lenin, de parcă era evident. Danil se opri pentru un moment, confuz, înainte de a pune apelul pe difuzor și de a accesa site-ul indicat.



Pe ecran, o știre bombastică atrase imediat atenția. În fotografie, Ivan apărea ținându-se de mână cu o tânără la o petrecere. Titlul articolelor anunța o presupusă relație între Ivan și fiica ministrului Afacerilor Externe.



Danil scoase un sunet frustrat, aproape un oftat combinat cu un mic râset ironic.



-	M-ai trezit ca să-mi arăți niște prostii de știri? Întrebă el, iritat.



-	Prostii?! Eu încercam să te informez despre ceva important! Replică Lenin, apăsat.





-	Ei bine, vestea asta este cu adevărat o prostie. Doar uitându-mă la ea, mi-e clar că este o încercare disperată a ministrului de a-și pune fiica în atenția publicului, legând-o de fratele Ivan. Este atât de superficial, spuse Danil, exasperat.



-	Ești sigur? Poate că vor avea o relație de acum încolo, întrebă Lenin cu scepticism.





-	Oamenii care vin la fratele Ivan în felul ăsta nu au nicio șansă să continue, replică Danil ferm, cunoscând foarte bine stilul fratelui său.



-	Dar ceilalți nu știu asta. Ei sigur se vor gândi că fratele tău Ivan are o aventură cu femeia aceea, continuă Lenin.





Danil rămase tăcut pentru câteva secunde. Nu pentru că ar fi luat în serios ce spusese Lenin, ci pentru că gândurile lui se îndreptau în altă direcție.



-	Nu îți face griji. Știrea a apărut doar de jumătate de oră. Nu va prinde amploare. E genul de titlu care dispare înainte de următoarea rundă de știri. Iar ce cred alții nu mă afectează pe mine sau familia mea, spuse Danil calm.



-	Bine, dacă zici că nu are impact, mă liniștesc. Doar încercam să te previn, răspunse Lenin.





-	Mulțumesc că ai sunat să mă anunți, spuse Danil pe un ton mai cald.



-	Bine, lasă asta. Întoarce-te la culcare, zise Lenin înainte de a închide telefonul.





Danil rămase în pat, verificând din nou știrile. După mai puțin de zece minute, știrea deja dispăruse de pe fluxurile principale. Un zâmbet satisfăcut îi apăru pe față.



-	Este cu adevărat o prostie, murmură el, punând telefonul jos și revenind la somn.



-	Este gata? Întrebă Ivan, adresându-se lui Karev.





Karev îl privi cu respect, în timp ce îi prezenta prototipul unui nou tip de turelă cu gloanțe. Ivan studia designul cu un interes calm, dar intens.





Locul în care se fabricau arme pentru grupul lui Ivan și aliații săi era gestionat de Roman, unul dintre prietenii săi cei mai apropiați. Fiecare detaliu era atent supravegheat pentru a asigura calitatea și securitatea operațiunilor.



-	E deja gata, confirmă Karev, răspunzând la întrebarea lui Ivan. 



Acesta îi ceruse să contacteze agenția de presă care publicase fotografia controversată cu Ivan și Jelina la evenimentul de noaptea trecută. Agenția acceptase să șteargă știrea fără opoziție, acționând aparent cu bună credință. Totuși, Karev rămânea intrigat de faptul că, deși agenția știa cine este Ivan, știrea fusese publicată fără o verificare prealabilă.



-În acest moment, oamenii noștri investighează de ce acea agenție de presă a fost de acord să publice știrea. Este ceva care merită să fie clarificat, adăugă Karev, observând reacția satisfăcută a lui Ivan.



-	Unde am de lucru în seara asta? Întrebă Ivan, întorcându-se către Karev pentru a-și verifica programul.



-	Nu există nimic programat pentru diseară. Dar mâine, trebuie să mergeți în Finlanda pentru a inspecta un cazinou, răspunse Karev, răsfoind rapid detaliile programului.





-	Atunci voi merge în casa principală diseară. Anunță asta, spuse Ivan cu calm.



-	Domnul Danil este în detenție la casa principală,  îi aminti Karev, subliniind o informație relevantă.







Ivan ridică sprâncenele, vizibil indiferent. 



-	Deci? Întrebă el scurt



-	Uh, nimic. Îl voi anunța pe majordom pentru tine, spuse Karev, ridicând din umeri.





 Întrebarea sa fusese motivată de faptul că Ivan evita, de obicei, să se întâlnească cu Danil. Dacă Danil era în casa principală, Ivan prefera să-și regândească planurile pentru a evita o interacțiune directă. Totuși, de data aceasta, fiind conștient că Danil era pus în detenție în camera lui, Ivan se simțea confortabil să se întoarcă la casa principală.



Karev se ocupă imediat să-l contacteze pe majordom, în timp ce Ivan își continua inspecția asupra armelor și altor proiecte. După ce termină cu verificările, se îndreptă către cazinoul unde avea treabă, apoi plecă spre casa principală seara târziu.



Între timp, Danil aflase de la Leaf, după antrenament, că Ivan urma să se întoarcă.



-	Fratele Ivan va veni acasă? Întrebă Danil curios.



-	Da, domnule. Femeia de serviciu deja pregătește cina, răspunse Leaf, neutru.





Danil se încruntă ușor, deranjat de situație.



-	Dar eu nu pot să cobor, mormăi Danil nemulțumit, înainte de a lua telefonul și de a suna acasă. Se așeză pe marginea patului, apăsând tasta de apel.



-	Aș vrea să vorbesc cu mama, spuse el, așteptând ca apelul să fie transferat. După câteva momente, vocea Annei răsună în receptor.





-	Ce este, Danil? Ce vrei, fiule? Întrebă Anna cu blândețe.



-Mamă, astăzi vreau să cobor să iau masa, dar sunt blocat. Sunt pus în detenție, spuse Danil, încercând să-și ascundă frustrarea.



-	Știai că Ivan vine acasă? Întrebă Anna cu o notă de curiozitate.





Danil rămase tăcut câteva secunde înainte de a recunoaște sincer: 



-	Da.



(„Mama poate să-l sune și să-l întrebe mai întâi? Îți spun din nou”, răspunse Anna cu un ton precaut, cunoscându-l bine pe Ivan și seriozitatea lui când vine vorba de astfel de reguli.)



-	Da, răspunse Danil încet, deși în adâncul sufletului său știa că Ivan probabil nu va accepta o astfel de cerere. Oftă adânc, simțindu-se prins între dorința de a-și recăpăta puțină libertate și respectul pentru protocol.



-	Dacă vreau să cobor la cină, asta ar însemna că încalc regulile, mormăi Danil.





-	Mama a spus că va vorbi cu fratele Ivan mai întâi. Tu ce crezi? Îl întrebă Danil pe Leaf.



-	Ar fi dificil, răspunse Leaf sincer, lăsând să se înțeleagă că șansele erau minime.





Timpul trecu, iar după o oră, Anna încă nu-l contactase pe Danil pentru a-i spune ce a discutat cu Ivan. Danil își pierdu răbdarea și se gândi să o sune pe Anna, dar ezită, nevrând să pară prea insistent. În cele din urmă, concluzionă că Ivan nu va permite și renunță să mai spere.



Cioc cioc.



O bătaie în ușă îl întrerupse din gânduri. Leaf se ridică să deschidă și descoperi că menajera venise cu cina lui Danil, așa cum era de așteptat. Dar Leaf observă imediat că pe cărucior era mult mai multă mâncare decât de obicei.



Danil, intrigat, privi și el către cantitatea impresionantă de feluri aranjate. Menajera, calmă, începu să așeze farfuriile pe masa de pe balconul camerei lui.



-	Domnule, cantitatea de mâncare e puțin cam mare, observă Leaf, surprins de varietatea și abundența felurilor.



-	De ce este atâta mâncare? Nici măcar prietenii mei nu au venit să mănânce, spuse Danil cu un ton ușor iritat. Își amintea de cina de ieri, când gemenii Lenin și Lana veniseră să stea cu el, dar astăzi era singur.  





Înainte să primească un răspuns de la menajeră sau Leaf, o voce familiară și fermă îi întrerupse gândurile:  



-	E pentru noi toți , spuse Anna, intrând în cameră.  



Danil se întoarse să se uite și își văzu părinții intră în cameră , împreună cu silueta înaltă a lui Ivan.