24 Deranj

                                    

                                          
"Dragostea este o nebunie pentru ca cel care este indragostit nu are nimic in afara de acea persoana in mintea lui. " _
Toată noaptea m-a ținut în brațe sărutându-mi fruntea. Nu am putut să mă mișc nici măcar un centimetru. Brațele sale mă țineau așa de strâns încât am ajuns să stau cu capul pe pieptul lui.
Când m-am trezit de dimineață patul era gol. Nicio urmă de el. Eram doar eu și nimeni altcineva. Am simțit un gol care ușor începe să se mărească. Singurul lucru care mi-a adus la cunoștință că ar fi fost aseară aici și că nu a fost doar imaginația mea este parfumul care a rămas pe perne.
Inițial voiam să rămân toată ziua în cameră și să nu ies nici să mănânc. Dar după m-am gândit mai bine la toată situația. Dacă au impresia că mă pot jigni atunci au o impresie foarte greșită.
Și uite-mă cum îmi dau atent cu un ruj roz pe buze. Astăzi vreau să ies, nu sunt ostatică și nici fraieră. Deci, la tocuri, și la fusta neagă îmi asortez și o pereche de ochelari după care ies cu capul sus din cameră.
Sigurul sunet auzit este produs de tocurile mele care se ating de gresia albă și lucioasă. Este ora 9 dimineață deci mă aștept să fie marea majoritate acasă sau jos mâncând.
Așa că, nu mă grăbesc să ajung acolo, merg legănâdu-mă și atrăgând toată atenția asupra mea. Zâmbind ajung la baza scărilor și decis să merg unde aud puțină gălăgie.
Ajung la o masă uriașă care este cam ocupată de niște oameni pe care nu i-am văzut până acum. Dar ceea ce-mi atrage atenția este chiar Max. Stă și mănâncă lângă Xavi. Oprindu-se când ajung în dreptul lor iar involuntar își ridică privirea spre mine. 
-Bună dimineața Xavi, îl salut pe băiatul care nu mai clipește.
Xavi mereu a fost genul de prieten exemplar din punctul meu de vedere. Aș da orice să-l am lângă mine.
-Bună dimineața? Mă întreabă și chicotesc, pare prea suprins de apariția mea.
-De ce te-ai îmbrăcat așa? Aud glasul profund a lui Max și îmi învârt capul spre direcția lui.
Văd cum își plimbă ochii pe corpul meu și se oprește la picioarele mele.
-Pai de ce nu m-aș îmbrăca așa? În California mereu mă îmbrăcam așa, dacă nu erai prea atent este fix problema ta.
-Sara, mârâie. 
-Da? Apropo am venit să-ți cer niște bani, am chef de cumpărături. Deci am nevoie de bani, îi explic cât de drăguț pot eu.
Stă un timp iar în acest timp nu scoate niciun cuvânt, mă simt prea privită iar asta mă irită, așa că-mi îndrept discret atenția către Xavi. Care nici în acest moment nu pare să clipească.
-Dacă el nu vrea, atunci mă împrumuți tu cu niște bani? Adică pe Max să îl împrumuți că dacă eram încă în California aveam și eu bani. Și viață, tușesc ultimul cuvânt.
Uite că acum clipește și Xavi, la un moment dat credeam că o să rămână așa.
-Eu...
-De ce îl bagi pe prietenul meu în toată cearta noastă? Se lasă pe spătarul scaunului și mă privește. 
-Scuze, dar el pare cel mai drăguț de aici. Plus pare că știe să gândească, zâmbesc. 
-Ce vrei să spui cu asta? Ridică un cuțit de pe masă și se joacă cu el.
-Maxi, vocea unei femei se aude în toată camera iar ochii lui Max caută sunetul.
-A, sunteți toți aici, bună dimineața, bună dimineața Xavi, ce faci? Aceeași voce se aude iarăși.