O scânteie de speranță

                                    

                                          
Luna își deschide ochii, o rază mică de lumină îi atinge fața zgâriată și inflamată, parcă ar fi fost târâtă prin tranșeele unui război iar, ea a câștigat bătălia dintre lumi ca printr-o minune, s-ar părea că viața încă nu a terminat cu ea.
 Ar vrea sa coboare din pat, dar nu poate, piciorul îi este în gips iar umărul îi este operat, este forțată să rămână în pat și să fie ostatica propriilor ei gânduri, propriilor lupte pe care sufletul le dă cu fiecare respirație.
-Buna dimineața! Cât mă bucur să văd că sunteți trează? Cum va simțiți?
-Buna dimineața, domnule Dr...,se chinuie să îi citească numele, dar vederea îi este încă încețoșată. 
-Mă simt așa cum mă vedeți, bolnavă și lipsită de putere. Cât o să mai rămân în spital?
-Deocamdată, starea ta de sănătate s-a ameliorat considerabil, cel puțin starea fizică, dar o să trebuiască mai târziu să treacă și un psihiatru, un control de rutină.
-Psihiatru, ce legătură are cu starea mea de sănătate? Mă tem că nu înțeleg!
-Este posibil să fii suferit o cădere nervoasă, nici nu este de mirare la câte evenimente stresante ați fost supusă în ultimul timp, dar asta o să confirme medicul psihiatru.
Credem că ați încercat să vă sinucideți fiindcă nu ați făcut față multiplelor evenimente din ultimul timp, soțul v-a mințit și v-a părăsit, un pacient a decedat. 
Uneori creierul are mult de procesat și clachează dar tu știi mai bine cum funcționează, doar ești psiholog.
-Pe mai târziu! Își strânse halatul și, a ieșit cu aceiași viteză cu care intrase, avea și alți pacienți de vizitat.
Medicul sădise sămânța neîncrederii in ea, era suficient pentru o persoană ce locuiește în propria instabilitate, care încă încercă să înțeleagă și să accepte unele lucruri. 
-Poate am înnebunit, poate totul se petrece în mintea mea; își zise ea, ștergandu-și o lacrimă nestingherită, care alunecă încet pe colțul gurii încercând să-i umezească buzele crăpate și deshidrate.
Trebuie să existe o explicație logică pentru tot ce se întâmplă în viața ei, nu se poate să fii înnebunit, trebuie să fie ceva mai important decât viața ei plictisitoare. 
Nici nu a apucat să își termine propoziția în mintea ei dezordonată că ofițerul Petler, intră pe ușă, în mâini ține un coș mare cu fructe și o felicitare cu însănătoșire grabnică, speră că această mică atenție să îi mai ia gândul de la realitate, să iși mai spele rușinea că nu a fost alaturi de ea când avea cel mai mare nevoie.
Petler este foarte fericit, minunea la care sperase și se rugase în sfârșit avusese loc.
-Buna ziua! Ce bucurie să te văd trează. Am stat cât de mult am putut lângă tine, atât cat mi-a permis timpul și m-am rugat să te faci bine. 
-Iti mulțumesc, dar chiar nu era nevoie sa depui acest efort!
-E plăcerea mea, îți amintești promisiunea ce ți-am făcut-o, ei bine, eu sunt o persoană de cuvânt. Luna, ce s-a întâmplat în pădure?
Luna, se gândește la scrisoarea Kirei, cea care o avertizează sa nu aibă încredere în nimeni și decide să omită că acela era locul de întâlnire dintre ea și Vass, mai ales că intenționa atunci când o să se însănătoșească să meargă din nou, să vadă dacă totul se petrece în mintea ei sau este vorba de cu totul altceva.
- Am avut nevoie de puțin timp pentru mine, să reflectez  la viața mea și am ieșit din oraș, am găsit acest loc minunat și am campat peste noapte. A doua zi mi-am dorit să cunosc și să mă bucur mai mult de această drumeție, să cunosc adevărata față a naturii, așa am urcat până la baza munților, privind de la acea înălțime puteai sa vezi ce frumos este creată lumea, cât de perfect este acest teritoriu, câtă iubire și devotament a pus Creatorul in această creație, câmpia cu pădurile ei minunate și  binecuvântate, florile cu mirosul lor atât de frumos că te îmbată cu dorința de a rămâne pe veci acolo, fiecare animal care există și fiecare insectă are rolul ei, și totuși este nelocuită, este cu adevărat o situație tristă.
-Stii legendele locului,nu?
-Da, le știu! Dar în acest moment mă tem mai mult de oameni, decât de niște legende!
-Mai departe, continuă! 
-Am simțit un aer rece, o briză ce venea de jos, m-am apropiat și era o cascadă, cea mai frumoasă dintre toate cascadele ce le-am văzut până acum, i-am dat și o denumire, cum ți se pare "Regina Fantomă",?
-Cascadă? Își ridică sprâncenele și o privește confuz.
-Da, cascadă, am vrut să mă apropii cât mai tare de ea, să privesc cum își întinde voalul peste stânci și în acel moment am alunecat, iar restul îl știi singur. 
Nu îi spune de Vass, cel puțin până nu are totală încredere în el, trebuie să îi demonstreze prin fapte, cuvintele nu își au rostul acum.
-Luna, ești confuză, posibil datorită contuziei mintea ta, încearcă să te protejeze de la adevăratele traume, creând imagini false, nu poate accepta adevărul, ți-ar ruina întreaga existență, e o formă de autoapărare.
Nu există nici o cascadă, toate datele noastre indică faptul că ai incercat sa te sinucizi, nu există urme care să ateste că ai incercat să te salvezi, nimic, doar pe tine, plină de sânge îmbrățișând un copac. 
-Nu înțeleg nimic, mi-e teamă.
-Luna, din acest moment nu o să mai poți practica psihoterapia, o sa trebuiască să te orientezi înspre alte domenii, deocamdată  ești un pericol atât pentru tine cât și pentru ceilalți. 
-Domnule Petler, vă spun adevărul, trebuie să aveti încredere în mine, trebuie!
-Cred în tine și în puterea ta rapidă de vindecare, o să te pun în legătură cu unul dintre cei mai cunoscuți psihiatri, Dr Amerse, este cel mai bun.
-Bine! îi răspunse sec și își întoarse privirea spre mica rază de lumină, care nu încetase nici o clipă să se îndepărteze, parcă îi ținea companie, singura de care avea parte în ultimul timp.
-Rămânem în legătură. O zi bună și însănătoșire grabnică!
-Mulțumesc mult. La revedere! iși închide ochii, încercă să reproducă fiecare eveniment, poate a  omis ceva.
O să afle, oricât ar dura ce s-a întâmplat, de un lucru era sigur, cascada existase iar ea nu încercase să se sinucidă, iar dacă trebuie să ia un pumn de medicamente sau să facă terapie, atunci așa să fie, o să lupte până la sfârșit, ce mai avea de pierdut, nimic, până și cariera ce îi aducea satisfacție sufletească,s-a ruinat...
S-a odihnit, mintea a început să-i fie tot mai clară, să fie tot mai prezentă, se simțea mai plină de ea, de energie, era pregătită să-l primească în viața ei pe Dr Amerse, era pregătită să înceapă o luptă lungă cu ea și ceilalți, cei care o credeau nebună sau își doreau ca ea să devină.
-Asistentă! Își dorea să înceapă cât mai repede recuperarea, să scape de spital, să se recupereze acasă, locul care o liniștea și îi umplea inima de liniște și bucurie.
-Da! Cu ce vă pot ajuta?
-Sunt pregătită să vorbesc cu Dr Amerse, sunt pregătită să începem recuperarea.
-Sigur că da! Îl anunț de îndată.
-Va mulțumesc mult.
-Cu mare drag!
Luna deja iși pregătise o parte din discurs, știa cum decurg lucrurile, doar lucrase și ea în domeniu și era conștientă că o să fie un proces lung, deoarece o va supune la multe provocări, o să-și supună inima și creierul la aceiași traumă zi de zi, clipă de clipă, până când fie, va primi ceea ce caută fie, va renunța ea la control și la sănătatea ei mentală. 
-Nu o să se întâmple asta, sunt pregătită să lupt, oricât ar dura, își zise cu ambiție .
-Buna ziua! Sunt Dr Amerse, mă bucur că m-ai primit atât de devreme. Haide să începem cu începutul, ce zici?
-Buna ziua! Sunt pregătită pentru orice, doar întrebați-ma.
-Înainte de a te întreba despre trădarea și pierderea iubitului tău, Vass, sau despre încercarea ta de a te sinucide , aș vrea să discutăm despre ceea ce te nemulțumește și te ține trează.
Spune-mi mai multe despre fetița din visul tău, împreună putem să vindecăm o traumă din trecut, dar trebuie sa știm cu ce ne confruntăm .
Uimirea de pe fața Lunei este mai mult decât evidentă, se sperie de întrebarea asta, nu avea de unde să știe de fetiță, singurul care știa  de visul acesta, este Vass, dar dacă ar avea vreo legătură cu el cu siguranță i-ar spune. 
Cine este acest doctor și ce urmărește? Trebuie să fie foarte atentă, și, să-și  aleagă cu grijă cuvintele, un singur cuvânt greșit, și,  totul se duce pe apa sâmbetei.
-De unde știți despre acest vis?
-Nu te teme, ai vorbit de câteva ori în somn, de fiecare dată povesteai despre ea. Dinții mari care încearcă să pară prietenoși și să zâmbească mai mult o sperie.
-Nu știu ce să vă spun, nu îmi amintesc atât de multe despre acest vis, mi se pare vag, l-am visat o singură dată, o fetiță mică și fericită, se juca și a fost electrocutată.
-O sa facem mai multe sesiuni de terapie și o să aflăm mai multe despre acest vis pe parcurs. Ce v-a făcut să alegeți acea zonă pentru plimbare? Ce ați simțit când v-ați aflat la acea înălțime?
-Auzisem despre acel loc, ca fiind unul dintre cele mai frumoase din acest ținut, știam legendele când m-am aventurat, dar consider că mereu sunt persoane care exagerează mai mult decât este nevoie, nu aveam nici un motiv să mă tem, și, chiar este un loc în care te pierzi , te pierzi in frumusețea și naturalețea locului, vă recomand să petreceți cel puțin o noapte, o să vă schimbați percepția asupra sinelui.
Luna a căscat, voia să scape cât mai repede de el, să îl facă să înțeleagă că este obosită și să amâne pentru alta zi discuția, să aibă timp să iși facă un plan de acțiune.
-Observ că ai obosit, o să fac un program de reabilitare, și, rămâne să ne vedem in funcție de evoluția ta. Sănătate multă și ne vedem mai târziu.
I-a lăsat pe noptiera o rețetă lungă cu multe medicamente, atât pentru dureri cât și pentru anxietate și medicamente pentru schizofrenie, până și ei i se părea mult prea deplasat.
O să fie cu ochii și pe el, și o să decidă singură ce medicamente o sa bea și ce nu.
-Pe mai târziu!
Medicul intern care o tratase, i-a adus fișa de externare, a observat printre rănile suferite și stres posttraumatic, necesitatea supravegherii permanente a unui asistent precum și continuarea terapiei cu acest doctor, Amerse.
Petler, a însoțit-o pe Luna până acasă, i-a dus bagajele și s-a asigurat că nimic nu o să-i lipsească, cel puțin până la sosirea asistentului personal, asistentul Burke. 
-Luna, cum te simți acum că ești acasă?
-Mă simt în siguranță, simt că în sfârșit pot sa respir aerul libertății, că nimic și nimeni nu mă constrânge. Îți mulțumesc pentru tot ajutorul, ai dat dovadă nu doar de onestitate, ci și, de umanitate și prietenie, în acest moment ești singurul meu prieten, singura persoană în care am încredere; își întinde brațul nevătămat și îi oferă o îmbrățișare mai distantă, dar sinceră. 
-Sunt cuvinte frumoase care îmi ating sufletul, apreciez recunoștința ta, îmi amintesc de ce am ales meseria aceasta, să fiu protectorul populației, să vin în sprijinul oamenilor vulnerabili și celor care au nevoie. O să vin de câte ori ai nevoie, să nu eziți să mă chemi, și, ți-am lăsat pe masă numărul de telefon și adresa  asistentului Burke, să-l suni în caz că întârzie sau ai nevoie de ceva. 
Îi aranjează pătura și îi lasă pe noptiera un pahar cu apă și pastilele pentru durere și pastilele pentru anxietate și depresie, fiindcă avea niste dureri infernale, dureri ce o făceau să retrăiască la nesfârșit căzătura, apoi se îndepărtează încet, până când se aude sunetul ușii blocate. 
Luna nu are încredere în Petler, dar e mai bine să îl aibă în preajmă decât să fie singură, să-l poată urmări mai îndeaproape, să se simtă în siguranță până reușește să deslușească acest puzzle interminabil.
Se uită la oră, e trecut de ora 17 și asistentul Burke nu a ajuns, îl mai lasă jumătate de oră apoi decide să îl sune din nou, dar nu răspunde, poate e pe drum și nu aude sau poate i s-a întâmplat ceva, încearcă iarăși să-l sune, dar nu apucă să inițieze apelul că, bate cineva la ușă, este Burke, a ajuns în sfârșit .
-Intră, te rog! Sunt in dormitor.
-Buna ziua, eu sunt Burke, o să am grijă de dumneavoastră. Doriți să vă pregătesc cina?
-Ar fi minunat! Îi mulțumește și deschide televizorul, în sfârșit este în patul ei, privește emisiunea ei preferată, este acasă, și, ce bine e!
Petler, o sună pe Luna și îi dă o veste nemaipomenită, dar pentru asta trebuia să-i spună în persoană, putea să fie exclus de la caz sau mai rău, să fie dat afară pentru comportament neadecvat la locul de muncă.
Luna îl poftește pe la ea, abia așteaptă să afle noutăți, oricum nu are ce să facă doar în casă, pe lângă asta nu trebuie să interacționeze cu asistentul Burke, nu o deranjează nimic la el doar că nu are starea mentala pregătită pentru conversații de complezanță și îl lasă în pace să-i pregătească cina.
A ajuns și Petler, care s-a îndreptat direct spre dormitor și închide ușa în urma lui, nu vrea sa fie văzut de nimeni la ora asta și nici să le asculte cineva conversația.
-Luna, ceea ce urmează să îți spun sper să rămână între noi, e secret și așa vreau sa rămână.
-Da, sigur. Ați aflat ceva nou?
Petler se face comod, își pune haina pe noptiera Lunei și începe să-i povestească cu ochii strălucind de bucurie, în sfârșit au avansat și ei la anchetă.
-Am căutat în cartier un vechi informator al poliției, care este infiltrat în mai multe grupuri infracționale și mi-a găsit omul potrivit să poată decoda fișierul lui Vass.
Încantarea de pe fața Lunei era mai mult decât vizibilă, i se cutase pielea feței de la atâta fericire.
-Haide, spune-mi tot! Era nerăbdătoare, nu mai suporta nici o secundă să nu știe adevărul.
Începe a-i spune că omul lor deși a reușit să intre nu a putut să decodeze alte amintiri decât cele care erau deja, conversația aprinsă dintre el și ceilalți, erau  părinții lui și încă un lucru, a putut să-i vadă fișa de angajare a poliției, era un pas imens înainte.
-Luna, în fișa de angajare Vass apare necăsătorit.
-Nu se poate, este posibil sa ne fi căsătorit după ce s-a angajat! Ochii i se mișcau incontrolabil în orbite.
-Exclus, datele personale se reactualizează automat și rămân neschimbate în sistem. Nu ați fost căsătoriți niciodată.
Privirea Lunei este uimită și tristă în același timp, l-a iubit cu atâta pasiune și a avut mereu încredere în el, dar tot nu înțelege de ce ar minți,  Vass a spart și sistemul de întâlniri doar să fie împreună, fie au avut o relație dar nu au reușit să se căsătorească fie, este o obsesie, astea sunt singurele lucruri care îi vin în minte.
-Spune-mi despre conversație, te rog.
-Aici lucrurile se complică puțin, în conversație apare numele tău dar și al Kirei.
Preț de o secundă a înghețat, avea să fie momentul în care afla legătura ei cu acesta persoană misterioasă și străină și totuși se întreabă de unde știe despre Kira, ea nu a pomenit nici o clipă de ea, i-a spus doar ceea ce a mărturisit Vass, lipsa lui de la locul de muncă și minciunile legate de biletele lor, nimic despre poza ei și nu înțelege de ce Petler îi spune , simte că ceva nu este în regulă, cum a găsit el omul potrivit să decodeze când nimeni nu a putut să facă asta, până la urmă este doar un funcționar public cu resurse financiare și sociale limitate, dar tot vrea să afle adevărul așa că decide să se prefacă.
-L-au amenințat Luna, că o să-l prindă și o să-l omoare pentru trădare.
-Cine? De ce ?
Petler nu știe cum să își formuleze răspunsurile altfel încât Luna să nu se sperie, dar oricum ar formula nu schimbă situația cu nimic.
-Luna, cei implicați în dispariția planetei sunt părinții lui Vass și încă cineva, sunt oameni periculoși fără empatie și milă față de nimeni, nici măcar față de copilul lor.
S-au certat datorită faptului că deși le-a predat-o pe Kira, Vass este cel care a și eliberat-o și i-a pus la dispoziție o navă, din acest motiv locuiește cât mai departe de infractorii aceștia.
-Ce legătură am eu?
-Vass a avut de ales pe cine să salveze de la moarte, pe tine sau pe Kira, amândouă sunteți la fel de importante, ce rol aveți fiecare în viața lor nu știu.
Totul era o buclă care se rotea fără sens și fără sfârșit cu o viteză amețitoare, când avea impresia că a înțeles ceva era împinsă în necunoscut și mai mult, era atât de mult mister.
Vass era copilul celor care au distrus Pământul, cel care a făcut să piară miliarde de oameni printre care și părinții ei, era călăul iar ea era doar o victimă a propriului lui destin.
-Ce fericire pe mine că m-a ales, am ales biletul norocos, acum pot să îmi trăiesc și restul zilelor într-o teamă continuă, să privesc mereu peste umăr la cei din jurul meu, oricine poate să îmi pună capăt zilelor, asta da bucurie!
Zâmbetul lui Petler dispăruse, realizase că nu se gândise la sentimentele ei nici o clipă ci doar la faptul de a-i spune detaliile noi, era încântat și voia să împărtășească cu ea. O supărase și se simțea prost, iși ia haina și se retrage ușor, îi urează însănătoșire grabnică și rămâne să vorbească zilnic, să se asigure că totul este în regulă cu ea. O asigură că o să-i ofere protecție în continuare. 
Luna, a luat o pastilă pentru dureri, pe lângă cele de umăr și picior acum o durea și capul, erau foarte puternice, au reușit să o calmeze și să intre într-o stare de pace. 
Totul o sa fie bine, își repeta în minte fara oprire!