5 Conflictul

                                    

                                          
"Timpul prezent are un singur avantaj pe lângă orice alt timp - și anume că ne aparține". - Charles Caleb Colton
Dar dacă nu ne aparține nouă? Dacă noi suntem doar niște pioni și suntem obligați să facem ce ni se spune? Dacă de fapt singurul nostru rol este de a executa anumite ordine. Cum putem să fim stăpâni pe propriul nostru timp? Cum putem să spunem că ne aparține ceva ce nu știm sigur. Cum? 
Mă gândesc la asta de 4 zile, 4 zile nenorocite în care simt că a  respira este greu. Mereu când eram în Sevilia, de dimineață eu și Kol mergeam să alergăm câțiva km. Acum nici din pat nu mă mai ridic, stau și mă gândesc cum viața unui om se poate schimba așa de repede. 
De când l-am găsit pe Finn pe acel scaun nu mai am încredere în mine. Simt că sunt vinovată, dar nu am făcut nimic. Încă îi simt respirația pe gâtul meu atunci când mi-a spus ca eu sunt de vină, pentru ce i s-a întâmplat fratelui meu. Că este păcatul meu. 
Și nu înțeleg, sau nu vreau sa înțeleg ce l-a deranjat așa de mult pe Max. Nu pricep de ce mă urăște, adică cred că mă urăște, are o privire sumbră când se uită la mine. 
De parcă i-am greșit cu ceva, simt că palma aia l-a declanșat, dar încă nu știu sigur și nici nu vreau sa aflu. 20 de minute, atat l-am privit pe Finn cum stă acolo atârnat. 20 de minute în care nu știam ce să fac, am fost pierdută. 
Iar ei, ei stăteau și se jucau cu o minge de baschet, probabil pentru ei a fost ceva amuzant. Dar pentru mine a fost un adevărat chin. 
După ce au decis să îl dezlege pe Finn. Max m-a luat de braț și m-a târât la propriu într-o cameră, sau cred că era o cameră. Orice a fost, a fost întunecată. 
Mi-a spus că dacă mă mai vede în compania altui băiat nu o să mai fie așa de indulgent. Am vrut să ii țip în față că este un psihopat dar numai eu știu cum m-am abținut. 
De la acel incident, nu l-am mai văzut. Dar am auzit tot felul de lucruri, se numește Maximiliano Regazzi De Santis. Moștenitorul faimosului De Santis, cel mai mare interlop italian. 
Tatăl său deține cele mai mari afaceri atât legale cât și ilegale din Italia și nu numai, are influențe peste tot în lume. Am înțeles că tați noștri chiar fac afaceri împreună, sunt prieteni apropiați. 
Se zvonește că Max se ocupă de cele mai periculoase și mari afaceri ale tatălui său. Pe scurt trebuie să păstrez distanța de el. Am venit în California din vina tatei, nu vreau sa rămân aici mult oricum. 
Mă uit în oglindă plictisită și decid să mă las așa . Oricum nu mă interesează cine merge la prânzul ăla, unde a tata insistat să ne invite. Atunci ar face bine să se pregătească pentru ce este mai rău. 
- Urăsc costumele, de ce trebuie să mă îmbrac așa? Mă uit la Finn, cum încearcă să își slăbească nodul de la cravata roșie. 
  
-Vezi partea bună măcar îți stă beton așa, ii spun în timp ce îl ajut cu cravata. 
- Așai? Cred că mai mult mă întreabă decât să îmi spună iar eu dau din cap în semn de aprobare. 
-Cum te simți? Ii ating ușor brațele 
-Se putea și mai rău, dă ușor din umerii lui lăți și zâmbește. Dar știu că face asta doar ca să ma liniștească. Așa că  nici eu nu mai insist prea mult. 
Prânzul de astăzi, din ce am înțeles, este mai mult o adunare a celor mai bogate familii care practic dețin toată California. Pe scurt o au la degetul lor mic. 
Odată ajunși la destinație , nu știu a cui este vila dar în viața mea nu am văzut o vilă așa de mare. M-aș mira dacă nu ar fi făcută înăuntru din aur. Mă uit la ea de parcă nu am mai văzut vile până acum. Ironic nu? Chiar dacă bunicul meu este un capo în Spania, nu de multe ori am avut ocazia să vizitez alte vile.