Capitolul 7

                                    

                                          
                                   

                            

                                
                            
                              
                                  
                              
                              
                                
                                  
                                  
                                
                              
                             
                            
                            
                          
                          
Jennifer stătea sprijinită de gardul din fața casei mele, zâmbindu-mi. Îi arunc și eu la rândul meu un zâmbet morocănos. Am vrut ca astăzi să ne asortăm. 
Ea purta o cămașă albă strânsă în talie și o fustă în carouri verzi. Eu în schimb sunt mai decentă. Port o cămașă albă băgată într-o fustă roșie cu carouri. 
- Urăsc diminețile, se plânge. 
- Neața, o salut și pășim pe alee. Te prinde bine verdele. 
- Ești beton în fusta asta. 
Râd pe înfundate. Scoate fata asta niște cuvinte...
- Nu râde, și Dalton ar fi de aceeași părere, îmi face cu ochiul. Îi trezești hormonii așa de dimineață. 
Iar începem..
- Te rog, nu-l mai aduce în discuție. 
- Bine, răspunde. Eu dacă aș fi bărbat m-aș da la tine fără discuții. 
- Păcat că nu ești. 
- Apropo - începe - ce s-a întâmplat ieri? Am auzit că Dean și Dalton au avut o mică ceartă. 
- Lasă asta, îți vine să crezi că eu cu el suntem prieteni? gesticulez cu mâinile. Noi doi. Eu cu el. 
Pare puțin cam imposibil. Am acceptat doar pentru că la început am pornit cu stângul. Nu îmi place să am conflicte cu nimeni. 
- Prieteni cu beneficii, altfel nu-mi explic. 
- Iar începi, mă plâng. 
- Nu mă pot abține, râde și mă trage spre ea. 
Jenni este acea fată de care sigur ai nevoie în viața ta. Îmi place să petrec timpul cu ea. A trecut prin multe iar ea încă este cu zâmbetul pe buze. O admir foarte mult. Ea și Dalton chiar pot fi numiți niște eroi adevărați. 
*
Eram în pauză singură, stând pe bancă. Jenni nu se simțea în formă pentru a ieși iar Dean învăța pentru testul pe care îl dădeam ora asta.
Înfulec la un baton cu ciocolată și mă uit la toată zarva de pe teren dar și din afara lui. Stau și mă uit într-un punct fix încercând să-mi adun toate gândurile, încât nu îmi dau seama că cineva se așează lângă mine. Mă uit în stânga mea iar Dalton, "amicul meu preferat", stătea cu spatele rezemat de bancă și-mi zâmbea.
Avea unul din zâmbetele ce cucerea orice fată, zâmbetul lui de agățat ce aduna roiuri de fete în jurul său. 
Mă uit în jur și văd niște fete ce salivau uitându-se la el. Unele se uitau la mine de parcă în secunda doi ar vrea să sară pe mine și să mă îndepărteze de el. El s-a așezat lângă mine. 
Când îmi întorc din nou capul, Dalton se uita tot la mine dar de data asta fața lui nu mai arăta nicio emoție. Mănânc totuși liniștită din baton uitându-mă la el, surprinzându-l de câteva ori uitându-se la buzele mele ce mestecă batonul cu poftă. 
- De ce te tot uiți la mine? rup tăcerea apăsătoare ce plutea între noi. 
Nu zice nimic, doar își plimbă ochii de-a lungul corpului meu. Se oprește cu ochii la fusta de pe mine, văzând cum deja încearcă să mă dezbrace din priviri. Din instinct încep să trag de ea mai jos pentru al face să fie atent doar la fața mea. Prinde repede semnalul iar un zâmbet în colțul guri îi apare în timp ce ochii i se ridică pe fața mea. 
- Nu crezi că atragi cam multe priviri cu ea? indică cu degetul spre fustă. 
- Prima noastră zi în calitate de prieteni și deja mă faci să regret. Până la urmă ce te interesează pe tine cu ce mă îmbrac eu? 
- Cât de prost pot să fiu, își lasă capul pe spate. Uitasem. Ce faci, draga mea prietenă? 
- Mai prost că te-am văzut pe tine, oftez. Scutește-mă cu ,"draga mea prietenă", cine te-ar auzi s-ar putea să creadă altceva. 
- Ți-am mai spus că ai prea mult tupeu pe tine? Preferi să nu te salut deloc? 
N-am eu norocul ăsta. 
- Ți-aș fi foarte recunoscătoare dacă ai face asta. Mulțumesc! vreau să mă ridic dar mâna sa mă oprește. 
- Unde pleci? Te așteaptă pămpălăul ăla? ridică din sprâncene nonșalant. 
Acum chiar cred că are ceva personal cu Dean. Abia dacă se cunosc. 
- Îl cheamă Dean, și nu, nu mă așteaptă. Vrei sa încetezi cu asta?
- Crede-mă, chiar nu mă interesează cum îl cheamă, murmură. 
- Atunci lasă-mă să plec, fac referire la mâna lui ce stătea agățată de a mea. 
Imediat cum palma sa mi-a atins pielea niște mici furnicături mi s-au transmis în tot corpul. Era caldă și mă strângea încet. 
- N-am terminat de vorbit cu tine, răspunde. 
- Uită-te în jur, sunt o mulțime de fete ce vor să vorbească cu tine, îi indic cu capul spre grupul de fete ce încă se holbau la el nebunește. Vorbește cu ele. 
- Nu sunt așa interesante, dă din umeri. Îmi face mai multă plăcere să vorbesc cu tine. 
- Mie nu îmi face plăcere, așa că te rog frumos, pleacă. 
Mijesc ochi atunci când slăbește strânsoarea și mă trage în jos pentru a mă așeza pe bancă. Parfumul său bărbătesc plutește în aer și ajunge direct la nările mele. 
- Cât de bun a fost batonul ăla? schimbă subiectul. Am văzut că mâncai cu poftă din el. 
Îmi dau ochii peste cap și flutur din gene spre el fiind total dezinteresată de conversația asta. Parcă acum aștept cu sufletul la gură clopoțelul acela enervant. 
- Dacă vrei și tu să afli să știi că nu mai am, ridic din umeri. 
- Pot afla în alt mod, rânjește. 
Doamne! Dacă ăsta crede că afirmațiile lui mă fac să îi cad la picioare, se înșală foarte tare. 
- De ce nu vrei să afli de la Nicole? De fapt scuză-mă, ea nu are decât un gust. 
- Iar tu ai? De parcă nu aș ști că ești virgină. 
- Ești interesat de asta? 
Dă afirmativ din cap și și-l lasă pe spate. Rânjesc și mă apropi de urechea sa cât să fiu sigură că doar el va auzi. 
- Fiindcă ești așa de interesat - încep - îți zic sigur că virginitatea mea nu ți-aș da-o ție. 
Mă ridic și plec. Am impresia că are un zâmbet imens pe față
________________
Dalton al nostru!! ↓↓↓ (pe mine mă omoară!!!)