- Spune-mi că ești a mea, îmi șoptește pe piele, iar eu încuviințez ușor din cap, coborându-mi mâinile pe corpul său.
- Sunt a ta... îngaim cu greu, încercând să mă adun, dar îmi este imposibil.
Se întoarce asupra buzelor mele, iar inima începe s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Dacă e să privim partea plină a paharului... Ei bine, măcar nu ți-a spus că te urăște! glasul lui Adam mă determină să oftez grav și să-mi dau ochii peste cap.
Îmi încleștez maxilarul în timp ce privesc stratul gros de cenușă care s-a așternut pretutindeni, acoperind ceea ce a fost cândva un perete alb.
Pășesc pe bucățile de sticlă spartă, privind cu o oarecare indiferență mobila distrusă în timp ce-mi croiesc drum până-n fața dulapului care a rămas în picioare. Un mic zâmbet îmi apare pe chip când privirea-mi cade asupra jucăriei de pluș care a devenit gri, dar care din fericire este întreagă, deși are nevoie de o curățare temeinică.
— Tăcerea ei a durut de o mie de ori mai tare decât un ,, te urăsc" , îmi strâng buzele într-o linie dreaptă în timp ce mă aplec să ridic jucăria de pe jos. Iar cât despre partea plină a paharului... nu prea cred că există! exclam, arătând spre încăperea distrusă care până acum câteva ore a fost dormitorul meu.
— Are de gând să plece din țară și dacă asta nu era de ajuns, are de gând să plece în Anglia peste câteva luni! Mai bine de atât nu se poate! Va fi lângă tine în timp ce iadul se va dezlănțui aici! exclamă entuziasmat, gesticulând amețitor din mâini.
— Crezi că va dori să fiu lângă ea, știind că familia ei e vânată din cauza mea?! Că eu sunt motivul pentru care familia ei va trece prin focurile Iadului? Îi vor ataca familia știind că o vor răni pe ea, știind că voi riposta în momentul în care vor ajunge la ea. Va fi o declarație de război pe care nu o voi putea ignora! îl străfulgerez cu privirea, enervat deja de această discuție inutilă.
— Privește în jurul tău, Enzo... Dacă nu-ți poți apăra casa de la un cartier distanță, crezi că o vei putea apăra pe ea de la mii de kilometri distanță?
Înghit în sec și privesc în gol, simțind în adâncul sufletului că Adam are dreptate. La naiba! Acum două seri... pentru câteva secunde am avut speranță, mi-am permis să visez, să conturez un viitor în care ea mi-ar fi fost alături.
Nu-l pot învinui pe Adam că încearcă să mă convingă de jumătate de oră că totul o să fie bine și că povestea mea și a Aiyanei va avea un happy end, fiindcă și eu credeam asta până acum câteva ore.
Nu cred că am simțit vreodată fericire mai mare decât în momentul în care am aflat că Aiyana urmează să studieze la Oxford. În acea clipă am simțit cu adevărat că le pot avea pe toate, că o pot avea pe ea și că pot avea pacea la care râvnesc de zece ani de zile. Am crezut că destinul îmi zâmbește într-un final și că nu o să fiu nevoit să mai fac sacrificii, însă se pare că m-am înșelat amarnic, dovadă clară fiind clădirea în care mă aflu, ce a fost arsă din temelii în această dimineață. Dacă ăsta nu a fost un avertisment cât se poate de clar...
