Capitolul 39

                                    

                                          
Deși am dormit doua ore, sunt plina de energie. Ma simt odihnita și senina. Iau telefonul și tastez imediat:
„Sper ca ai un zbor plăcut! Aștept un semn când aterizezi 💋”
Zambesc in timp ce inchid telefonul și ma întind în pat. Trebuie sa încep sa ma obișnuiesc cu asta si sa las orgoliul la o parte. Am încercat în disperare sa il uit, si sa ma îndrăgostesc din nou, dar nu am reușit. Ajunge! Trebuie sa accept ca aceasta iubire este mai mai puternică decât orice. 
Îmi suna telefonul. Raspund:
-	Alo?
-	Hei! Te deranjez?
-	Nu, sunt singura, copiii încă dorm. Asa repede ai ajuns? 
-	Da, zborurile private simplifica lucrurile. 
-	Aaa, ok, ok. Ma scuzi atunci. 
-	Tu Ești bine? 
-	Da, foarte bine. 
-	Îmi pari trista, sper ca nu te-ai răzgândit. 
-	Nu.
-	Ești obosita? 
-	Nu.
-	Vrei sa te las? 
-	Nu.
-	Mi-e dor de tine. Ție îți este? 
-	Da. 
-	Minunat, ma gândeam ca o sa aud iarăși nu. 
Încep sa rad și asa continuam sa glumim și sa pierdem noțiunea timpului pana când copiii dau buzna peste mine. 
-	Mamiiii, Aris mi-a stricat jucăria. 
-	Nu e adevărat mami, era deja stricata. Cu cine vorbești, mami?
-	Buna dimineața si voua. Cu Alex. Vreți sa ii spuneți ceva? 
-	Daaaa, Bună Alex, striga amândoi în cor. 
-	Ne este dor de tine, continua Mia.
-	Salutare campionilor. Și mie îmi este dor de voi, dar va aștept curând la mine. Convingeti-o pe mami și trimit eu pe cineva sa va ia.  
-	Da mami, vrei? Te rooooogggg, spune Aris. 
-	Hai, gata gata. Venim în weekend dacă e în regula și pentru tine, Alex. 
-	Yeeeeee. A spus daaaaa. Alex veeeeenim! 
Începem sa radem amândoi și stabilim ca ne vedem vineri. 
Săptămâna trece ușor, iar ziua de vineri vine cu mult entuziasm pentru copii și emoții pentru mine. Mi-e foarte dor de el, am vorbit în fiecare zi la telefon, dar abia aștept sa îl vad. 
-	Bine ați venit la bord, ne urează pilotul lui Alex, după ce trecem pragul avionului sau privat. Eu sunt Stefano, capitanul dvs de zbor și va voi duce în siguranță la domnul Walker. 
-	Bună ziua, multumim, ii răspund și ii zambesc cordial. 
Copiii mai entuziasmați ca niciodată aleargă prin cabina după care se așează unul in fata celuilalt, pe cate un fotoliu de o singura persoana, despărțiți de un masuta foarte bine lustruita. 
Ma asez și eu pe unul dintre acele fotolii somptuase și ma uit de jur împrejur. Interiorul este căptușit cu lemn de arțar și piele crem, fiind extrem de elegant. Sunt în total vreo 8 fotolii imense, dotate cu tot ce le este necesar. 
O tânără în uniforma se apropie de noi zambitoare si ma scoate din visare: 
-	Bine ați venit la bord, doamna Willson. Eu sunt Maria și voi fi însoțitoarea dvs de zbor. Pentru orice aveți nevoie va stau la dispoziție. Acum, va rog sa va cuplați centurile, vom decola imediat. Durata de zbor va fi de o ora și jumatate. Va dorim un zbor plăcut! 
In timp ce avionul porneste pe pista de decolare,  facem precum ne instruiește Maria. Copiii adorm rapid iar eu mă gândesc din nou la el. Nu îmi vine sa cred ca vom petrece câteva zile la el acasă. Eu și copiii mei...ma rog, ai noștri. Sper din toată inima sa fie totul în regula. 
După ce aterizam, Alex ne așteaptă la aeroport. Când îl vad, copiii aleargă în direcția lui. 
-	Aaaaalleeeex!!! ai un avion super tare, ii spune Aris entuziasmat. 
-	Ma bucur ca îți place, ii răspunde el râzând și ii ciufuleste parul. 
Mia îl îmbrățișează și scoate din rucsacul ei micuț un cadou pentru el. Este un breloc cu o fetita care se tine de mana cu tatăl ei. 
-	Ti-am adus ceva. Pentru ca ești prietenul meu cel mai bun.
Alex o privește duios și o strânge tare în brate. 
- Iti mulțumesc, este minunat. 
Copleșită de emoții, privesc scena din fata mea și simt cum lacrimi vor sa îmi inunde fața. 
Alex se ridica și ma privește.
-	Bună, șoptește cu un zâmbet timid pe buze, nedezelipindu-si ochii dintr-ai mei. 
-	Bună, e tot ce reușesc sa spun, înainte ca el sa se aplece și sa ma îmbrățișeze. 
Imi șoptește la ureche: 
-	Iti mulțumesc pentru ca ai venit. 
Nu spun nimic, ii inspir parfumul si  îl strang tare în brate. Sper sa înțeleagă cât de dor mi-a fost de el. 
***** 
Nu peste mult timp, ajungem acasă la Alex. În sfârșit sunt la el acasă. Niște porți mari din lemn se deschid în fata noastră. Vad o casa mare cu doua etaje. Ne dam jos din masina, iar copiii exclama uluiți când vad terasa care da direct spre mare.
-	Mia, uite! Marea! 
-	Yeee!!! mami ne schimbam? Mergem pe plaja? 
Eu le zâmbesc. 
-	Imediat! 
Intram în încăperea principala a casei. Niște uși uriașe din sticla care dau spre o alta terasa sunt deschise și oferă vedere directa  spre mare. Se simte o briza ușoară, cu miros de ocean. 
-	Bine ați venit la mine acasă, spune Alex în timp ce lasa bagajele lângă usa. 
-	Cat de frumos! Ies pe terasa pentru a ma bucura de peisaj. Copiii sunt deja lângă mine. 
-	Mami, putem cobori la nisip? 
-	Sigur, mergeți, dar nu va îndepărtați. 
Nici nu așteaptă sa termin, ca deja coboară scările și alearga bucurosi spre plaja. 
Îmi întorc capul spre Alex. A ramas inauntru. Sta sprijinit de spătarul unei canapele și ma privește. E senzual in toate modurile posibile. Isi tine mâinile băgate cu dezinvoltura in buzunarele blugilor, iar tricoul negru ii evidențiază mușchii proeminenți.  Privirea lui este atât de intensa încât imi taie rasuflarea. Se ridica si se apropie incet de mine. Se aseaza în spatele meu și ma saruta pe umărul gol.
-	Ma bucur ca ati venit, murmura cu buzele lipite de pielea mea. 
-	Noi iti mulțumim de invitație. 
Zambeste. 
-	Mergem la ei? Ma întreabă indicând direcția copiilor. 
-	Hai, chiar mi-era dor de o plimbare pe plaja. 
Ma conduce spre trepte. Imi pune mana pe spate, iar eu simt cum fiecare terminație nervoasă se trezește la viata.