- Spune-mi că ești a mea, îmi șoptește pe piele, iar eu încuviințez ușor din cap, coborându-mi mâinile pe corpul său.
- Sunt a ta... îngaim cu greu, încercând să mă adun, dar îmi este imposibil.
Se întoarce asupra buzelor mele, iar inima începe s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Aiyana
Îmi privesc chipul în oglinda micuță și zâmbesc în timp ce aplic rujul de un roșu-vișiniu asemeni rochiei pe care o port. Îmi analizez fiecare trăsătură a feței și trebuie să recunosc că sunt mândră de mine. Cu acest zâmbet prefăcut și exersat două săptămâni, sunt capabilă să ascund lacrimile ce mi-au secat trupul și miile de șoapte ce-mi răsună-n neîncetat în minte.
M-a distrus. În doar câteva secunde, cu doar patru cuvinte m-a spulberat.
Au trecut două săptămâni de când nu ne-am mai văzut, de când nu ne-am mai vorbit. Două săptămâni în care m-am întrebat în fiecare zi cine naiba sunt, cine am devenit. Cine e fata care suferă după un brunet cu ochii precum fundul oceanului? Cine e fata care i s-a dăruit lui după doar câteva luni? Cine e fata care a crezut în el, în vorbe frumoase și amăgitoare?
Nu, nu sunt eu. Eu nu sunt așa! Și totuși... eu am fost acea fată, el m-a transformat în acea fată...
Ne agățăm cu disperare de prezent și ne mințim că am uitat de trecut, că am uitat de toți factorii care ne-au adus în prezent. Suntem atât de speriați de trecut încât refuzăm să-l acceptăm, să-l îmbrățișăm. Refuzăm să acceptăm că ne-am schimbat, că ne-am pierdut pe noi, că am devenit niște străini. Ne privim chipurile în oglindă și tresărim când întâlnim privirea plină de frici. Ne întrebăm cine naiba e persoana din oglindă și suntem incapabili să-i punem un nume.
Acum ceva timp, când mă uitam în oglindă știam exact pe cine vedeam, însă acum... Acum văd un chip palid, asemănător cu cel din trecut, însă întâlnesc o privire goală, un om schimbat. Un om care nu știe pe ce drum să apuce, nu știe dacă să lupte sau să renunțe.
Oricât de puternic ai fi, umbrele trecutului te ajung, te consumă, te prefac în scrum.
Înainte vedeam în oglindă o fată puternică, capabilă să mute munții din loc pentru ceea ce-și dorea, suficient de nebună încât să se arunce-n gol fără să știe ce o așteaptă jos. O copilă cu mii de visuri ce se pierdea printre cuvinte, care trăia fiecare clipă cu adevărat. O luptătoare care nu știa să piardă, care nu voia să piardă.
Însă acum văd în oglindă o străină. O femeie care e plină de frici, care e speriată să pășească-n întuneric. O idioată care s-a pierdut pe ea din cauza altora. O epavă plină de visuri spulberate, fără planuri de viitor, fără speranțe. Un copil speriat în corpul unui adult.
Iubeam să mă joc cu focul, să sărut pericolul, să simt adrenalina curgându-mi prin vene, însă acum nici nu mai știu ce-mi place, ce mă atrage. Am fost pusă la pâmânt, rănită, abandonată și îmi este teamă că de această dată loviturile au fost prea dureroase, iar rănile prea adânci.
— Dacă avem noroc, în seara asta Julian o să ne prepare celebrul lui cocktail, spune Aria entuziasmată în timp ce parchează mașina în fața clubului, smulgându-mă din gândurile mele.
