Capitolul 2

                                    

                                          
Vreau sa ies din cafenea, când din spate aud un „ Buna" rostit atat de ferm încât ma face sa tresar. Întorc capul și dau de cei mai negri ochi văzuți vreodată. Ma privesc atat de intens ca o stare ciudata ma înconjoară, facandu-ma sa ii simt pana în cele mai adânci parti ale corpului. Dandu-si seama ca m-a speriat, își drege glasul și ma mai saluta o data,  de data aceasta mai duios. 
                          
-  Eu sunt Alex! spune si îmi întinde mana.

- Cred ca ma confunzi, ne cunoaștem? Ii intreb eu bulversata. 
                          
-  Nu, tocmai de asta m-am și prezentat. 
                          
Doamne ce bine arata! Nu e foarte înalt, poate cu vreo zece centimetri mai inalt decât mine, dar e suplu iar parul ii este negru și răvășit intr-o parte. Zâmbește în coltul gurii iar mie mi se pare ca  temperatura a crescut cu o suta de grade. 
                          
- Emma... îmi întind mana spre a lui, realizând ca sta cu ea întinsă de mai bine de un minut. 
                          
Când degetele noastre se ating, simt un fior ciudat ca o descărcare electrostatica. Ma privește fix în ochii mei verzi iar eu clipesc repede, pleoapele căzându-mi  în jos pe o scama invizibila de pe blugi. „Ce naiba e cu mine?" imi spun in gând. „De când ma las asa intimidata de un băiat?" Ridic privirea și îl surpind pe Alex uitandu-se in decolteul meu. Grozav! 
                          
Eram îmbrăcată intr-o pereche de pantaloni evazați negri, un maieu negru decoltat, peste care pusesem o tunica gri descheiata. În picioare bineînțeles că purtam pantofi cu toc. Imi trag haina peste decolteu iar el își muta imediat privirea înțelegând gestul meu. Vrea sa mai spună ceva, dar eu i-o iau înainte. 
                          
- Eu trebuie sa plec, mi-a părut bine, Alex.
                          
Spunând asta, ies din cafenea și simt cum inima imi bate atat de tare încât da sa iasă din piept. „Ce-a fost asta? Cine este băiatul asta atat de arătos? Nu l-am mai văzut niciodată, de unde a apărut?"Gandurile imi sunt întrerupte de telefonul meu care începe sa sune. 
                          
- Tată? 
                          
- Unde ești? Vin sa te iau.
                          
-  În fata la Fredy's, te aștept. 
                          
Nici nu trec cinci minute ca tata apare. Vorbește la telefon și nici măcar nu se sinchisește sa ma salute. Ma afund în scaunul din spate și închid ochii sperand ca pana acasă sa adorm. Zambesc când în minte îmi apare chipul lui...cu zâmbetul acela perfect. 
                          
Ajunsa acasă, intru direct în bucătărie unde o găsesc pe doamna Ollie pregătind fursecuri cu ciocolata.
                          
- Hmmm ce bine miroase , spun eu și o sărut pe obraz înainte de a lua un fursec. Mor de foame! 
                          
- Fata mea, mai întâi mancare și după dulciuri. Și nici nu te-ai spălat pe mâini. 
                          
Ma pufnește rasul când aud remarca ei. Doamna Ollie a fost bona mea si a surorii mele , iar în prezent se ocupa de bucatarie. Noi o consideram parte din familie, fiind ca o bunica draguta și grijulie. Uneori, prea grijulie. 
                          
- Ai dreptate Miss Ollie, merg imediat sa îmi spal mainile . O mai sarut o data pe obraz și ies din bucătărie. 
                          
După ce mănânc, intru în camera mea și observ cât de ordonate îmi sunt toate lucrurile. Miss Ollie a avut treaba astăzi. De obicei sunt o persoana foarte ordonata dar dimineața n-am avut timp pentru asa ceva.
Ma asez pe pat și incep sa răsfoiesc caietele pentru a-mi face temele. Gândul îmi zboară la Alex...era îmbrăcat in blugi negri și tricou alb dar arata atat de bine chiar dacă ținuta lui era una banala. Expir profund. „E doar un băiat atrăgător, atat! Sunt atâția ca și el." Scutur din cap și încep sa îmi fac tema la engleza. 
                          
Jumătate de ora mai târziu, ma las păgubașa pentru ca nu am reușit sa alcătuiesc nici doua propoziții. N-am reușit sa mi-l scot din cap. Încă simt fiorii atingerii degetelor noastre. „Ce a fost atât de special la el?" Gandurile imi sunt întrerupte de telefonul care ma anunta ca am un mesaj. 
                          
„Ai cei mai frumoși ochi din lume" - număr necunoscut. 
Ma incrunt și ma întreb cine poate sa îmi trimita un mesaj atat de stupid. Apăs pe poza din dreptul numărului și îmi apar aceiași ochi negri la care m-am gândit toată după-amiaza. Doar ca de data asta îmi apare și un corp perfect lucrat, îmbrăcat intr-un echipament sportiv cu un picior sprijinit de o minge. 
                          
- Bineînțeles că e fotbalist! Cum ar putea arata atat de bine altfel? 
                          
„Hey! De unde ai numărul meu?" Ii tastez inapoi ignorând complimentul. 
                          
„Ieși cu mine în oraș dacă îți spun?"
                          
Pfff, ce replici expirate. Nici nu se putea mai rau. Stiam ca fotbaliștii nu sunt prea deștepți, dar nici chiar asa. 
                          
„In nici un caz."
                          
„De ce? Ce am facut greșit?"
                          
Ce imatur! 
                          
„Nu ai gresit cu nimic, doar ca nu ne cunoaștem suficient încât sa ieșim împreună. Și eu nici nu sunt interesata sa te cunosc."
                          
Oare am fost nepoliticoasa?  Conștiința îmi răspunde imediat ca NU. „Cu cât te deschizi mai mult în fata oamenilor cu atât te rănesc mai tare" continua ea. Mda...are dreptate. 
                          
„Auch! Asta a durut! De ce nu îmi acorzi o șansă ca să ne cunoaștem?" citesc și imediat mai vine un mesaj . 
                          
„Eu nu o sa te mint, ești o fata foarte frumoasa și mi-ai plăcut mult astăzi. Mi-ar face placere sa ne cunoaștem mai bine."
                          
- Ce? Nu, eu nu vreau sa cunosc nici un băiat, deși recunosc ca el este extrem de frumos. Ochii aceia negrii...si zâmbetul...cu siguranță are multe fete care ii stau la coada. 
                          
Scutur din cap ca să îmi scot imaginea lui din minte. Este prea repede, relația mea cu Chriss a mers atat de prost încât nu ma mai pot implica emoțional cu nici un alt băiat. Încă de la început Chriss s-a purtat urat cu mine dar eu din păcate nu vedeam. Eram prea oarba....din iubire pentru el nu vedeam lucrurile clar. Eram convinsa ca el este alesul și ca aveam sa îmi petrec restul vieții alături de el. Dar n-a fost sa fie asa, toate visele mele s-au năruit când si-a aratat adevărata fata iar eu am rămas cu răni mult prea mari, atat fizice cât și psihice. 
                          
„Uite Alex, ești drăguț dar îți repet ca eu nu sunt interesata. Sunt convinsa ca vei găsi tu o fata cu care sa îți petreci timpul."
                          
Uneori parca nici eu nu gândesc. Oare de ce i-oi fi scris asta? Din fericire nu mai primesc nici un mesaj, semn ca l-a  deranjat refuzul meu. Dacă am învățat ceva după ultima relație, a fost faptul ca nu merita sa faci compromisuri pentru un băiat. La un moment dat tot te va dezamagi. 
                          
Las telefonul pe noptiera și adorm imediat, având în vedere faptul ca nu m-am odihnit suficient cu o seara înainte.