8

3.8K 129 7
                                    

     Au trecut câteva luni, șicanările cu Noah nu se opresc. De câte ori are ocazia, mă sărută pe gât sau pe maxilar, niciodată pe buze. L-am sărutat și eu pe gât de câteva ori, să vadă cum e, doar că se pare că lui îi place mai mult decât mie. Visele mele se repetă, aceleași persoane, aceiași mașină, aceiași muzică, același sfârșit. Nu cred că mai rezist mult în condițiile astea.

   Îmi fac rutina de dimineață și mă îmbrac cu un plover roșu scurt și o pereche de blugi albaștri, rupți. Mă încalț cu o pereche de pantofi negri cu toc și îmi pun cerceii mari. Îmi pieptăn părul apoi ies din cameră. M-am trezit mai greu deci fetele au luat-o înainte. Îmi frec ochii obosiți si probabil unflați neatentă la drum. Mă izbesc ca de obicei de cineva. Ridic capul si îl observ pe Noah împreună cu un alt băiat pe care nu-l cunosc. Acesta are părul șaten si șuvițe blonde, ochii albaștrii și niște buze perfecte.

—Scuze! Nu eram atentă. Spun eu lăsând capul în pământ.
—Uită-te pe unde mergi. Îmi spune el uitându-se urât la mine.

Trec pe lângă el fără să îmi ridic privirea din pământ. Ciudat, de obicei când mă izbesc de el mă ia la mișto sau ceva, acum însă, a fost ciudat.

                             ***

   Alte zile, aceleași vise. Nimic nou în visele alea. Cu Noah nu am mai vorbit de la ace ciocnire, nu l-am mai întâlnit, nici măcar la cursuri. Acum merg spre camera mea cu capul în nori, sunt iar în halatul meu alb, pufos și în papucii de casă, cum sunt majoritatea fetelor, nu de alta, dar băieții vin și ne fură hainele. Atentă la covor mă izbesc de cineva. Ridic capul total plictisită și îl observ pe Noah care mă întoarce și mă face să mă lipesc de perete. Mă uit la el pentru câteva secunde apoi îi dau o palmă. Acesta își duce mâna la locul acum roșu și se uită la mine.

—Pentru ce dracu a fost asta? Întreabă el nervos.
—Pentru că te-ai purtat urât cu mine acum o săptămână când m-am izbit de tine. Spun apoi îi mai trag o palmă.
—Și asta? Întreabă și mai nervos.
—Pentru că ai dispărut și nu ai mai dat niciun semn de viață. Spun apoi îi dau și o a treia palmă.
—Și asta? Întreabă din ce în ce mai nervos.
—Pentru că vreau să mă săruți pe gât! Îi spun eu hotărâtă.

~Editat

Dintr-o greșealăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum