Atârnând de un fir de mătase

                                    

                                          


                          
          Fiul unui scolar și al unei florărese. Nimic special la el. Afinitate către magie redusă. În taberele de antrenament, nu ieșise cu nimic în evidență. Un bărbat banal, înrolat în Armata Regală pentru motive financiare și sociale. Ce căuta el aici? Alerga însuflețit de imnul Armatei Regale și de camarazii alături de care se antrenase. Chiar îi plăcuse ce spusese generaul Kensei, și i se cam făcuse puțin foame. Dar avea de așteptat.
                          
          Auzise de Câmpiile Adormite, dar nu le văzuse niciodată. Cât vedeai cu ochii, odată ce ieșeai dintre copaci, pământ presărat cu mici dealuri, pe care iarba se unduia în bătaia vântului. Imensitatea acestora, de pe vârful dealului pe care era, îl făcură să se oprească pentru câteva momente, să admire priveliștea. Apoi reuși să distingă forțele inamice, și i se puse instantaneu un nod în gât. La fel de deși ca iarba, dar cu mult mai puternici, alergau către ei strigând, cu armurile zăngănind, și cu săbiile scoase. Riscă o scurtă privire în jurul său, privindu-și camarazii și aliații de bătălie cum se pregăteau. Cum de reușeau unii să fie atât de siguri pe ei, atât de calmi, fără să le tremure sabia sau lancea în mână?
                          
          Nu avea idee, deoarece firul gândurilor i-a fost brusc întrerupt de sunetul cornului de război, și de ritmul cadențat al tobelor. La auzul acestora, marea de ființe au început să strige și să urle și să alerge către inamic. Acest lucru, combinat cu strigătele armatei ce se apropia și cu sunetul metalului lovit de metal, i-au făcut să i se ridice părul din locuri în care nici el nu știa că are, și să îl facă să înlemnească de frică, nemaiputând să miște un deget. Se trezi împins din spate de masa de soldați, și porni să alerge, mai mult inconștient. Simțea deja cum îi vine să verse, și urechile îi țiuiau, dar continuă să alerge.
                          
          După ceea ce a părut că ar fi aproximativ 500 de pași extenuanți, s-a produs ciocnirea. Și în acel specific moment, ochii lui înregistrară mai multe lucruri simultan. Sferele arcanice aruncate din ambele părți ce se loveau una de cealaltă rezultând în explozii și mai mari, sau care loveau în plin diverse grupuri, rezultând în explozii, țipete, membre ce zburau prin aer cu dâre grațioase de sânge în urma lor, miros de carne arsă și expresii întipărite pentru totdeauna pe fețele morților, vedea penele săgeților ce zbârnâiau prin aer cum fluturau din cauza vântului și cicatricile de pe fața bărbatului din fața lui care ridicase deja mâna cu sabia, pe care avea deja pete de sânge. De unde, nu știa. 
                          
          Ridică sabia, cu gândul să pareze lovitura de sabie, dar acesta se opri brusc în fața lui, cu o săgeată înfiptă în ochiul stâng. Urmă încă una la baza gâtului și un șarpe de foc mușcă prin brațul lui, după care merse mai departe, condus de un ifrit fumegând. Bărbatul tuși sânge, apoi se înclină în față și căzu cu fața în pământ, cu săgeata din gât, ieșindu-i prin spatele cefei. Atât de ușor puteai muri. Nu apucă să respire de două ori, pentru că un alt bărbat, alerga cu viteză spre el, cu scutul ridicat și lancea lângă scut. Reuși la mustață să ridice și el un scut de pe jos, și să îl pună în fața sa. Din ciocnirea cu bărbatul din fața lui, se trezi aruncat în spate, lovindu-se de un pitic. Dori să-i mulțumească, dar acesta era cumva înfipt în scutul lui, și mațe amestecate cu sânge și bucăți de armură îl înconjurau. 
                          
          La vederea lui, urechile începură să-i țiuie și zgomotul luptei se estompă puțin. Profită de acest mic moment de liniște, deși se simțea că ar fi băut 5 halbe de mied, și strânse mânerul sabiei cu ambele mâini. Urlând incoerent, și zvârlind sabia în stânga și în dreapta sa se repezi către bărbatul cu scut, și cu un rever mai mult forțat, îl decapită. Capul acestuia se rostogoli cu fața la picioarele sale, și îl privi cu ochi însângerați și cu gura deschisă. Din nou, greața îl lovi, și nu mai rezistă. Se încovoie de la mijloc, și vărsă afară tot ce avea în el. Observă cu coada ochiului cum un grup de pitici urmat îndeaproape de elfi trecură de el, formând o mică baricadă. Scuturile piticilor țineau inamicii la distanță, iar elfii îi omorau câte unul pe rând. Nu se putu să nu se mire de numărul imens de săgeți pe care aceștia îl aveau.