Capitolul 9

                                    

                                          
Am înghițit in sec si am încercat din răsputeri sa raman calma, cel putin asa sa par.
                          
-Pleaca Ethan.
                          
Am simtit cum s-a apropiat si m-am ridicat brusc.
                          
-Nu te apropia! Strig si s-a uitat mirat la mine.
                          
-Okey, nu o fac.
                          
Am plecat spre taxiul care tocmai ce ajunsese si a strigat dupa mine.
                          
-Iti este teama de mine? Intreaba pe un ton trist si pufnesc.
                          
-Teama? Nu. Doar ca ma dezgusti.
                          
Am urcat si nu am mai așteptat vreo secunda. De ce ma simt asa rau acum ca am spus-o? De ce a venit?
Se comporta de parca nu mi-a greșit cu nimic, se asteapta sa fiu okey cu situatia dar nu sunt. Oricat as incerca, nu sunt. Si ma distruge pe interior pentru ca nu pot spune nimanui cum ma simt defapt. Pentru ca daca a-si face-o ar însemna sa accept ce simt acum si nu vreau sa o fac. 
                          
Cand taxiul a parcat in fata casei am plătit dupa care am coborat. Incepuse ploaia inca de cand eram pe drum. Mi-am aruncat lucrurile pe jos si priveam cerul in timp ce picăturile de ploaie se scurgeau pe fata si pielea mea. 
                          
-Esti bine? 
                          
Imi deschid ochii si il vad pe Adam ud leoarca ce ma privea vinovat. 
                          
-Cam cat de bine se poate in momentul asta. Răspund cu un zâmbet trist. 
                          
Urasc cand ne certam si ne simtim asa unul in preajma celuilalt. Este cred ca cel mai dureros lucru. 
                          
-Stii ca nu trebuie sa ma minti, nu? Uite Serena, stiu ca am gresit mai devreme, sa fiu sincer nici macar nu vorbeam eu ci alcoolul din mine. 
                          
-Ai spus adevarul Adam, oricat de tare m-a deranjat sa te aud pe tine spunand lucrurile alea, a fost doar adevărul. 
                          
-Nu, nu aveam dreptate. Ai tot dreptul din lume sa iti fie teama si greu sa trăiești dupa atata timp cu persoanele care te-au ranit atat de tare, si eu nu ar fi trebuit sa te condamn pentru ca simti ce simti. Poate doar imi este greu sa ma impart pentru ca imi doresc atat de mult sa pot petrece timpul cu tine, dar nici sa o las pe Tess singura nu pot chiar daca am crezut ca voi putea face asta. 
                          
-Stiu Adam. Te inteleg mai mult decât crezi. Doar ca sa il revad a fost ca un junghi imens in inima. 
                          
-Cum te simti? Nu mintii acum. 
                          
Cu toate ca tremuram ne-am așezat pe iarba uda si mi-am pus capul la pieptul lui. 
                          
-Oribil, ma simt atat de confuza, de pierduta. Totul pare atat de normal pentru el. 
                          
-Nu vreau sa crezi ca ii i-au apărarea dar si el este foarte tulburat. Stii cum este Ethan, nu isi arata mereu sentimentele. 
                          
-Este problema lui ce face, ok? Atata timp am fost doar eu cu Smith. Nu am avut pe nimeni. El v-a avut pe voi, eu sunt cea care ar trebuii sa simta asta, nu el. Si stiu ca sun ca ultima egoista din lume. Pentru ca nu eu am ales sa dau naiba relatia asta pentru niste amarati de bani! Nu as fi facut asta vreodata si m-a luat drept ultima fraiera! Nu i-a pasat deloc de ceea ce voi simtii eu, se aștepta sa il primesc cu bratele deschise si sa ii spun cat de rau mi-a fost de el? Nu se va întâmpla asta vreodata pentru ca pentru mine el a murit acum mult timp. Cand il privesc vad doar un strain, nu persoana pe care am iubit-o atat de tare. 
                          
Starea mea de durere se schimbase imediat in una de ura. 
                          
-Vreau doar sa te vad iar zambind pitico. Imi lipseste atat de mult zambetul tău. 
                          
-Si mie imi lipseste uneori. Imi lipsesc atat de multe dar asta sunt acum. Toata lumea incearca sa ajunga iar la mine cand defapt ei nici nu stiu cine sunt defapt acum. 
                          
-Dar eu știu. Esti aceeasi femeie frumoasa, puternica pe care o stiam. Doar ca acum te-ai maturizat mai mult si vezi viata altfel. 
                          
-Nu poti ramane aici cateva luni? 
                          
Cand a auzit intrebarea mea, m-a privit direct in ochi. Am nevoie de el aici. 
                          
-Luni? 
                          
-Imi este imposibil sa te vad o data la cateva luni. Esti familia mea Adam. Te pot ajuta cu munca, nu e asta o problema. 
                          
-Bine. 
                          
Ma pregateam sa ii dau argumente bune insa am ramas total uimita când a acceptat fara ca măcar sa ma chinui. 
Vazand mirarea de pe fata mea a zâmbit. 
                          
-Bine? Adica ramai? 
                          
-Da. 
                          
De la atata entuziasm prostesc l-am îmbrățișat puternic, ramand fara aer. 
                          
-Te iubesc atat de mult. Imi pare rau ca sunt atat de complicata uneori. 
                          
-Nimic in lumea asta nu va schimba faptul ca te iubesc Serenity. Sa stii asta. 
                          
Uitându-mă la el realizez ca toata viata mea am crezut ca sufletul pereche va fi omul cu care te vei casatorii insa nu este nici macar pe departe asa. Poate fi un prieten, oricine cu care împărtășești atatea conexiuni si sentimente, pasiuni si momente mai puțin fericite. Este persoana care te face sa fii tu insuti, care te accepta cu tot ce ai tu mai bun sau rau. Si Adam este acea persoana pentru mine. 
                          
-Ce am făcut sa te merit? Il intreb cu lacrimi in ochi. De ce sunt asa sentimentala acum? 
                          
-M-ai lasat sa te ajut sa cari cutiile alea. 
                          
Am început amandoi sa radem si i-am dat un branci in umăr. 
                          
-Imi este cam foame. 
                          
-Hai sa mancam. 
                          
-Acum? Asa? Intreb uitandu-ma la felul in care arătam. Era tarziu si eram fleasca cu machiajul intins peste tot. 
                          
-Haiii! 
                          
Am luat-o pe jos pana la cea mai apripiata pizzerie. Momentele astea spontane ma fac atat de fericita caci de cand sunt in L.A m-am concentrat atat pe munca si sănătatea mea incat am uitat cum e sa traiesti momentul din plin. 
                          
  Eram doar noi acolo si nici nu vreau sa ma gandesc ce ganduri bune aveau cei ce lucrau acolo care probabil se pregateau sa închida. 
                          
-Si cum te simti ca ai castigat o asa cursa? Ma intreaba in timp ce se uita pe meniu. 
                          
-Sincer nici nu am avut timp sa ma gandesc prea mult la asta. 
                          
-Nu imi vine sa cred ca nu te bucuri pentru asta. L-ai bătut pe Ethan Serena. Mereu ti-ai dorit asta, ar trebuii sa fi mandra de tine. Nu a reusit nimeni in atatia ani. 
                          
-Stiu dar castigul nu se simte pe langa ce am simțit cand i-am vazut. 
                          
-Ai vorbit cu vreo unul dintre ei? 
                          
-Teressa a venit la mine iar de Ethan am fugit de fiecare data. 
                          
-Deci ai vorbit cu ea. 
                          
-Presupun ca deja stiai. 
                          
-Nu, stiam doar ca Ethan o va face. De ce cu ea ai vorbit si cu el nu? Sunt doar curios. 
                          
-Presupun ca simt mai multa tradare din partea lui. Nu intelege gresit, a durut din ambele parti dar la el a fost de o suta de ori mai rau. 
                          
-Poate intr-o zi vei putea sa auzi ce are de spus. 
                          
-Scuze fara rost? Nu vor ajuta cu nimic. 
                          
-Eu i-am auzit partea de poveste si cred ca merita sa asculti si tu. Vei intelege cu adevarat ce ai insemnat pentru el, nu ceea ce crezi tu ca esti defapt. Totul este  mai deep decat crezi. 
                          
-Nu știu daca se va întâmpla. Dar acum sa ne bucuram de pizza, sunt lihnita. 
                          
  Mi-a stat gandul la ce a zis încontinuu. Si daca as auzii partea lui de poveste, nu v-a schimba niciodată ce simt, pentru ca m-a mintit atata timp cu zambetul pe buze.