Capitolul 13

                                    

                                          
- Chiar ai crezut că noi nu știm de minciuna voastră? Evan, vrea să te omoare, la fel cum vreau să fac și eu acum, rostește Luciano ținându-mi pistolul la frunte.
                          
Cum de am ajuns într-un timp atât de scurt să am un pistol la cap de atâtea ori.
                          
***
                          

Acum 3 ore
                          
- Care e planul?întreb în timp ce mă las trasă pe hol de Evan.
                          
- Îi lăsăm să te răpească la petrecere, sunt mai mult ca sigur că v-or face asta.
                          
Mă opresc brusc. Se întoarce spre mine.
                          
- Glumești, nu? Cum să mă las răpită? Mă v-or ucide de cum o să mă răpească, rostesc într-o gură de aer.
                          
Evan îmi prinde fața în palmele sale și mă forțează să-l privesc în ochi.
                          
- Doar ai încredere în mine.
                          
Ochii albaștri mă străbat până în adâncul inimii, nu știu de ce, dar ei chiar îmi transmit încredere și siguranță. Dar, trebuie să rămân rece, nu pot avea încredere deplină în el, totuși sunt încă prizoniera lui.
                          
- Bine, șoptesc.
                          
Mâinele îi cad pe lângă corp și se îndreaptă de spate. Ochii albaștri blânzi acum câteva secunde, acum s-au întunecat și sunt ca o furtună.
                          
- Apropo, de unde ai luat pistoletul?
                          
La naiba! Uitasem de detaliul ăsta, am crezut că el nu va observa.
                          
- L-am luat de la unul din tipii lui Luciano, încerc să-l mint eu.
                          
Își ridică o sprânceană în sus și mă privește suspicios. 
                          
- Bine, o să cred asta...acum. Vorbim după, acum nu avem timp.
                          
Răsuflu încet după ce el se întoarce și îl urmez afară din clădirea în care acum câteva minute aproape murisem.
                          
Sala unde când eram mică am alergat atât de des împreună cu Tyler, Luciano și Carlos, acum e plină de oameni îmbrăcați în negru. Mereu am fost mai apropiată cu Luciano, el era ca un frate mai mare pentru mine, mă simțeam protectată de el. În schimb, Carlos nu m-a îndrăgit de prima dată, o perioadă îndelungată refuza și să vorbească cu mine. Iar, Tyler, Tyler m-a iubit mult, încă de când era mic.
                          
Apoi am crescut, când i-am întâlnit din nou, cu toții eram mari și ne schimbasem mult. Eu m-am îndrăgostit de Tyler, nu a durat mult până și el și-a împărtășit sentimentele. Cu ei am trecut prin atâtea, ei au fost prietenii mei. Iar, acum eu sunt ținta lor.
                          
- Leila, aproape tresar când îi aud vocea lui Tyler în spatele meu.
                          
Mă întorc și îi întâlnesc privirea.
                          
- De ce ești aici? Luciano te v-a ucide, rostește încet.
                          
- Nu mă v-a ucide în public, nu? Totul v-a fi bine, Tyler.
                          
Își îndreaptă spatele și rânjește. Chiar am crezut că își face griji pentru mine.
                          
- Fii pe fază Leila, în seara asta vei muri. Iar, White nu te v-a salva, spune și îmi face cu ochiul.