•Capitolul 60•

                                    

                                          
                       Damian Grey 
                          
  
  Dis de dimineață când James ne-a spus că cerut-o pe Lexi nu ne-a venit să credeam. Micuțul nostru se însoară, Lexi chiar la pus cu botul pe labe.
                          
   - Ia zi cum ai cerut-o și când?
                          
   - Am cerut-o în seara în care am găsit-o pe Megan. Când tu ai luat-o pe Megan de la spital, după ce am terminat cu arestarea tatei care apropo tot nu te place. I-am cumpărat un inel și l-am băgat într-un medalion, apoi am luat șampanie, flori și am mers la ea.
                          
   - Așa și cum ai cerut-o?, întreabă Dante curios. 
                          
   - După ce s-au jucat de-a mama și de-a tata, îi spun râzând.
                          
   - A fost foarte fericită.
                          
   - Dar si tu acum ne spui?
                          
   - Am uitat frate cu atâtea pe cap.
                          
   - Eh! El mai face d-astea.
                          
    - Cum așa?, întreabă Dante amuzat.
                          
    - Păi după ce sa operat a chemat-o pe Lexi la o întâlnire și când eu și cu Megan ne-am întors i-am găsit pe canapea, el era doar în boxeri, iar ea avea doar cămașa lui, zic râzând copios.
                          
   - Ia uite unde era casanova, zice Dante rrâzând cu poftă.
                          
   Telefonul meu începe să sune, poza bunici apărând pe ecran.
                          
    - Da bunico!
                          
   - Ian băiete vino la aeroport am venit să vă fac o vizită. 
                          
    - Bine bunico, vin imediat. Băieți trebuie să fug bunica e la aeroport.
                          
  Ajung rapid la aeroport și o găsesc pe bunica stând la o cafenea care se afla la ieșirea din aeroport.
                          
   - Bunico.
                          
   - Ian, băiatul bunici, spune strângându-mă în brațe.
                          
   - Nu mi-ai mai zis Ian de când eram copil.
                          
   - Acum ești un copil mai mare. Ce mai face fetița mea?
                          
   - Megan e foarte bine, aseară sa strâns cu fetele la o petrecere și acum au ieșit la cumpărături.
                          
   - A mai fost la control?
                          
   - Da, totul e bine și campionul meu e sănătos.
                          
   - Mă bucur că sunteți bine și puiul la fel. Dar când ai de gând să o ceri s-au nu vrei să te însori cu ea?
                          
   - Normal că vreau bunico, dar inelul și verghietele încă nu sunt gata.
                          
   - Bine, hai să mergem vreau să o văd, îmi spune fericită.
                          
  Zâmbesc la fericirea bunici și la bucuria ei când vorbește despre Megan. Aceasta a cucerit-o încă de la început și de ce să mint și pe mine la fel.
                          
  Ajungem acasă după un drum aglomerat  și le găsim pe fete așezându-se pe canapea semn că de abia au venit, însă Meg e cam palidă.
                          
    - Iubito ești bine?
                          
    - Da, zice și se ghemuiește în brațele mele.
                          
  Bunica și cu Megan merg direct la bucătărie de unde vin cu câte un pahar de suc pentru fiecare.
                          
   - Cum a fost astăzi iubita mea?
                          
   - Minunat buni, uitați ce am luat, zice Megan și scoate din pungă o salopetă gri și un pulover cu urechi. Nu-i așa că sunt superbe.
                          
  - Sunt minunate scumpo! I-am făcut și eu ceva, zice bunica și scoate o pereche de botoșei croșetați.
                          
   - Ooo buni sunt superbi.
                          
   - Cât sunt de adorabili sunt, zice Lexi ținând în mână unul dintr-e botoșei.
                          
   - Ați găsit un nume pentru băiat?, întreabă bunica curioasă.
                          
    - Eu și cu băieți ne-am gândit la Dominic. 
                          
    - Eu și cu fetele ne-am gândit la Marco.
                          
    - Sună bine. S-au Ivan?, zic eu.
                          
   - Marco va fi numele băiatului meu
                          
    - Ok, iubire.
                          
    - Și unde l-ați făcut?, când Megan aude se înneacă cu sucul.
                          
   Fetele sunt pe jos de râs, Megan fiind toată roșie și tușește.
                          
    - Bunico!
                          
    - Ce am zis? Eram doar curioasă. Oricum ce ați zice dacă îmi faceți o vizită. Doar ce mi-au înflorit florile.
                          
    - De ce nu? Ce zici iubire, mereu mă întrebi unde mi-am petrecut restul copilăriei.
                          
    - Da mi-ar plăcea foarte mult.
                          
    - Mâine plecăm. Mai întâi trec pe la firmă, zic și o sărut pe Megan.
                          
   Când ajung la firmă îi găsesc pe Rey și Caro sărutându-se în fața biroului.
                          
    - Ce faceți porumbeilor?, întreb amuzat.
                          
    - Domnule Grey...noi..
                          
    - Spor la sărutat, dar să mai și munciți.
                          
    - Da, domnule, zic cei doi porumbei în cor, iar eu pufnesc în râs când intru în birou. 
                          
  A durat ceva dar am reușit să termin  ce aveam de făcut pentru câteva zile libere. Seara când ajung acasă o găsesc pe Megan dormind, îmi fac un duș și mă alătur ei pentru un somn dulce.
                          
                           💨💨💨
                          
   Conduc de mai bine de două ore și chiar îmi e dor să îmi revăd casa unde am copilărit. Bunica stă în spate și vorbește cu Megan care se afla lângă mine.
                          
   - Ieri când am fost la firmă, i-am găsit pe Rey și Caro sărutându-se în fața biroului.
                          
     - Serios?, întreabă Megan uimită.
                          
     - Cine sunt Rey și Caro?, întreabă bunica curioasă.
                          
     - Sunt secretari noștri.
                          
  În aproximativ treizeci de minute ajungem la destinație. Casa este la fel de frumoasă precum mi-o aminteam.
                          
    - Haideți să intrăm, ne zice bunica zâmbind.
                          
  Cobor din mașină și o ocolesc mergând spre Megan.
                          
    - Hai iubito!
                          
    - Aici ai copilărit?
                          
     - Da iubire. Să vezi curtea din spate ei
                          
  Cele două două săptămâni au trecut atât de repede încât nici nu ne-am dat seama. A fost vorba de câteva zile, dar s-au transformat în săptămâni, iar bunica nu a rezistat să mă facă de râs și ia povestit lui Megan tot ce am făcut când eram mic.
                          
   Doar că în momentul de față asta este ultima mea problemă deoarece Megan..nașteeeee....