Începeți utilizarea modului Școală pe Apple Watch
Modul Școală blochează notificările și dezactivează utilizarea tuturor aplicațiilor de pe Apple Watch‑ul copilului. Alegeți zilele și orele când să fie activat modul Școală; de exemplu, în cazul în care copilul are cursuri de la 8:30 la 15:00, îi puteți configura Watch-ul să intre automat în modul Școală în acest interval de timp.
Cât este activ modul Școală, pe cadranul de ceas apare un cerc galben, indicând că accesul la aplicații este restricționat și că opțiunea “Nu deranjați” este activată.
Copilul poate ieși temporar din modul Școală (de exemplu, pentru a verifica dacă are mesaje sau pentru a apela serviciile de urgență). Dacă acesta iese din modul Școală, primiți o notificare astfel încât să știți întotdeauna când și pentru cât timp a părăsit modul. În cazul în care copilul părăsește modul Școală în timpul orelor programate, modul se reactivează când copilul își coboară încheietura mâinii.
De ce aveți nevoie pentru a utiliza modul Școală
Pentru a utiliza programele Școală pe Apple Watch‑ul unui membru al familiei, configurați mai întâi Apple Watch‑ul cu funcționalitatea Apple Watch pentru copiii dvs. (denumită anterior Configurare familie). Aceasta necesită unul dintre următoarele modele de Apple Watch cu watchOS 7 sau ulterior:
Apple Watch Series 6 sau ulterior cu conexiune celulară
Apple Watch SE (prima generație) sau ulterior cu conexiune celulară
Apple Watch Ultra, Apple Watch Ultra 2 sau versiuni ulterioare
De asemenea, aveți nevoie de un iPhone 6s sau ulterior cu iOS 14 sau ulterior pentru configurarea inițială a Watch‑ului.
Pentru a utiliza modul Școală pe Apple Watch-ul dvs., aveți nevoie de watchOS 7 sau ulterior.
Notă: nu este necesar un plan celular pentru configurarea unui Apple Watch pentru un membru al familiei, dar acesta este necesar pentru unele funcționalități.
Configurarea modului Școală
Deschideți aplicația Apple Watch pe iPhone-ul utilizat pentru gestionarea Watch-ului.
Apăsați pe Ceasul dvs., apoi apăsați pe un ceas sub Apple Watch-urile familiei.
Apăsați OK, apoi apăsați Mod Școală.
Activați Mod Școală, apoi apăsați Editați programul.
Alegeți zilele și orele la care doriți ca modul Școală să fie activ pe Watch.
Apăsați pe “Adăugați ora” dacă doriți să configurați mai multe programe într-o zi (de exemplu, de la 8:00 la 12:00 și de la 13:00 la 15:00).
Ieșirea din modul Școală
Copilul dvs. poate ieși temporar din modul Școală.
Apăsați pe afișaj, apoi țineți apăsat pe coroana Digital Crown.
Apăsați pe Ieșiți.
În cazul în care copilul iese din modul Școală în timpul orelor programate, cadranul de ceas Mod Școală este restabilit atunci când copilul își coboară încheietura. În afara orelor programate, modul Școală rămâne inactiv până la următoarea oră programată sau până când copilul dvs. apasă pe în centrul de control.
Vizualizarea momentelor când a fost deblocat modul Școală
Deschideți aplicația Apple Watch pe iPhone-ul utilizat pentru gestionarea Watch-ului.
Apăsați pe Ceasul dvs., apoi apăsați pe un ceas sub Apple Watch-urile familiei.
Apăsați OK, apoi apăsați Mod Școală pentru a vedea rapoartele privind zilele, orele și duratele de deblocare a modului Școală.
Raportul apare și pe Apple Watch. Pentru a-l consulta, accesați aplicația Configurări pe Apple Watch, apoi apăsați pe Mod Școală.
Modul Școală se reactivează atunci când afișajul intră în modul de adormire.
Sfat: Când modul Școală nu este activ, copilul dvs. îl poate activa (de exemplu, pentru a evita distragerea atenției în timpul unui studiu de grup după orele de școală și în afara orelor programate). Trebuie doar să apăsați pe butonul lateral, apoi să apăsați pe în centrul de control. Pentru a ieși din modul Școală, țineți apăsat pe coroana Digital Crown, apoi apăsați pe Ieșiți. Modul Școală se reactivează în orele programate sau când este activat din centrul de control.