Formate de dată și oră în Scurtături pe Mac
Cele mai convenabile și simple formate de date din Scurtături sunt Scurt, Mediu și Lung:
Scurt: Afișează în rezultat doar valori numerice, cum ar fi 1/6/17.
Mediu: Afișează abrevierea de trei litere a lunii și nu utilizează bare oblice, cum ar fi 1 iun. 2017.
Lung: Afișează textul complet al numelui lunii, cum ar fi 1 iunie 2017.
De asemenea, puteți fixa formatul de dată la opțiunea Nimic pentru a exclude informațiile de dată din rezultat și a afișa doar ora.
Separat, puteți alege un format Scurt, Mediu sau Lung pentru oră:
Scurt: Afișează ora în ore și minute, cum ar fi 14:41.
Mediu: Afișează ora în ore, minute și secunde, cum ar fi 14:41:36.
Lung: Afișează ora în ore, minute, secunde și fus orar, cum ar fi 14:41:36 PST.
De asemenea, puteți fixa formatul de oră la opțiunea Nimic pentru a exclude informațiile de oră din rezultat.
Notă: Formatele prezentate mai sus sunt specifice limbii române și pot varia în funcție de parametrii regionali.