Afișarea anumitor tipuri de articole în Poze pe Mac
Puteți filtra rapid articolele dintr-un album pentru a afișa anumite poze – de exemplu, doar pozele pe care le‑ați editat, doar clipurile video pe care le‑ați marcat drept favorite sau orice poze pe care le‑ați editat și cărora le-ați alocat cuvântul cheie “Aniversare”. Puteți filtra articolele din albume, albumele partajate, albumul Favorite, albumul Importuri, albumul Recente și multe altele.
În aplicația Poze de pe Mac, selectați un album în bara laterală.
Faceți clic pe meniul pop-up “Se afișează”, apoi selectați una dintre următoarele:
Un tip de articol pe care doriți să îl vedeți (Favorite, Editate, Poze, Clipuri video).
Un cuvânt cheie asociat cu pozele dvs.
Toate cuvintele cheie pe care le-ați tras în zona Grup rapid din Gestionar cuvinte cheie apar în meniul pop-up Se afișează. Alegeți un cuvânt cheie din meniul pop-up Se afișează pentru a afișa articolele marcate cu respectivul cuvânt cheie. Pentru a gestiona lista dvs. de cuvinte cheie, consultați Adăugarea sau eliminarea cuvintelor cheie în/din Gestionarul de cuvinte cheie.
Puteți alege mai multe articole din meniul pop‑up Se afișează pentru a afișa doar articolele dorite.