Funcționalități noi pe MacBook Air
macOS Ventura introduce noi funcționalități și îmbunătățiri pentru a vă ajuta să profitați la maximum de Mac‑ul dvs.
Duceți productivitatea și creativitatea la nivelul următor cu noi moduri de a realiza mai multe lucruri:
E-mail: Anulați trimiterea unui e-mail pe care tocmai l-ați trimis, programați e-mailurile pentru a fi trimise la momentul dorit și primiți mementouri pentru a urmări mesajele trimise sau a reveni la un e-mail ulterior. Când efectuați căutări în Mail, acum primiți sugestii pentru conținutul partajat recent, cum sunt documentele și linkurile. De asemenea, căutarea oferă rezultate de o precizie îmbunătățită: știe când faceți greșeli ortografice și caută sinonime pentru termenii de căutare. Consultați Mail.
Freeform: O nouă aplicație pe care o puteți utiliza pentru sesiuni de brainstorming pe cont propriu sau împreună cu alții. Creați un panou și adăugați text, conținut multimedia, fișiere și multe altele. Accesați panourile de pe toate dispozitivele dvs. și vedeți modificările în timp real. Disponibilă începând cu macOS 13.1 și iOS 16.2. Consultați Freeform.
Manager de scenă: Organizați‑vă automat aplicațiile și ferestrele pentru a vă menține desktopul ordonat. Conținutul pe care doriți să vă concentrați este afișat frontal și central, celelalte ferestre fiind aranjate în lateral și accesibile cu un singur clic. Consultați Gestionarea ferestrelor pe Mac.
Spotlight: Cu Spotlight, puteți efectua acțiuni rapide, precum fixarea unui temporizator. De asemenea, căutarea îmbunătățită a imaginilor în Spotlight vă permite să căutați imagini în aplicațiile Poze, Mesaje și multe altele sau să utilizați Text live pentru a căuta text real în imagini. Consultați Spotlight pe Mac-ul dvs..
Safari: Cel mai rapid browser din lume, orientat spre protecția confidențialității dvs. * Safari vă oferă acum chei de logare – o modalitate de autentificare și mai securizată – ferindu‑vă de phishing și de scurgerile de date. Consultați Safari.
Concentrare: Mai multe opțiuni de a personaliza un mod de Concentrare pentru a se potrivi cu activitatea dvs. curentă și a permite notificări de la anumite persoane sau aplicații, pentru apeluri telefonice sau evenimente următoare și altele. Partajați modul de concentrare pe toate dispozitivele dvs. și utilizați filtrele de concentrare pentru a ascunde conținutul deranjant în aplicații precum Calendar, Mesaje, Safari și Mail. Consultați Centrul de notificări pe Mac.
Partajați experiențe și colaborați și mai ușor în aplicațiile dvs. preferate:
Mesaje: Aplicația Mesaje poate fi utilizată acum pentru a trimite o invitație de colaborare la proiecte din alte aplicații precum Keynote, Numbers, Pages, Notițe și multe altele. Aplicația Mesaje include acum alte funcționalități noi, printre care capacitatea de a anula trimiterea unui mesaj trimis recent timp de până la 2 minute după ce l-ați trimis sau de a edita de până la cinci ori un mesaj trimis recent în 15 minute după ce l-ați trimis. Consultați Mesaje.
Biblioteca foto partajată iCloud: Adăugați poze și clipuri video la o bibliotecă pe care o puteți partaja cu până la alte cinci persoane. Editările, comentariile și conținutul nou de la oricare dintre participanți pot fi văzute de către toți ceilalți și puteți utiliza sugestiile inteligente pentru a adăuga automat anumite poze sau clipuri video din biblioteca dvs. personală, cum ar fi cele în care apar anumite persoane sau efectuate la o anumită dată. Consultați Poze.
Flux de activitate: Cu fluxul de activitate puteți ține evidența fiecărei modificări în timp ce colaborați la un document Numbers, Keynote sau Pages. O listă detaliată din bara laterală afișează toate editările, comentariile și alte modificări de gestionare a fișierului. Consultați Pages, Keynote și Numbers.
Utilizați împreună Mac‑ul și toate dispozitivele dvs. în noi moduri:
Cameră Continuitate: Acum, pe parcursul unui apel video, vă puteți utiliza iPhone‑ul drept cameră web, totul funcționând wireless. De asemenea, puteți utiliza Vizualizare birou pentru a partaja ce aveți pe birou în fața dvs., arătându-vă totodată și chipul. Această funcționalitate este disponibilă pe iPhone 11 sau modelele ulterioare. Consultați Camera Continuitate pe Mac.
FaceTime: Cu FaceTime, acum puteți transfera un apel de pe un dispozitiv pe altul. Dacă sunteți pe drum și începeți un apel FaceTime pe iPhone, îl puteți transfera pe MacBook Air când ajungeți acasă. Sau puteți să începeți apelul FaceTime la birou și să îl transferați pe telefon când plecați din casă. Consultați FaceTime.
Locuință: Aplicația Locuință are un design complet nou care simplifică navigarea, organizarea, vizualizarea și controlarea tuturor accesoriilor dvs. Vizualizați întreaga locuință dintr-o privire, utilizați categorii pentru a accesa rapid toate accesoriile relevante după încăpere și navigați în accesorii, categorii și încăperi cu o bară laterală actualizată și un design nou pentru fereastră. Consultați Locuință.
Și multe altele. macOS Ventura vă oferă și următoarele noi funcționalități:
Notițe: Acum puteți utiliza parola dvs. de login pe Mac pentru a bloca o notiță. De asemenea, puteți organiza notițele mai ușor folosind dosarele inteligente care pot găsi automat notițe după taguri, mențiuni, notițe rapide, data creării și multe altele. Consultați Notițe.
Mementouri: Listele Astăzi și Programate au fost îmbunătățite cu grupări după oră și dată, simplificând vizualizarea și adăugarea mementourilor. De asemenea, puteți salva o listă ca șablon pentru a o utiliza ulterior, indiferent dacă este vorba despre o listă de bagaje pentru o excursie, o listă de control pentru un proiect sau altceva. Consultați Mementouri.
Ceas: Aplicația Ceas de pe iPad și iPhone este disponibilă acum pe Mac. Pe lângă configurarea ceasurilor globale, temporizatoarelor și alarmelor în aplicație, puteți și să creați scurtături Ceas personalizate pe care le puteți accesa din bara de meniu sau din Finder sau adresându-i solicitări lui Siri. Consultați Ceas în manualul de utilizare macOS.
Configurări sistem: Un aspect nou pentru Configurări sistem. Consultați Configurările de sistem pentru Mac‑ul dvs..
Accesibilitate: Vedeți subtitrări live (Beta) când vizionați clipuri video, ascultați audio, în timpul conversațiilor sau al apelurilor FaceTime. Redați sunete de fundal care să vă ajute să vă concentrați. Selectați noi limbi și voci pe care să le utilizați pentru VoiceOver și conținutul enunțat. Puteți utiliza VoiceOver pentru a căuta probleme de formatare obișnuite. Utilizați Voice Control pentru a încheia apeluri FaceTime și a dicta cuvinte ortografiate personalizat, literă cu literă. Asociați două controlere când vă jucați în modul “Controller partener”. Consultați Accesibilitatea pe Mac.
News: În aplicația News, “Sporturi preferate” vă permite să vă urmăriți echipele, ligile și atleții favoriți, să vă personalizați fluxul de știri pentru a vedea cele mai recente articole, să vizionați rezumate și să primiți scorurile, programele și clasamentele pentru echipele și ligile pe care le apreciați. Consultați News.
Vremea: Aplicația Vremea este disponibilă acum pe Mac, cu un design optimizat pentru un afișaj mai mare, incluzând animații captivante, hărți detaliate și module de previziuni pe care puteți face clic. Consultați Vremea în manualul de utilizare macOS.