Economisirea de energie pe Mac-ul dvs.
Mac-ul dvs. este proiectat să fie eficient din punct de vedere energetic din prima clipă, utilizând funcții precum Memorie comprimată și App Nap, care asigură rapiditatea și reduc consumul de energie. Cu toate acestea, aveți la dispoziție mai multe metode prin care puteți optimiza și mai mult consumul de energie.
Trecerea Mac-ului în modul de adormire
Când este în modul de adormire, Mac-ul este în continuare pornit, dar consumă mult mai puțină energie. În plus, trezirea Mac-ului din modul de adormire durează mai puțin decât pornirea.
Trecerea imediată a Mac-ului în modul de adormire: Pe Mac, selectați meniul Apple > Adoarme computerul. Consultați Trecerea Mac-ului în modul de adormire.
Trecerea Mac-ului în modul de adormire după o perioadă de inactivitate: Urmați instrucțiunile din secțiunea Programarea Mac-ului să pornească, să se oprească sau să treacă în modul adormire.
Întunecarea ecranului
Întunecați ecranul la nivelul minim confortabil. De exemplu, ecranul poate fi mai puțin luminos când sunteți într-o încăpere slab iluminată decât atunci când sunteți în lumina puternică a soarelui.
Pentru a întuneca ecranul, apăsați tastele de luminozitate ale tastaturii sau utilizați preferințele pentru Afișaje. Consultați Schimbați luminozitatea afișajului Mac-ului dvs..
Dacă utilizați un Mac portabil, puteți să configurați întunecarea automată a ecranului când computerul este alimentat de baterie. Consultați Optimizarea configurărilor de energie pentru un Mac portabil.
Dezactivarea Wi‑Fi și Bluetooth
Dezactivați Bluetooth și Wi‑Fi dacă nu le utilizați. Aceste funcții consumă energie chiar dacă nu sunt utilizate.
Dezactivare Bluetooth: Pe Mac, selectați meniul Apple > Preferințe sistem, apoi faceți clic pe Bluetooth.
Deschide preferințele Bluetooth
Dacă Bluetooth este pornit, faceți clic pe buton pentru a opri Bluetooth.
Dezactivarea Wi-Fi: Pe Mac, selectați meniul Apple > Preferințe sistem, apoi faceți clic pe Rețea.
Selectați Wi‑Fi din lista din stânga. Dacă Wi‑Fi este pornit, faceți clic pe buton pentru a opri Wi‑Fi.
Deconectarea dispozitivelor și închiderea aplicațiilor
Accesorii: Deconectați toate accesoriile pe care nu le utilizați, de exemplu, hard discurile externe.
CD-urile, DVD-urile sunt unități externe conectate: Scoateți toate CD-urile și DVD-urile pe care nu le utilizați. Dacă utilizați o unitate externă, de exemplu, un SuperDrive USB de la Apple, deconectați-l de la Mac.
Aplicații: Terminați aplicațiile pe care nu le folosiți. Chiar dacă nu le utilizați, aplicațiile pot să funcționeze în fundal și să consume energie.
Exploatarea optimă a bateriei
Dacă aveți un Mac portabil, puteți optimiza consumul de energie al bateriei din preferințele pentru Economizor.
Pe Mac, selectați meniul Apple > Preferințe sistem, apoi faceți clic pe Economizor.
Deschide preferințele pentru Economizor
Puteți chiar să alegeți diferite grupuri de opțiuni în funcție de tipul de alimentare a Mac-ului. De exemplu, puteți să reduceți luminozitatea ecranului și să treceți Mac-ul în modul de adormire mai devreme atunci când utilizează bateria. Consultați Optimizarea configurărilor de energie pentru un Mac portabil și Dacă bateria Mac-ului se descarcă rapid.
Selectarea altor opțiuni de reducere a consumului de energie
În preferințele pentru Economizor, selectați opțiunile care ajută la reducerea consumului de energie. De exemplu, dacă permiteți altor computere să acceseze resursele partajate de pe Mac-ul dvs. – precum imprimante partajate sau liste de redare iTunes – când este în modul de adormire, puteți să treceți mai des Mac-ul în modul de adormire.
Pe Mac, selectați meniul Apple > Preferințe sistem, apoi faceți clic pe Economizor.
Deschide preferințele pentru Economizor
Pentru mai multe informații, consultați Configurați ore de adormire și trezire pentru Mac-ul dvs..