Obținerea sugestiilor de tastare și corectarea greșelilor pe Mac
În multe aplicații macOS, puteți obține predicții în linie care termină cuvântul sau expresia pe care o tastați și puteți verifica ortografia și corecta automat greșelile. Puteți dezactiva predicțiile în linie și corectarea automată după cum este necesar.
Siri: Spuneți ceva precum: “How do you spell [cuvântul]?”word]?” Aflați cum să solicitați Siri.
Completarea automată a cuvintelor în timp ce tastați
În timp ce tastați, obțineți predicții în linie care termină cuvântul sau expresia pe care o tastați.
Pe Mac, selectați meniul Apple > Configurări sistem, apoi faceți clic pe Tastatură în bara laterală. (Ar putea fi necesar să derulați în jos.)
Accesați “Introducere text” în dreapta, apoi faceți clic pe Editare.
Activați “Afișează text predictiv în linie”, apoi faceți clic pe OK.
Notă: predicțiile în linie nu sunt disponibile în toate limbile.
În timp ce tastați într-o aplicație, predicțiile care termină cuvântul sau expresia tastată apar în linie în culoarea gri. Apăsați bara de spațiu pentru a accepta o predicție sau continuați să tastați pentru a o ignora.
De asemenea, puteți primi sugestii de emoji și le puteți insera rapid în timp ce tastați. Consultați Folosirea emoji și a simbolurilor.
Dacă Mac-ul dvs. are Touch Bar, puteți configura o opțiune pentru afișarea sugestiilor de scriere în Touch Bar.
Utilizarea corectării automate
Când ortografia este verificată, cuvintele ortografiate greșit sunt subliniate cu roșu și sunt afișate corecțiile sugerate.
Pe Mac, selectați meniul Apple > Configurări sistem, apoi faceți clic pe Tastatură în bara laterală. (Ar putea fi necesar să derulați în jos.)
Accesați “Introducere text” în dreapta, apoi faceți clic pe Editare.
Activați “Corectează ortografia automat”, apoi faceți clic pe OK.
Notă: Pentru a formata cu majusculă inițială primul cuvânt dintr-o propoziție și substantivele proprii (de exemplu, California sau Tim) în timpul scrierii, activați “Formatează automat cuvintele cu majusculă inițială”.
În timp ce tastați într-o aplicație, sunt detectate cuvintele ortografiate greșit. Efectuați una din acțiunile următoare:
Acceptați sugestiile: Dacă este afișată o singură sugestie, continuați să tastați astfel încât cuvântul să fie corectat automat. Dacă sunt afișate mai multe sugestii, alegeți una.
Ignorați sugestiile: Apăsați Esc, apoi continuați să tastați.
Anulați corectările automate: Un cuvânt corectat automat este indicat pentru puțin timp printr-o subliniere uniformă. Pentru a reveni la ortografierea originală, plasați punctul de inserție la sfârșitul cuvântului pentru a afișa ortografierea inițială, apoi selectați ortografierea dvs. De asemenea, puteți face Control-clic pe cuvânt pentru a afișa ortografierea dvs., apoi selectați-o.
Pentru a dezactiva corectarea automată pentru o anumită aplicație, deschideți aplicația, apoi selectați Editare > Ortografie și gramatică > Corectează ortografia automat (aceasta este dezactivată când nu este afișată o bifă).
Dacă meniul Editare al unei aplicații nu include o comandă de verificare ortografică sau gramaticală, verificați în configurările sau meniurile acesteia pentru a vedea dacă aceasta are propriul verificator ortografic.
Verificarea ortografică și gramaticală
Într-o aplicație pe Mac, efectuați oricare dintre următoarele acțiuni:
Verificaţi ortografia: Selectați Editare > Ortografie și gramatică > Verifică documentul acum. Prima eroare este evidențiată. Pentru a afișa următoarea eroare, apăsați Comandă-punct și virgulă (;). Pentru a vedea variantele de scriere sugerate pentru un cuvânt, faceți Control-clic pe acesta.
Verificați gramatica: Selectați Editare > Ortografie și gramatică > Verifică gramatica odată cu ortografia (o bifă arată că opțiunea este activată). Erorile gramaticale sunt indicate printr-o subliniere albastră punctată. Mutați cursorul deasupra unui cuvânt subliniat pentru a vedea o descriere a problemei.
Notă: Verificarea gramaticală nu este disponibilă pentru fiecare regiune, țară sau limbă. Consultați site-ul web macOS Disponibilitatea caracteristicilor.
Ignorați cuvintele ortografiate greșit: Faceți Control-clic pe un cuvânt, apoi selectați Ignoră ortografia. Cuvântul este ignorat dacă apare din nou în document (acesta este evidențiat în alte documente).
Adăugați cuvinte la dicționarul ortografic: Faceți Control-clic pe un cuvânt, apoi selectați Învață ortografia. Cuvântul nu va fi semnalizat ca ortografiat greșit în niciun document.
Eliminați un cuvânt din dicționarul ortografic: Faceți Control-clic pe un cuvânt, apoi selectați Anulează învățarea ortografiei.
Dacă verificați un document lung, ar putea fi mai ușor să utilizați fereastra Ortografie și gramatică. Selectați Editare > Ortografie și gramatică > Afișează ortografia și gramatica.
Schimbarea limbilor verificate ortografic în mod automat
În mod implicit, verificarea ortografică se face automat, indiferent de limba utilizată pe Mac. Puteți adăuga mai multe limbi.
Pe Mac, selectați meniul Apple > Configurări sistem, apoi faceți clic pe Tastatură în bara laterală. (Ar putea fi necesar să derulați în jos.)
Accesați “Introducere text” în dreapta, apoi faceți clic pe Editare.
Efectuați una din acțiunile următoare:
Verificarea ortografică pentru o limbă: Faceți clic pe meniul pop-up Ortografie și alegeți o limbă.
Verificarea ortografică pentru mai multe limbi: Faceți clic pe meniul pop-up Ortografie, alegeți Configurare, bifați fiecare limbă ce va fi verificată automat, apoi faceți clic pe OK.