Interpretarea la guzheng în GarageBand pentru iPad
Guzheng este un instrument tradițional chinez asemănător unei citere, având 21 de corzi montate pe călușuri, pe un corp lung și gol la interior, care rezonează. Corzile sunt acordate într-o gamă pentatonică majoră. La guzheng se interpretează lovind corzile cu pana sau ciupindu-le cu degetele de la mâna dreaptă și apăsând sau trăgând de corzi cu mâna stângă pentru a schimba tonalitatea și pentru a crea un vibrato. Tehnica de tremolo yaozhi implică ciupirea rapidă a unei corzi, în mod repetat, spre interior și spre exterior.
Deschiderea Guzheng
Apăsați butonul Browser , glisați până la Internațional, apoi apăsați Guzheng.
Utilizarea benzilor de acord
Apăsați butonul Acorduri/Note pentru a comuta la vizualizarea Acorduri.
Pentru a interpreta glissando, glisați o bandă de acord în sus și în jos. De asemenea, puteți apăsa pentru a interpreta note individuale.
Puteți adăuga propriile acorduri personalizate pentru redare.
Interpretarea unui motiv
Apăsați butonul Acorduri/Note pentru a comuta la vizualizarea Acorduri.
Trageți glisorul Redare automată la una dintre pozițiile numerotate.
Apăsați o bandă de acord. Apăsarea altei benzi de acord redă același motiv cu notele acordului respectiv.
Apăsați din nou pe banda de acord pentru a opri redarea acestui motiv.
Redarea notelor individuale
Apăsați butonul Acorduri/Note pentru a comuta la vizualizarea Note.
Efectuați oricare dintre următoarele:
Interpretați note: Apăsați corzile.
Variați notele: În timp ce apăsați o coardă, trageți spre stânga sau spre dreapta pentru a coborî sau pentru a ridica tonalitatea. Trageți înainte și înapoi pentru a crea un vibrato.
Interpretați: Glisați corzile în sus sau în jos.
Tăiați sonorul corzilor: Redați note apăsând sau glisând pe coarde, apoi apăsați pe guzheng în zona din stânga coardelor.
Redați armonici: Atingeți și mențineți apăsat pe Guzheng în zona din stânga coardelor, apoi redați notele apăsând sau glisând pe coarde.
Redați note dintr-o anumită gamă: Apăsați butonul Gamă , apoi apăsați gama pe care doriți să o interpretați.
Interpretarea mai precisă
Puteți utiliza casetele de zoom pentru a afișa un set mai mare de corzi și pentru a schimba între sunetul de lovire cu plectrul și sunetul de ciupire a corzilor.
Apăsați butoanele Zoom în partea din dreapta și din stânga, apoi efectuați una dintre următoarele:
Interpretați cu sunet de lovire cu plectrul: Apăsați corzile în caseta de zoom din dreapta.
Interpretați cu sunet de ciupire: Apăsați corzile în caseta de zoom din stânga.
În fiecare casetă de zoom, coarda din stânga afișează corzile cu tonalități joase, coarda din dreapta afișează corzile cu tonalități înalte.
Adăugarea tremoloului yaozhi
Apăsați lung glisorul Yaozhi în timp ce interpretați. Puteți controla viteza tremoloului prin mișcarea degetului în stânga sau în dreapta.