ponos
Etimologie
Din slavă (veche) ponosŭ.
Pronunție
- AFI: /po'nos/
Substantiv
| Declinarea substantivului ponos | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | ponos | ponoase |
| Articulat | ponosul | ponoasele |
| Genitiv-Dativ | ponosului | ponoaselor |
| Vocativ | ponosule | ponoaselor |
- (pop.) consecință neplăcută; necaz, neajuns; nemulțumire, supărare.
- A trage ponoasele.
- (pop.) clevetire, defăimare; injurie, calomnie, insultă.
- nume rău, poreclă (defăimătoare).
- (înv. și reg.) acuzare, învinuire; pâră, protest; (concr.) plângere, reclamație, jalbă.
- (pop.) cusur, vină.
- (reg.) glumă, șotie; poznă.
Expresii
- (reg.) A-și face ponos cu cineva = a ajunge la neplăceri cu cineva, a-și pricinui supărare, necaz
- A-i purta (cuiva) ponos = a avea necaz pe cineva, a-i purta ranchiună, a-l dușmăni
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online