mâner

română

Etimologie

Din mână sufixul -ar.

Pronunție

• AFI: /mɨ'ner/

Substantiv

Declinarea substantivului mâner
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	mâner	mânere
Articulat	mânerul	mânerele
Genitiv-Dativ	mânerului	mânerelor
Vocativ	mânerule	mânerelor

1. parte a unui obiect care permite apucarea și manevrarea acestuia cu mâna.

   Mâner al unei unelte.

Sinonime

• toartă, (pop.) mănușă, coadă, plăsea, braț

Cuvinte derivate

• mână

Traduceri

parte a unui obiect de care se apucă sau se ține cu mâna

chineză: 句柄 (中文) engleză: handle (English) esperanto: mantenilo (Esperanto) finlandeză: kädensija (suomi), kahva (suomi), otin (suomi) franceză: anse (français) f., poignée (français) f. germană: Griff (Deutsch) m., Handgriff (Deutsch) m.

neerlandeză: handvat (Nederlands), handgreep (Nederlands), heft (Nederlands) poloneză: rączka (polski) rusă: рукоятка (rukojátka) (русский) spaniolă: asa (español) f., mango (español) m., manija (español) f. suedeză: handtag (svenska) n., vev (svenska) c. turcă: sap (Türkçe), kulp (Türkçe)

Referințe

• DEX online