emir

Vezi și : Emir, emír, émir

română

Etimologie

Din franceză émir.

Pronunție

• AFI: /e'mir/

Substantiv

Declinarea substantivului emir
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	emir	emiri
Articulat	emirul	emirii
Genitiv-Dativ	emirului	emirilor
Vocativ	emirule	emirilor

1. titlu dat descendenților lui Mahomed; persoană având acest titlu.
2. titlu dat unui guvernator sau unui principe domnitor în unele țări musulmane; persoană având acest titlu.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• meri
• mire

Referințe

• DEX '98 via DEX online

---

catalană

(català)

Etimologie

Din arabă أَمِير‎ (ʾamīr, „comandant, prinț”).

Pronunție

• (occidental) AFI: /eˈmiɾ/
• (oriental) AFI: /əˈmir/, /əˈmi/

Substantiv

emir m., emirs pl.

1. (ist., rel.) emir
2. (ist., pol.) emir

Cuvinte derivate

• emirat

Referințe

• Viccionari
• Wiktionary

---

daneză

(dansk)

Etimologie

Din arabă أَمِير‎ (ʾamīr, „comandant, prinț”).

Pronunție

• AFI: /eˈmiɐ̯ˀ/

Substantiv

Declinarea substantivului emir
c.	Singular		Plural
	Nehotărât	Hotărât	Nehotărât	Hotărât
Nominativ	emir	emiren	emirer	emirerne
Genitiv	emirs	emirens	emirers	emirernes

1. (ist., rel.) emir
2. (ist., pol.) emir

Cuvinte derivate

• emirat

Vezi și

• kalif
• sheik
• sultan

Referințe

• Den Danske Ordbog
• Wiktionary

---

engleză

(English)

Variante

• ameer, amir, emeer

Etimologie

Din franceză veche emir < din arabă أَمِير‎ (ʾamīr, „comandant, prinț”).

Pronunție

• AFI: /ɛˈmɪə/
• AFI: /əˈmɪɹ/, /eɪˈmɪɹ/

Substantiv

emir, pl. emirs sau (rar) umara

1. (ist., rel.) emir
2. (ist., pol.) emir

Cuvinte derivate

• emirate

Vezi și

• commander

Referințe

• Dictionary.com
• Wiktionary

---

neerlandeză

(Nederlands)

Etimologie

Din arabă أَمِير‎ (ʾamīr, „comandant, prinț”).

Pronunție

•  Audio^fișier

Substantiv

Declinarea substantivului emir
m.	Singular	Plural
Substantiv	emir	emirs
Diminutiv	emirtje	emirtjes

1. (ist., rel.) emir
2. (ist., pol.) emir

Cuvinte derivate

• emiraat

Referințe

• Wiktionary
• WikiWoordenboek

---

norvegiană

(norsk)

Etimologie

Din arabă أَمِير‎ (ʾamīr, „comandant, prinț”).

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

Declinarea substantivului emir
m.	Singular		Plural
	Nehotărât	Hotărât	Nehotărât	Hotărât
Nominativ	emir	emiren	emirer	emirene

1. (ist., rel.) emir
2. (ist., pol.) emir

Cuvinte derivate

• emirat

Referințe

• Wiktionary

---

nynorsk

(norsk nynorsk)

Etimologie

Din arabă أَمِير‎ (ʾamīr, „comandant, prinț”).

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

Declinarea substantivului emir
m.	Singular		Plural
	Nehotărât	Hotărât	Nehotărât	Hotărât
Nominativ	emir	emiren	emirar	emirane

1. (ist., rel.) emir
2. (ist., pol.) emir

Cuvinte derivate

• emirat

Referințe

• Wiktionary

---

poloneză

(polski)

Etimologie

Din arabă أَمِير‎ (ʾamīr, „comandant, prinț”).

Pronunție

• AFI: /ˈɛ̃mʲir/

Substantiv

Declinarea substantivului emir
m.	Singular	Plural
Nominativ	emir	emirowie
Acuzativ	emira	emirów
Dativ	emirowi	emirom
Genitiv	emira	emirów
Vocativ	emirze	emirowie
Instrumental	emirem	emirami
Locativ	emirze	emirach

1. (ist., rel.) emir
2. (ist., pol.) emir

Cuvinte derivate

• emirat

Vezi și

• admirał

Referințe

• Wiktionary
• Wikisłownik

---

portugheză

(português)

Variante

• amir

Etimologie

Din arabă أَمِير‎ (ʾamīr, „comandant, prinț”).

Pronunție

• (Portugalia) AFI: /eˈmiɾ/
• (Brazilia) AFI: /eˈmiʁ/

Substantiv

emir m., emires pl.

1. (ist., rel.) emir
2. (ist., pol.) emir

Cuvinte derivate

• emirado, emirato

Referințe

• Dicionário Priberam da Língua Portuguesa
• Wiktionary

---

spaniolă

(español)

Variante

• (înv. și rar) amir

Etimologie

Din arabă أَمِير‎ (ʾamīr, „comandant, prinț”).

Pronunție

• AFI: /eˈmiɾ/

Substantiv

emir m., emires pl.

1. (ist., rel.) emir
2. (ist., pol.) emir

Cuvinte derivate

• emirato

Referințe

• Real Academia Española
• Wiktionary
• Wikcionario

---

suedeză

(svenska)

Etimologie

Din arabă أَمِير‎ (ʾamīr, „comandant, prinț”).

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

Declinarea substantivului emir
c.	Singular		Plural
	Nehotărât	Hotărât	Nehotărât	Hotărât
Nominativ	emir	emiren	emirer	emirerna
Genitiv	emirs	emirens	emirers	emirernas

1. (ist., rel.) emir
2. (ist., pol.) emir

Cuvinte derivate

• emirat

Referințe

• SAOB
• Wiktionary
• Wiktionary

---

turcă

(Türkçe)

Etimologie

Din turcă otomană امر‎ (emir) < arabă أَمْر‎ (ʾamr, „comandă”).

Pronunție

• AFI: /emiɾ/

Substantiv

emir, pl. emirler

1. comandă
2. ordin

Sinonime

• 1: komut
• 2: buyruk

Cuvinte derivate

• emirce
• emirci
• emircik
• emirken
• emirle
• emirli
• emirse
• emirsi
• emirsiz

Cuvinte compuse

• emir kipi

Etimologie

Din arabă أَمِير‎ (ʾamīr, „comandant, prinț”).

Substantiv

emir, pl. emirler

1. (ist., rel.) emir
2. (ist., pol.) emir

Cuvinte derivate

• emirlik

Referințe

• Wiktionary
• Vikisözlük