duh
Etimologie
Din slavă (veche) duhŭ.
Pronunție
- AFI: /duh/
Substantiv
| Declinarea substantivului duh | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | duh | duhuri |
| Articulat | duhul | duhurile |
| Genitiv-Dativ | duhului | duhurilor |
| Vocativ | duhule | duhurilor |
- (în superstiții) ființă supranaturală, imaterială; arătare, strigoi, stafie.
- spirit rău, drac, diavol.
- suflet, spirit (al unei ființe).
- (înv.) respirație, suflare, răsuflare.
- (înv.) duhoare.
- capacitate intelectuală, minte, inteligență; umor, spirit.
- (fig.) idee, aspirație.
- (înv.) caracter, fire, natură, temperament.
- notă caracteristică, specific.
- sens adevărat al unui text, esență; intenție.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Locuțiuni
- (loc.adv.) Într-un duh = foarte repede.
- (loc.adj.) De duh = spiritual, inteligent.
- Cu (sau plin de) duh = cu spirit, inteligent, subtil, spiritual.
- (loc.adv.) Cu duhul blândeții = blând, binevoitor.
Expresii
- A-și da duhul = a muri
- Sărac cu duhul = prost, naiv, simplu
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online