Din slavă (veche) bebrŭ, bebrĭ și de asemenea bibrŭ, bobrŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 34; Cihac, II, 28; DAR); confer rusă бобр (bobr), poloneză bóbr, cehă bobr, croată breber.
După Miklosich, Fremdw., 77, este un cuvânt împrumutat de slavă din vreo limbă străină, ceea ce l-a determinat pe Philippide, Principii, 140, să creadă că slavii îl împrumutaseră din română; totuși, după Berneker 44, este cuvânt indo-european, normal în slavă. Derivația din română plecându-se de la latină fiber, propusă odinioară de Diez, I, 63 și reluată de Koerting 1291 și de Philippide, fusese deja respinsă de Cihac, I, 29 și Densusianu, Rom., XXXIII, 275 și Hlr.