Sari la conținut

YHWH

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Parte a seriei despre
Dumnezeu

Concepții generale
Agnosticism · Apateism · Ateism · Deism
Henoteism · Monolatrism · Monoteism · Politeism
Panenteism · Panteism · Teism · Transteism

Concepții specifice
Creator · Arhitect · Demiurg · Diavol
Susținător · Domn · Tatăl · Monadă
Unitate · Ființă supremă · Totul
Personal · Unitar · Dualism · Trinitate
în religiile abrahamice
(Credința Bahá'í, Creștinism, Islam, Iudaism)
în Ayyavazhi · în Budism · în Hinduism
în Jainism · în Sikhism · în Zoroastrianism

Atribute
Eternitate  · Existența · Gen
Nume (Dumnezeu) · Omnibenevolență
Omnipotență · Omniprezență · Omnisciență

Experiența și practicile
Soartă · Rugăciune · Credință · Revelație
Fideism · Gnosis · Metafizică
Mistică · Ermetism · Ezoterism · Evlavie

Subiecte conexe

Iisus Hristos · Filosofie · Religie · Ontologie
Dumnezeu complex · Neuroteologie
Dilema din Eutyphron · Problema răului
Dumnezeu în artă
Texte religioase

v • d • m

Yahweh (în ebraică יהוה și transliterat de obicei prin Iahwe sau Iehova) (Tetragrammaton τετραγράμματον în greacă, tradus un cuvânt cu patru litere[1]) este numele propriu al Lui Dumnezeu în Biblia ebraică. Conform Bibliei, Yahweh este unul dintre fiii lui El, dar acest lucru a fost trecut sub tăcere de un amendament la textul Bibliei ebraice (Deut. 32:8-9, manuscrisele de la Qumran și Septuaginta au păstrat varianta fidelă).[2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17][18]

Acest nume aparține, conform Bibliei, Eliberatorului poporului ales Israel. Pentru iudei și creștini deopotrivă, El reprezintă Creatorul, Judecătorul și Sursa mântuirii întregii lumi. Așa îl prezintă și prima dintre cele Zece Porunci, în Exod 20:2-3, citată din traducerea Versiunea Standard Americană (ASV):

Eu sunt YHWH Dumnezeul tău, cel care te-a scos din sclavia Egiptului. Să nu ai alți Dumnezei în afară de mine. [19]

Numele este compus din trei consoane, yōd (י), hē (ה) și vāv (waw) (ו) (un w semivocalic; vezi mater lectionis, אֵם קְרִיאָה), consoana hē (ה) fiind repetată la sfârșit.

Din cauza faptului că în scrierea ebraică veche nu se scriau vocalele și deoarece evreii considerau numele יהוה tabu (este interzis să fie rostit de către profani), înlocuindu-l cu Tetragrammaton sau cu Adonai (Domn), nu se poate cunoaște cu exactitate pronunția inițială, unii considerând că aceasta a fost pierdută. Variante de pronunție și transcriere pot fi: Iahve, Iahveh, Iahweh, Yahwe, Yahweh, Yahoweh, Iehova. Enciclopedia Evreiască, publicată în 1905, (pg. 160) arată că, ”JEHOVAH (IEHOVA) este o pronunție greșită a ebraicului YHWH. Forma ”Jehovah” este imposibilă din punct de vedere filologic.”[20][21]

”YHWH. Numele personal al Dumnezeului lui Israel este scris în Biblia Ebraică cu patru consoane și este cunoscut ca, ”Tetragrama”. Cel puțin până la distrugerea primului Templu, în anul 586 î.e.n., acest nume a fost pronunțat cu regularitate cu vocalele sale corecte, după cum rezultă și din Scrierile din Lahish, scrise la scurtă vreme după aceea…”3)

”Când cărturarii creștini din Europa au început să studieze pentru prima dată ebraica, ei nu au putut înțelege ce însemna acest nume cu adevărat, și drept urmare au introdus numele hibrid de ”Jehovah” (Iehova)…. ”Adevărata pronunție a numelui YHWH nu s-a pierdut niciodată. Câțiva dintre scriitorii greci de la începutul Bisericii Creștine au mărturisit că acest nume se pronunța ”Yahweh”. Acest lucru este confirmat, cel puțin prin vocala din prima silabă a numelui, de forma scurtă Yah, care a fost utilizată câteodată și în poezii.”

Oricum ar fi, Numele divin este inclus în numeroase alte nume purtate de israeliți și ultilizate și de alte popoare, inclusiv de cel român. Cel mai ilustru dintre ele este numele Isus, care este derivat din forma greacă a ebraicului Iehoșua/Ioșua, însemnând "Iahve este Salvare" [22].

Un alt exemplu este numele "Ioan" care, în diversele lui forme din diverse limbi, provine în ultimă instanță din ebraicul Yehohchanàn, care înseamnă "Iehova a arătat favoare; Iehova a fost bun" (יוחנן). Numele divin a fost folosit deseori și în forma sa prescurtată "Yah" ("YH"), exemplul cel mai notabil fiind "Aleluia", care în forma sa ebraică originală ("HaleluYah") înseamnă "Glorificați-l pe Iah".

Unde se găsește numele lui Dumnezeu în unele dintre cele mai folosite traduceri?

[modificare | modificare sursă]

Biblia de la Blaj 1795: cunoscută și sub numele de Biblia lui Clain sau Biblia lui Bob, reprezintă cea de-a doua traducere a Sfintei Scripturi tipărită în limba română. Numele divin apare în Exodul 6:3 (la notă de subsol sub formă "Ehova")

Sfânta Scriptură 1874: Numele divin este redat peste tot în Scripturile ebraice sub forma „Iehova“.

Biblia N. Nitzulescu, 1921: Numele divin Iehova apare peste tot

Biblia de la București, 2001: Numele divin apare în Geneza 22:14

Biblia Fidela, 2009: Numele divin Iehova apare în Geneza 22:14, Exodul 6:3 și multe alte

Biblia Fidela, editia 2 2010: Numele divin apare în Exodul 6:3

Biblia Anania, 2012: Numele divin apare în Exodul 3:14

Biblia sau SFÂNTĂ SCRIPTURĂ, 2013 cu aprobarea sfântului sinod: Numele divin apare în Facerea 22:14 sub forma Iahvè; Ieșirea (Exod) 33:19; 34:5,6 sub forma Iahve; Judecători 6:24 sub forma Iahvè

Biblia Cornilescu, ediția nerevizuită: Numele divin apare la notele de subsol de la Geneza 22:14 și Exodul 17:15, iar BC menționează la nota introductivă următoarele: „Cuvântul DOMNUL arată cazurile când acest nume corespunde în original cu YHWH (Iehova)“.

Biblia Sinodală: În Facerea (Geneza) 22:14 și în Ieșirea (Exodul) 17:15, numele divin apare în text sub forma „Iahvé“.

Biblia Galaction: În Facerea 22:14, numele divin este redat sub forma „Iahveh“.

Biblia Ortodoxă: Numele divin apare în Facerea 22:14 (uneori la nota de subsol) și în Ieșirea 33:19; 34:5, 6 sub forma „Iahve“.

Traducerea lumii noi: Această traducere folosește numele divin de 7.216 ori, în Scripturile ebraice și în cele grecești creștine.

The Emphatic Diaglott, de Benjamin Wilson: În această traducere (engleză) a Scripturilor grecești creștine, numele „Iehova“ se găsește în Matei 21:9 și în alte 17 pasaje.

Biblia BVA, 2018, în versiune actualizată, redactată de Viorel Silion: Numele divin apare sub forma Iahve

Prezența numelui în Biblie

[modificare | modificare sursă]

După Enciclopedia Biblică Iudaică, Numele divin apare de 6823 de ori în Scripturile Ebraice ("Vechiul Testament") [23]. În Biblia Hebraica Stuttgartensia (denumită astfel după orașul Stuttgart, unde își are sediul Societatea Biblică Germană), tetragrama YHVH apare de 6.828 de ori. Un fapt notabil în privința numelui "Iahve" în Biblia ebraică este că deși este considerat drept numele propriu al lui Dumnezeu, acesta nu este folosit de la începutul Facerii (și Bibliei): în prima dintre cele două relatări ale creației lumii și omului, în locul tetragramei îi este preferată forma "Elohim";[24] asta aratând istoricilor că primul dumnezeu adorat de către evrei a fost canaaneanul "El"[25] (iahvismul însuși ca ideologie, pare-se apărând mai întâi la populații din afara Israelului.[26]), ultimii redactori ai Bibliei admițând ei înșiși acest fapt[27] în măsura în care aceștia se limitează, apologetic[28], doar să elaboreze firul narațiunii primare, adăugând straturilor vechi ale tradiției religioase explicația din relatarea care se găsește în Ieșire 3 (anume că Dumnezeu (El) îi spune lui Moise că nu s-a revelat Patriarhilor sub numele lui propriu). Conform acestei relatări Iahve își comunică pentru prima oară numele adevărat unor oameni în episodul dialogului cu Moise, Patriarhii deci necunoscându-l decât sub apelativul "El(ohim)" sau "El-Șadai".[29] Totuși tradiția pune scrierea Pentaeucului pe seama lui Moise, care dacă e să credem Ieșire 3, cunoștea numele propriu al zeității cu care se întâlnise. Pe de altă parte, în ciuda relatării din Ieșire 3, este foarte probabil că evreii cunoșteau totuși dinainte dialogului cu Moise numele "Iahve", întrucât chiar mama lui Moise ("Iohebed"[30]) avea, în buna tradiție a vremii, un nume derivat din numele divin. Contratimpul se datorează multiplelor tradiții și straturi redacționale care fac Biblia ebraică[31][32], diverșii autori/redactori (trăitori în diverse epoci și nutrind ideologii sau preferințe religioase diferite[33]) au avut, în mod demonstrabil, propriile lor relatări sau versiuni de raportat. Practicile politeiste conform cărora Iahve era adorat ca unul dintr-o serie de zeități par a fi continuat până relativ târziu, anume până în perioada postexilică (persană)[34], tradițiile religioase rafinându-se într-un monoteism veritabil (exclusiv) doar în perioada elenistică (în timpul monarhiei hașmoneilor)[35], când El, zeitatea de început a evreilor, a fost din ce în ce mai frecvent și insistent identificată cu Iahve.[36]

Numele YHWH însuși își trage originea în afara Israelului[37], tipul însuși de zeitate masculină și războinică fiind o inovație adusă prin aculturație.[38]

Unde apare numele divin în arta lumii întregi

[modificare | modificare sursă]
Platoșă din 1632 al regelui Gustav al Suediei
Statuia lui Carlo al IX-lea din Elveția din Kungsportsplatsen din Göteborg. După restaurarea din 2018

Mărturii arheologice

[modificare | modificare sursă]

În Biblie, YHWH este folosit în exclusivitate pentru Dumnezeul lui Israel. În Orientul antic numele este însă întâlnit ca parte constituentă a unor nume de persoane (mai ales în forma sa prescurtată).

Un document egiptean conținând o listă de nume de locuri, descoperită în templul lui Amon din Soleb din timpul lui Amenhotep III. (1402–1363 î. C.) se referă la „țara lui Șasu-YHV“. Și în timpul lui Ramses Ramses III. (1198–1166 î. C.) apare această expresie, ea referindu-se atât la muntele din partea de est a Iordanului, cât și la beduinii care trăiau acolo. Pe tăblițele de lut (Ostraka) din Ugarit apare un YV ca ”fiu al lui El”.

Piatra Mesa (cca. 840 î. C.) este considerată ca cea mai veche folosire a Tetragramei înt-un document nebiblic: Și-am luat vasele lui YHVH și le-am pus înaintea lui Chemos. O altă tăbliță descoperită recent redă numele divin cu literele feniciene YOD, HE, V, HE.

Cele mai vechi atestări ale numelui din regiunea regatului Israel provin din secolul 8 î. C.: un sigiliu preoțesc care poartă inscripția Aparținând lui Miqneyav, slujitorul lui YHVH. Pe o inscripție funerară în Lachiș este scris: Binecuvântat să fie Uriahu de către JHWH. Ambele nume personale menționate sunt teofore, ele conținând numele divin (în forma sa prescurtată).

Formulele de salut ale scrisorilor din Lachiș (secolul 6 î. C.) conțin: YHVH să-i dea vești bune stăpânului meu / să-l lase să trăiască în sănătate. Chiar și formula de jurământ bibilc: așa cum JHWH este viu este întâlnită aici. Folosirea ca salut este confirmată de tăblițe de lut din Arad, de ex. Fie ca YHVH să caute pacea pentru tine.

Fragmente din perioada timpurie a regilor israeliți, găsite la Kuntilet Ajrud, în peninsula Sinai, alătură numele YHVH de dumnezeul Baal utilizând scrierea feniciană. Aceasta pare a indica un sincretism local, pe atunci la modă. Chiar și numele zeiței fertilității Așera este combinat cu YHVH.

Pe lângă forma lungă YHVH se întâlnesc, începând cu exilul babilonian (terminat în 529 î. C. după cucerirea Babilonului de regele persan Cirus) din ce în ce mai mult forme prescurtate ca YHV sau YHH.

În colonia militară evreiască din Elephantine în Egipt au fost găsite ambele forme prescurtate în scrisori, formule de jurământ și texte de cult, de ex. Te binecuvintez prin YHH și CHNM. Această formulă este un alt exemplu de sincretism, combinând Dumnezeul evreu cu un zeu local egiptean.

Imagine al unui fragment de oală ceramică găsit la Kuntillet Ajrud deasupra inscripției „Berakhti etkhem l’YHVH Shomron ul’Asherato”

Atât dovezile arheologice cât și textele biblice redau tensiunile dintre grupuri care acceptau adorarea lui Iahveh împreună cu zeități locale, ca Așerah si Baal, și cei care țineau la a-l adora numai pe Iahveh, în perioada monarhică.[39] Sursa deuteronomistă oferă dovezi ale existenței unei puternice facțiuni monoteiste în timpul domniei regelui Iozia, spre sfârșitul secolului al VII-lea î.e.n., dar puterea și prevalența unei adorări monoteiste anterioare a lui Iahveh este pe larg pusă la îndoială, având la bază interpretări despre cât de mult se bazează istoria deuteronomistă pe surse anterioare ei și cât de mult a fost reformulată ea de redactorii deuteronomiști în scopul de a-și impune punctele lor de vedere teologice.[40] Mărturiile arheologice indică un politeism larg răspândit în Israel și în jurul său în perioada monarhiei.[41]

De exemplu, un stâlp cultic din secolul al X-lea î.e.n. din Taanach (un oraș din Israelul de Nord, lângă Megiddo) are implicații politeiste evidente. Stâlpul are patru nivele sau regiștri. În registrul de jos, sau pe nivelul patru este o figură de femeie cu mâinile așezate pe capetele a doi lei care stau așezați la dreapta și la stânga ei. Figura de femeie poate fi interpretată drept zeiță, fie Așerah, Astarte, sau Anat. Al treilea registru are două figuri de sfinx aripi cu un loc liber între ele. Al doilea nivel conține un arbore sacru flancat de ambele părți de ibiși care stau pe picioarele lor din spate. Registrul de sus arată un patruped (fie o bovină fie un cal) cu un disc solar deasupra lui. Nu este cert dacă Taanach a fost fie sub control israelit fie sub control canaanit când a fost produs stâlpul, iar interpretările lui diferă.[42] Dacă patrupedul de pe nivelul de sus este luat drept bovină, el poate fi identificat fie cu Iahveh fie cu Baal. Discul solar de deasupra patrupedului reprezintă fie zeul Soarelui fie cerul.[43] Cei mai mulți autori sunt de acord că arborele sacru din al doilea registru trebuie identificat cu o așerah, deși arborele stilizat este adesea văzut drept obiect de cult mai degrabă decât imagine a unei zeițe.[44] Figurile de tipul sfinxului înaripat de pe al doilea nivel au fost interpretate drept heruvimi iar spațiul dintre ele îl reprezintă pe invizibilul Iahveh ca „stând pe tronul făcut din heruvimi” deși spațiul liber poate fi de asemenea interpretat ca permițând observatorilor să vadă un foc sau o figurină dinăuntrul stâlpului.[45] Deși sunt posibile o varietate de interpretări, Mark S. Smith conchide că „Pe scurt, asumând datarea corectă a acestui stâlp în secolul al zecelea, stâlpul atestă politeismul din zonă.”[46]

Alt exemplu de politeism din Levantul de Sud a fost descoperirea unei combinații de iconografii și inscripții la un centru religios/loc de poposire pentru călători de la Kuntillet Ajrud, în nordul deșertului Sinai, care datează din secolul al VIII-lea î.e.n.[47] Printre multe alte artefacte se afla un mare vas de păstrat care a atras multă atenție. Fața vasului conține iconografie arătând trei figuri antropomorfice și o inscripție care se referă la „Yahweh … și a sa așerah”. Inscripțiile conduc la identificarea rapidă a două din figurile care stau în prim-plan ca reprezentându-l pe Iahveh și soția lui, Așerah, dar cercetări ulterioare le-au identificat drept figuri Bes.[48] Câțiva cercetători, inclusiv William G. Dever,[49] și Judith Hadley[50] continuă să interpreteze inscripția într-un mod în care ea se referă la Așerah drept zeiță israelită și soția lui Iahveh. William Dever a scris o carte numită „Did God Have a Wife?” (A avut Dumnezeu o soție?) care se referă la dovezile arheologice, printre care multe figurine femeiești dezgropate din Israelul antic, care susțin ipoteza sa că Așerah a funcționat drept zeiță și soție a lui Iahveh în religia populară israeliană din perioada monarhică. Un recenzent consideră că teoria lui Dever „este plin de lacune iar cartea e plină de dezinformări.”[51] Opus interpetării „așerei” drept zeiță în inscripțiile din Kuntillet ‘Ajrud inscriptions, alți câțiva autori, inclusiv Mark S. Smith,[52] John Day,[53] și Andre Lemaire,[54] văd așerah din aceste inscripții obiect de cult, arbore stilizat sau loc de închinare prin care binecuvântările lui Iahveh erau comunicate, mai degrabă decât o zeiță care ar putea funcționa drept soție.[55] „Nici iconografia nici textele nu ne pot obliga să interpretăm relația dintre ‘Yahweh ... și a sa așerah’ din Epoca Fierului IIB în sensul unei relații (determinată sexual) dintre două forțe care ar fi împerecheate și să ne oblige astfel să acceptăm că așerah ar avea statut de parteneră. ‘Așerah lui Yahweh’ nu era egală în rang cu Iahveh ci este mai degrabă o entitate mediatoare care aduce binecuvântările lui și este concepută mental sub forma unui arbore stilizat, care îi era astfel subordonat lui Iahveh.”[56]

Arheologii și istoricii ne oferă o multitudine de căi de a organiza și interpreta informația iconografică și textuală disponibilă. William G. Dever distinge între „religia oficială/religia de stat/religia cărții” ale elitei și „religia populară” a maselor.[57] Rainer Albertz distinge „religia oficială” de „religia familială”, „pietatea personală” și „pluralismul religios intern”.[58] Jacques Berlinerblau analizează dovezile în termenii unei „religii oficiale” și „religii populare” din Israelul antic.[59] Într-o carte descrisă de William G. Dever drept „studiu magistral”,[60] Patrick D. Miller a grupat pe larg adorarea lui Iahveh din Israelul antic în trei mari categorii: ortodoxă, heterodoxă și sincretistă (Miller recunoaște faptul că ortodoxia unuia înseamnă heterodoxie pentru altul și că ortodoxia nu era o realitate fixă și imuabilă în religia Israelului antic).[61]

„Idolatria poporului lui Iuda nu era o abatere de la un monoteism anterior al lor. Ea era de fapt felul în care poporul lui Iuda se închina de sute de ani.[62]”
—Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman, The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts.

Conform ipotezei documentare, majoritatea celor patruzeci de referințe la Așerah din cadrul Bibliei ebraice derivă de la Deuteronomist, fiind întotdeauna exprimate în context ostil: Deuteronomistul judecă regii lui Israel și ai lui Iuda conform de cât de riguros au susținut Iahvismul, combătând adorarea Așerei și a altor zeități. Despre regele Manase, el afirmă de exemplu că a plasat un stâlp al Așerei în Templul din Ierusalim, el fiind prin urmare cineva care „a făcut ce era rău în ochii DOMNULUI” (Imparati 21:7), în timp ce regele Ezechia „a distrus locurile înalte, a spart stâlpii și a spart Așerah” (Imparati 18:4), prin urmare fiind considerat drept cel mai virtuos rege al lui Iuda dinaintea venirii reformatorului Iozia, sub domnia căruia a fost scrisă istoria deuteronomistă.

Biblia ebraică folosește termenul de așerah în două sensuri, drept obiect de cult și ca nume divin.[63] Ca obiect de cult așerah poate fi „făcut”, „doborât” și „ars”, iar Deuteronom 16:21 interzice plantarea de copaci ca așerah, sugerând că se referă la un copac stilizat sau trunchi cioplit.[64] Alte versete se referă clar la o zeiță, cum ar fi de exemplu Imparati 23:4-7, în care sunt făcute obiecte „pentru Baal și Așerah”.[65] Referințele la așerah din Isaia 17:8 și Isaia 2:8 sugerează că în gândirea antică nu se făcea distincție între obiect și zeiță.[66] Inscripții invocând binecuvântări de la „Iahveh și așerah a sa” au fost găsite în două situri de pe teritoriul anticului Iuda, iar una dintre ele include un desen al două figuri care pot să-l reprezinte pe Iahveh și pe Așerah ca soție a lui Iahveh.[67] Este posibil că Așerah era asociată cu regina principală din vechiul Iuda și din Israel, iar această asociere fermă cu cultul regilor ar putea lămuri dispariția completă a zeiței atunci când monarhia a dispărut.[67]

William G. Dever a sugerat că Așerah era adorată drept Împărăteasa cerului (evreii coceau mici prăjituri pentru serbarea sărbătorii ei),[68] dar John Day afirmă că „nu există nimic din primul mileniu î.e.n. care să denote că Așerah era «Împărăteasa cerului» sau s-o asocieze pe ea în mod special cu cerul.”[69]

Figurinele Așerei sunt mărturii arheologice extrem de întâlnite, indicând popularitatea cultului ei din cele mai vechi timpuri până la exilul în Babilon.[70] Mai rare sunt inscripțiile care-l leagă pe Iahveh de Așerah, care au fost descoperite: un ostrakon din sec. al VIII-lea î.e.n. înscris cu „Berakhti etkhem l’YHVH Shomron ul’Asherato” (ebraică: בירכתי אתכם ליהוה שומרון ולאשרתו) a fost descoperit de arheologi israelieni la Kuntillet Ajrud (în ebraică „Horvat Teman”) în cursul excavărilor din deșertul Sinai în 1975. Aceasta se traduce ca: „Te-am binecuvantat prin YHVH din Samaria și Așerah a Sa” (sau poate „... prin YHVH păzitorul nostrul și Așerah a Sa”, dacă „Shomron” ar trebui citit ca „shomrenu”). Altă inscripție, din from Khirbet el-Kom de lângă Hebron scrie: „Binecuvântat fie Uriyahu de către Yahweh și de Așerah a Sa; el l-a salvat de dușmanii săi!”.[71] Tilde Binger observă în studiul ei Asherah: Goddesses in Ugarit, Israel and the Old Testament (1997, p. 141), că există mărturii că Așerah poate fi văzută ca fiind „o stelă de lemn neiconică sau o columnă de un anumit fel, un copac viu sau o statuie mai obișnuită.” O statuie de lemn cioplită din topor și plantată în solul casei era simbolului Așerei, iar uneori o statuie de lut fără picioare. Imaginile ei cultice („idolii”) au fost găsite de asemenea în păduri, sculptate în copaci vii, sau sub formă de stâlpi de lângă altar care erau plasați la marginea unor drumuri. Stâlpii Așerei sunt menționați în Exod, Deuteronom, Cartea Judecătorilor și Cărțile Împăraților, a doua Carte a Cronicilor și cărțile lui Isaia, Ieremia și Mica. Termenul apare adesea doar ca אשרה, Așerah; acesta este tradus ca „arbori” în King James Version și ca „stâlpi” în New Revised Standard Version, deși în text nu apare niciun cuvânt care ar putea fi tradus ca „stâlpi”.

Într-un documentar al BBC dr. Francesca Stavrakopoulou, fostă lector principal la Universitatea din Exeter, actualmente profesor universitar deplin, specializată în studii biblice ebraice declara: „Majoritatea cercetătorilor biblici din întreaga lume acceptă acum drept convigătoare dovezile că Dumnezeu a avut o soție.”[72] Întrebat în același documentar dacă evreii au fost monoteiști, lucru care i-ar fi distins față de religia canaanită, prof. dr. Herbert Niehr de la Universitatea din Tübingen declara că evreii au fost politeiști din sec. al X-lea î.e.n. până cel puțin în 586, după care lucrurile au început să se schimbe foarte lent, evreii fiind covârșitor monoteiști începând cu perioada Macabeilor (secolul al II-lea î.e.n.).[73][74] Un curs de la Universitatea Yale și alte lucrări confirmă acest lucru.[75][76][77][78][79][80][81][82] William Foxwell Albright, liderul unei generații trecute de arheologi biblici, nu a fost, totuși, un literalist biblic, Iahve și zeii din Canaan, de exemplu, susținând opinia că religia israeliților a evoluat de la un politeism originar la un monoteism care l-a văzut pe Dumnezeu acționând în istorie - o viziune pe deplin conformă cu opiniile principale din ultimele două secole de critică biblică dinaintea lui.[83]

În documentarul History Channel The Bible Unearthed (Biblia dezgropată) Amihai Mazar afirmă că Iahve avea o nevastă în religia tradițională israelită, conform celei mai vechi inscripții care-l menționează pe Iahve.[84]

Cea mai nouă teorie este că adorarea lui Yahweh a fost introdusă în Regatul Iuda de dinastia omridă, începând cu mijlocul secolului IX î.Hr.[85]

Titluri ale lui Dumnezeu folosite în Biblie

[modificare | modificare sursă]

Cel mai des întâlnit titlu este Dumnezeu (El / Elohim). În ebraică, acest cuvânt se pare că înseamnă Cel Puternic. În limba germană (și prin moștenire și în limba engleză) cuvântul Dumnezeu (Gott) se pare că provine de la un verb care înseamnă a chema, Gott însemnând așadar Cel Chemat (evident, de către oameni). Martin Luther a interpretat cuvântul Gott ca provenind de la cuvântul gut> (bun) [86].

Titlul El a fost și el folosit ca parte constituentă a unor nume proprii, ca de ex. Daniel (judecătorul meu este Dumnezeu) sau Mihael (cine este ca Dumnezeu?).

Termenul Elohim (dumnezei) este forma de plural al lui elohah (dumnezeu).[87] În Biblie, această formă se referă la un număr de dumnezei (de ex. în Geneza 31:30), dar de cele mai multe ori este utilizat ca formă de pluralis majestatis, indicând demnitate sau excelență. Referindu-se la acest aspect, eruditul Aaron Ember a scris: Că limbajul Vechiului Testament a abandonat idea de pluralitate a termenului Elohim este arătat în special prin faptul că este construit aproape invariabil cu un verb predicativ la singular și preia und atribut adjectival la singular. Elohim trebuie explicat la un plural intens, denotând măreție și maiestate, fiind egal cu Dumnezeul cel Mare [88].

Termenul Elohim este însă folosit și pentru alți dumnezei: în Judecatori 16:23-24 este folosit pentru zeul filistean Dagon (cel cu coadă de pește), iar în Imparati 19:37, pentru zeul asirian Nisroc. Pentru un evreu vorbind cu un filistean sau cu un asirian, termenul de Dumnezeu (Elohim) ar fi fost așadar insuficient pentru a-l identifica pe dumnezeul căruia i se închina.

Dicționarul The Imperial Bible Dictionary ilustrează foarte potrivit diferența dintre Elohim și Iehova. Despre numele Iehova se scrie: ”Este întotdeauna un nume propriu, indicând pe Dumnezeu în persoană și numai pe el, în timp ce Elohim are mai mult caracterul unui substantiv comun care într-adevăr indică de obicei, dar nu în mod necesar și nici consistent, pe Dumnezeul Suprem. /.../ Evreul poate zice Elohim-ul, Dumnezeul adevărat (ca fiind opus tuturor dumnezeilor falși), dar niciodată nu spune Iehova-ul, pentru că Iehova este numele doar a Dumnezeului adevărat. El mai spune Dumnezeul meu, /.../ dar niciodată Iehova-ul meu, pentru că atunci când spune Dumnezeul meu, el denotă pe Iehova. El vorbește de Dumnezeul lui Israel, dar niciodată de Iehova al lui Israel, pentru că nu există nici un alt Iehova. El vorbește de Dumnezeu Cel Viu, dar niciodată de Iehova Cel Viu, pentru că el nu poate concepe pe Iehova altfel decât fiind viu" [89].

Utilizarea Numelui divin aduce o notă personală în relația dinte Divinitate și oameni. Citând cartea Titlurile lui Iehova (Titles of Jehovah) de Webb-Peploe, autorul Nathan Stone scrie în cartea sa Numele lui Dumnezeu[nefuncțională]: În timp ce termenul Elohim asumă o dragoste către toată creația și toate creaturile ca lucru al mâinilor sale, numele Iehova revelează dragostea sa ca fiind condiționată de atribute morale și spirituale. În această lumină este semnificativ că numele Iehova, așa cum am notat în prealabil, nu apare până la Geneza 2:4. Până acolo, narațiunea se ocupă cu relatarea generală despre întreaga creație. Dar acum începe relatarea specială referitoare la crearea omului și a relației speciale a lui Dumnezeu cu omul, văzut diferit de creația inferioară. Dumnezeu intră acum în comuniune cu cel pe care L-a creat în propria-i imagine, iar Elohim este numit acum Jehova-Elohim, care binecuvintează pământul de dragul omului, care este reprezentantul Lui pe pământ. [90]

Continuând, autorul scrie: Având numele Iehova, Dumnezeu îl pune pe om sub obligație morală, avertizându-l de pedeapsa pentru neascultare. Trebuie să faci asta și să nu faci asta. În această lumină, cât de semnificativ este faptul că, atunci când Satana o ispitește pe Eva, el nu folosește numele Iehova, ci doar Elohim, dar nici Eva nu-l folosește în răspunsul ei către el. Este oare pentru că numele Iehova nu le este cunoscut, sau mai degrabă pentru că intenția deliberată a lui Satan de a o înșela și un sentiment incipient de vinovăție în Eva suprimă acest nume? Poate cineva face răul și în același timp rosti numele? Și iarăși cât de semnificativ că după ce păcătuiesc și se ascund, atunci aud vocea lui Iehova-Dumnezeu în grădină, spunând "Unde ești?", cerându-le socoteală pentru faptele lor. [91]

Iehova: dumnezeu tribal?

[modificare | modificare sursă]

Biblia este o carte scrisă de diverși autori în diverse epoci și care exprimă diverse opinii asupra multor chestiuni. Exod 6:7, de exemplu, indică că Iahve se percepe a fi dumnezeul exclusiv al evreilor, în ciuda faptului că este creatorul universului, deci al tuturor popoarelor inclusiv. Iată cum comentează pasajul amintit filozoful creștin Etienne Gilson în lucrarea "Filozofia în Evul Mediu" (Humanitas 1995, p. 145): "Pact între două părți așadar, de la care sunt excluse toate celelalte popoare, tot așa cum sunt excluși toți ceilalți zei; un pact între poporul lui Dumnezeu și Dumnezeu împotriva celorlalte popoare, între Dumnezeu și poporul pe care și l-a ales, împotriva tuturor celorlalți zei." Tot în sensul ideii că Iahve este un dumnezeu tribal vine, de ex., articolul lui Lonnie D. Kliever în Macmillan "Encyclopedia Of Death And Dying" si în "Encyclopedia of Bioethics", care scrie textual ca religia iudaică a derivat din politeismul tribal al Mesopotamiei, Iahve fiind un "zeu național"[92].

Pe de altă parte, pasajele biblice, fie că sprijină sau resping ideea că Iahve e un zeu tribal, nu sunt unica sursă de informații asupra religiei evreilor: aceasta are o vechime de cel puțin o mie de ani înaintea scrierii cărtii lui "Isaia", carte a Bibliei care de altfel e recunoscut a avea, funcție de pasaj, date ale redactării diferite. În realitate, mărturia internă (biblică) dacă nu este susținută cumva și altfel, nu poate constitui un argument în sprijinul unui punct de vedere, altfel, ar trebui să acceptăm, de ex., și faptul că Pământul e plat, pe criteriul "așa spune Biblia".[93]

Cu greu se poate sustine totusi că "Iehova și-a arătat interesul pentru oamenii din toate națiile", cât timp Biblia (Vechiul Testament) ne arată că interesul lui în ce-i priveste se reducea doar la a stârpi aceste nații de pe teritoriile lor ancestrale, pentru a face astfel loc evreilor. În plus, este fapt atestat că evreii adorau zeitatea lor națională fără a nega existența zeităților popoarelor vecine.[94]

Iahve ca zeu asociat Soarelui

[modificare | modificare sursă]

Datele arheologice (sinagoga bet-alfa, printre altele) și de critică a textelor levantine (Biblia ebraică inlcusiv[95]) sugerează că Iahve a fost asociat de cei care îl adorau cu Soarele.[96][97] Fenomenul este destul de răspândit în regiune și apare în tradițiile referitoare la mai multe zeități.

Nume alternative

[modificare | modificare sursă]

Evreii l-au supranumit pe YHWH felurit, în funcție de perioada istorică.

În Mesopotamia, locul lor de origine potrivit Bibliei, patriarhii au adorat zeități locale. Ajunși în Canaan, evreii au luat cunoștință de zeitatea supremă locală, El, și au adoptat-o. Astfel începe perioada de monolatrie a religiei evreiești. El a devenit un zeu personal și tribal.[98] Varianta Elohim este pluralul de politețe al lui El sau Eloah (Eloah apărând în Biblie în special în cartea lui Iov), el intrând în diverse sintagme de adorație, cum ar fi El Elion (supremul), El Olam (eternul), etc., sau de particularizare, cum ar fi El Elohe Israel - El, Dumnezeul lui Israel. Este dificil a se face distincție între sensul „zeul evreilor” și sensul „zeitate canaaneană”. De exemplu este incert dacă El-berith („Dumnezeul legământului”) în Judecatori 9:46 se referă la Iahve, întrucât această zeitate pare a fi identică cu Baal-berith din versetele Judecatori 8:33 și Judecatori 9:4, putând fi o zeitate canaanită.[99]

De altfel este cunoscut faptul că în ce privește revelarea numelui său (acela de Iahve), tradițiile biblice diferă: astfel, conform acelor porțiuni de text ale Pentateuhului atribuite de cercetători „Iahvistului” („sursei iahviste”), numele este cunoscut și adorat de pe vremea lui Adam, în timp ce alte texte din Pentateuh, și anume cele atribuite „sursei preoțești” („sursei P”), numele Iahve îi este revelat prima oară lui Moise, ceea ce duce la concluzia că zeul pe care patriarhii l-au adorat era zeitatea din Canaan, El.[100]

Conform descoperirilor arheologice din Ugarit, El era zeul suprem, tatăl zeilor (prin soția sa, zeița Așerah) și șeful consiliului divin, fiind deci superiorul lui Baal, zeitate adorată de evrei pentru puterea lui de a aduce ploaia.[101]

Se remarcă prin semnificația ei formularea El Șadai, cu sensul Dumnezeu atotputernic. Importanța ei constă în faptul că Biblia (textele din „sursa P”, preoțească) spune că acesta a fost primul nume cu care zeul evreilor li s-a anunțat prima dată, înainte chiar de a-și revela numele YHWH.[102] Șadai este un termen înrudit cu cuvântul akkadian cu sensul „munte”. Se știe că toți redactorii Pentateuhului s-au inspirat din tradițiile sumero-akkadiene.[103] O traducere mai exactă a formulei El Șadai ar fi așadar „Dumnezeu, unicul munților”.[104]

Un alt termen folosit de evrei este Baal, fie prin identificare cu binecunoscuta zeitate omonimă canaaneană, fie datorită sensurilor de „domn”, „stăpân”. Această a doua posibilitate este nesigură, întrucât Biblia manifestă o aversiune pentru numele Baal, utilizarea lui fiind considerată explicit manifestare de idolatrie, fapt vădit și din modificările intervenite în textele ulterioare (2 Samuel) pentru numele fiului lui Saul (care în Cronici apare ca fiind Eșbaal), acesta devenind Eșboșet. Aceeași situație cu fiul lui Ionatan, numit Meribaal (iubit de Baal), care în 2 Samuel devine Mefiboșet.

Începând cu perioada de după exil (sec. 6 î.e.n.), îndeosebi după secolul 3 î.e.n., evreii nu au mai folosit numele Iahve, înlocuindu-l în sinagogă cu „Domnul” (Adonai)[105]

Sincretisme cu alte divinități

[modificare | modificare sursă]

Așa cum arată textul biblic citat la început, religia poporului Israel trebuia să fie una în care nu se permite adorarea altui zeu în afara de Iahve. Asta se numește monolatrie sau henoteism. În decursul timpului însă, evreii au preluat zeii popoarelor vecine lor, exemplul cel mai notabil fiind al regelui Solomon, care la început a urmat exemplul tatălui său David, pentru ca ulterior să cadă în idolatrie, fiind influențat negativ de multele sale soții de alte etnii. Biblia condamnă în anumite pasaje în termeni fără echivoc deraierea religioasă a lui Solomon, denumind idolii națiunilor vecine ca fiind "lucruri dezgustătoare": Astarte (sau Aștoret, Așera), zeița sidonienilor, Milcom și Moloh, idolii ammoniților, precum și Chemoș (en), idolul moabiților (Imparati 11:1-8), în timp ce din alte pasaje transpare o viziune monolatră, acceptându-se si existența altor divinități. Existența sincretismelor dintre cultul lui YHVH și al idolilor/zeilor amintiți revelează practici neconcordante cu poruncile biblice.

Nu se poate vorbi însă despre un monoteism în sens propriu, ci despre monolatrie, pentru că în Biblie rareori se neagă existența altor zeități în afară de Iahve, în timp ce adesea aceste zeități sunt recunoscute. Astfel, doar începând cu secolul al 6-lea î.e.n. monoteismul iudaic s-a dezvoltat sub influența filozofiei grecesti pentru a deveni monoteist în sensul strict al termenului, afirmând un Dumnezeu pentru toată umanitatea.[106]

Utilizarea tetragramei

[modificare | modificare sursă]

Prima utilizare a tetragramei apare în perioada politeistă (evreii adorau alături de zeul lor tribal YHWH diverse alte zeități locale precum El, Milkon, Anat, Așera, Baal, Kemoș) și de tranziție spre monoteism, YHWH fiind numele zeității masculine, așa cum atestă mărturiile epigrafice găsite la Kuntilet Ajrud (ostrace cu invocații spre "Iahve și a sa Așera") și cele găsite la Șefela (tăblițe cu inscripția "Iahve și a sa Așera", ca și numeroase statuete care demonstrează că partenera divină a lui YHWH era adorată de evreii timpului atât în templu cât și în case).

Ulterior, odată cu statornicirea monoteismului, tetragrama a desemnat zeul unic al iudaismului, Dumnezeu. Trecerea a început la nivel oficial (al statului) în secolul al VIII-lea î.e.n. și a durat mai multe sute de ani, perioadă în care a cunoscut progrese și eșecuri succesive. În secolul al VII-lea î.e.n., după reforma lui Iosia, populația încă nu era sub influența monoteismului și nici a henoteismului (monolatriei), întrucât în casele evreilor se găseau încă statuete ale adoratei soții a lui YHWH, Așera. La sfârșitul secolului V î.e.n. evreii încă ezitau să adopte monoteismul absolut, după cum atestă papirusurile evreilor de pe insula Yeb (Elephantine), refugiați în Egipt din fața invaziilor asiriene și babiloniene din regatul Iuda: templul local era dedicat mai multor zeități canaaneene, între care Iahve și Anat. Templul a fost distrus de egipteni la cererea preoților lor, care vedeau probabil în apariția unei noi religii și a unor noi zeități în Egipt o amenințare pentru propriile credințe.[107] În zorile religiei iudaice între Iahve, dumnezeul evreilor și Satan, nu se făcea o distincție clară, după cum reiese din povestea din Exod 4:24, unde Moise este pe punctul de a fi omorât de Dumnezeu. Acest pasaj introdus în textul Ieșirii (Exodului) pare a fi un fragment narativ vechi, din perioada în care Iahve era perceput ca un soi de demon nocturn ostil.[108]

Conform părții centrale a cărții lui Iov, toate necazurile care îl lovesc pe acesta sunt provocate de Dumnezeu însuși. Această opinie reflectă tradiția evreiească conform căreia totul e cauzat de o entitate spirituală unică, atât binele cât și răul. În prologul cărții lui Iov însă nu mai este Dumnezeu autorul necazurilor, ci Satana, care aici apare nu ca o încarnare a răului, ci ca un membru al curții cerești (Iov 1:6), el acționând cu permisiunea lui Iahve. În Biblie poate fi de altfel urmărită evoluția lui Satan: în 2 Samuel, Dumnezeu îl incită pe David să numere poporul (Samuel 24:1). Însă același episod relatat în Cronici (Cronici 21:1) ne spune că de fapt nu Dumnezeu, ci Satan, este acela care îi sugerează lui David recensământul cauzator de ciumă.[109]

Cuvântul cabalistic

[modificare | modificare sursă]

Conform vechii tradiții orale a evreilor, sau Cabala, există un cuvânt sacru ce dă muritorului care reușește să îi descopere adevărata pronunție cheia tuturor științelor divine și umane.[110]

Fiecare literă din alfabetul ebraic are o triplă semnificație, reprezentând în același timp trei lucruri: un semn grafic, un număr (numărul de ordine al literei în alfabet) și o idee. Așadar, a combina literele ebraice înseamnă a combina totodată numere și idei. Acest concept l-a determinat pe Eliphas Levi să observe o afinitate între cele 22 de cărți majore ale Tarotului și cele 22 de litere ale alfabetului ebraic.[111] Cuvântul, pe care evreii nu îl pronunțau niciodată și pe care numai preotul îl rostea o singură dată pe an în mijlocul mulțimii profane, este considerat a fi cel care guvernează orice inițiere. El este format din patru litere ebraice: iod-he-vau-he יהוה, ultima literă repetându-se de două ori. Numerele de ordine ale literelor analizate sunt următoarele: י iod=10, ה he=5, ו vau=6.

În Sefer Bereșit sau în Geneza lui Moise, tetragrama servește pentru a desemna divinitatea, iar construcția sa gramaticală amintește, prin însăși alcătuirea sa, de însușirile general atribuite lui Dumnezeu. Referitor la alcătuirea sa, Fabre d'Olivet explică:

„Numele oferă întâi semnul indicator al vieții, dublat, și formând rădăcina esențială vie (הה). Rădăcina nu a fost utilizată niciodată ca nume și este singura care se bucură de acest privilegiu. Ea este, încă de la alcătuirea sa, nu doar verb, ci verbul unic din care derivă toate celelalte verbe, într-un cuvânt verbul הוה (EVE) a fi-fiind. Aici, după cum se observă, semnul luminii inteligibile ו (vau) se află în mijlocul rădăcinii vieții. Moise, luând acest verb prin excelență pentru a forma cu el numele propriu al Ființei Ființelor, îi adaugă semnul manifestării potențiale și al veșniciei י (iod) și obține יהוה (IEVE), în care facultativul "fiind" se găsește plasat între un trecut fără origine și un viitor fără termen. Acest nume admirabil semnifică deci cu exactitate Ființa care este, care a fost și care va fi.[112]”
—Fabre d'Olivet, La langue hébraique restituée

IOD

[modificare | modificare sursă]

Iod, figurat printr-o virgulă, sau chiar printr-un punct, este considerat a reprezenta originea tuturor lucrurilor. De fapt, din punct de vedere grafic, toate literele alfabetului ebraic nu sunt decât combinații ce rezultă din diferite asamblări ale literei iod. Spre exemplu, prima literă a alfabetului ebraic, alef, este formată din patru iod opuși doi câte doi (א). Același lucru se petrece cu toate celelalte litere. De asemenea, iod, formând el singur toate literele și ca urmare toate cuvintele și toate frazele limbii ebraice, este imaginea și reprezentarea Unității-Început. În legătură cu această unitate-început, Gérard Encausse afirmă că studiul sintetic al naturii îi determinase pe cei din vechime să creadă că nu există decât o singură lege care guvernează alcătuirile naturale. Această lege, bazată pe analogie, punea unitatea-început la originea lucrurilor și considera lucrurile ca fiind reflexele diferitelor grade ale ei.[113] Astfel, ceea ce tinde să demonstreze una dintre cele mai vechi cărți referitoare la tradiția ebraică, Sefer iețirah,[1] Arhivat în , la Wayback Machine. este aceea că legea care guvernează crearea limbii ebraice este identică cu cea care guvernează crearea universului, și a cunoaște pe una înseamnă a o cunoaște în mod implicit și pe cealaltă.

Valoarea numerică a literei iod duce la alte considerații. După opinia celor mai mulți cabaliști[114][115][116], Unitatea-Început este în același timp și Unitatea-Sfârșit, iar eternitatea nu înseamnă, din acest punct de vedere, decât un veșnic prezent. Mulți au simbolizat această idee printr-un punct aflat în mijlocul unui cerc, reprezentare a Unității-început (punctul) în centrul Eternității (cercul, linie fără început și fără sfârșit). Astfel, numărul 10 simbolizează Începutul-Tot, 1, unindu-se cu Neantul-Nimic, 0.

HE

[modificare | modificare sursă]

Eul nu poate să ia ființă decât prin opoziție cu Non-Eul. Abia stabilită afirmarea Eului (iod), că trebuie să apară numaidecât o reacție a Eului-Absolut asupra lui însuși, de unde va fi dedusă ideea existenței sale printr-un fel de împărțire a Unității. Această idee este originea ideologiilor referitoare la dualism, originea opoziției în general, a binarului; aici s-a căutat, de multe ori, imaginea feminității întocmai cum unitatea a fost considerată, prin analogie, imaginea masculinității. Zece, divizându-se pentru a se opune lui însuși, va fi egal cu 5, exact numărul literei He, a doua literă a numelui sacru. Așadar He va reprezenta pasivul în timp ce iod va simboliza activul; Non-Eul în raport cu Eul, femeia în raport cu bărbatul; substanța în raport cu esența; viața în raport cu spiritul.

WAW

[modificare | modificare sursă]

Opoziția dintre Eu și Non-Eu dă imediat naștere unui al treilea factor; este vorba de însuși raportul care există între acest Eu și acest Non-Eu. Ori, waw (vav, vau), a șasea literă a alfabetului ebraic, obținută în urma operației de adunare efectuate în sensul înțelepciunii antice (reducere teosofică), adică 10 (iod) 5 (he)=15=1 5=6, reprezintă legătură, raport. Ea este legătura ce unește într-un singur tot contrariile în întreaga natură, și care constituie al treilea termen al misterioasei treimi: Eu—Non-Eu—Relația Eului cu Non-Eul. Nu se știe exact, dar traducerea ar putea fi el face să devina.[necesită citare]

Al doilea He

[modificare | modificare sursă]

Acest al doilea he poate fi comparat cu bobul de grâu în raport cu spicul. Spicul, treime manifestată sau iod - he - vau își rezumă întreaga existență în producerea bobului de grâu sau al doilea he. Dar acest bob de grâu nu este decât tranziția între spicul care i-a dat naștere și spicul căruia el îi va da naștere la următoarea generație. Al doilea he reprezintă tranziția de la o generație la alta, tranziție pe care el o conține în germene; tocmai de aceea el este considerat un iod în germene.[117]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ It originates from tetra "four" gramma (gen. grammatos) "letter") "Online Etymology Dictionary"
  2. ^ Anderson, James S. (). Monotheism and Yahweh's Appropriation of Baal (în engleză). Bloomsbury Publishing. p. 77. ISBN 978-0-567-66396-2. 
  3. ^ Barker, Margaret (). The Mother of the Lord: Volume 1: The Lady in the Temple (în engleză). A&C Black. p. 124. ISBN 978-0-567-52815-5. 
  4. ^ Grabbe, Lester L. (). Balentine, Samuel E., ed. The Oxford Handbook of Ritual and Worship in the Hebrew Bible (în engleză). Oxford University Press. p. 100. ISBN 978-0-19-022211-6. 
  5. ^ Day, John (). Yahweh and the Gods and Goddesses of Canaan (în engleză). Bloomsbury Publishing. p. 25. ISBN 978-0-567-53783-6. 
  6. ^ Smith, Mark S. (). The Origins of Biblical Monotheism: Israel's Polytheistic Background and the Ugaritic Texts (în engleză). Oxford University Press, USA. p. 143. ISBN 978-0-19-516768-9. 
  7. ^ Flynn, Shawn W. (). A Story of YHWH: Cultural Translation and Subversive Reception in Israelite History (în engleză). Taylor & Francis. p. 81. ISBN 978-1-317-24713-5. 
  8. ^ Grabbe, Lester L. (). Ancient Israel: What Do We Know and How Do We Know It?: Revised Edition (în engleză). Bloomsbury Publishing. p. 197. ISBN 978-0-567-67044-1. 
  9. ^ Green, Alberto Ravinell Whitney (). The Storm-god in the Ancient Near East (în engleză). Eisenbrauns. p. 262. ISBN 978-1-57506-069-9. 
  10. ^ Römer, Thomas (). The Invention of God (în engleză). Harvard University Press. p. 128. ISBN 978-0-674-91575-6. 
  11. ^ Heiser, Michael S. (). „DIVINE COUNCIL”. În Longman III, Tremper; Enns, Peter. Dictionary of the Old Testament: Wisdom, Poetry & Writings: A Compendium of Contemporary Biblical Scholarship (în engleză). InterVarsity Press. p. 113. ISBN 978-0-8308-1783-2. 
  12. ^ Wyatt, Nicholas (). The Archaeology of Myth: Papers on Old Testament Tradition (în engleză). Taylor & Francis. p. 80. ISBN 978-1-351-54664-5. 
  13. ^ Mulder, Martin Jan (). The Literature of the Jewish People in the Period of the Second Temple and the Talmud, Volume 1 Mikra: Text, Translation, Reading and Interpretation of the Hebrew Bible in Ancient Judaism and Early Christianity. Compendia Rerum Iudaicarum ad Novum Testamentum (în engleză). Brill. p. 93. ISBN 978-90-04-27510-2. 
  14. ^ Wyatt, Nicholas (). „Old men or progenitors A proposal to emend the text of Deuteronomy 32:7 and Proverbs 23:22” (PDF). Studi epigrafici e linguistici sul Vicino Oriente antico (în engleză). Essedue Edizioni (v. 24): 33, 35. ISSN 2239-5393. 
  15. ^ Hartman, Louis F.; Di Lella, Ander A. (). The Book of Daniel. Anchor Bible Commentary (YUP) Series (în engleză). Yale University Press. p. 273. ISBN 978-0-300-13968-6. 
  16. ^ Deuteronomy 32:8-9 NIV - - Bible Gateway (în engleză), www.biblegateway.com  nota a.
  17. ^ Deuteronomy 32:8-9 NRSV - - Bible Gateway (în engleză), www.biblegateway.com 
  18. ^ Deuteronomy 32:8-9 NET - - Bible Gateway (în engleză), www.biblegateway.com 
  19. ^ Exod 20:2 (ASV) redă aceste versete în felul următor: I am Jehovah thy God, who brought thee out of the land of Egypt, out of the house of bondage. Thou shalt have no other gods before me.
  20. ^ Executive Committee of the Editorial Board; McLaughlin, J.F.; Eisenstein, Judah David (). „NAMES OF GOD”. În Singer, Isidor; Adler, Cyrus. Jewish Encyclopedia. 9. pp. 160–165. Accesat în . 
  21. ^ Hirsch, Emil G. (). „JEHOVAH”. În Singer, Isidor; Adler, Cyrus. Jewish Encyclopedia. 7. pp. 87–88. Accesat în . 
  22. ^ Vine's Complete Expository Dictionary of Old and New Testament Words, 1996, Thomas Nelson, Inc., Nashville, TN, p. 333.
  23. ^ True Name of the Lord
  24. ^ "Prin urmare noțiunea de multitudine de zeități adunate într-un sfat - atât de tipică panteonului canaanean și funcțiilor lui - e valabil în Biblia erbaică, chiar și după ce Iahve e promovat suprem. Într-adevăr, chiar primele cuvinte ale Bibliei ebraice sunt "Când Dumnezeu începu să facă cerurile și Pământul…". Textul ebraic nu este "Iahve", ci mai degrabă "Elohim", adică "dumnezeii" (plural). Chiar și un cititor mai grosolan e obligat să se întrebe: "De ce scrie în text "dumnezeii"?" Apoi, în versetul 26, textul spune : "Apoi Dumnezeu zise: "Hai să facem noi ("let us") omul (NRSV: "omenirea") după chipul și după asemănarea noastră."" Dar o traducere literală textul ebraic spune mai degrabă: "Apoi dumnezeii (Elohim) spuseră." Și din nou cititorul s-ar putea întreba: "Cine e "noi"?" Cine mai e cu "dumnezeii" la facere? Fapt e că redactorii Bibliei, chiar și adoptând cea mai radicală formă de ideologie tip "Iahve-unicul-dumnezeu", sunt pe deplin conștienți de paradigma politeistă a majorității lumii lor, chiar și în religia israelită populară. De aceea prima din cele zece porunci este formulată în maniera pe care o cunoaștem: "Să nu ai alți dumnezei înainte de (sau "în afară de") mine" (Ieșire 20 :3). Căci se poate ca cineva să aibă alți dumnezei, și mulți, dacă nu cei mai mulți, israeliți, aveau. De aceea azi cei mai mulți oameni de știință consideră credința Israelului nu ca fiind un monoteism, ci o "monolatrie", asta însemnând acceptarea existenței altor dumnezei dar închinarea la doar unul dintre ei, în cazul dat Iahve, zeitatea supremă."- p. 263 din "Did God have a Wife? Archaeology and Folk Religion in Ancient Israel" de William G. Dever (William B. Eerdmans Publishing Co. 2005).
  25. ^ "Inițial dumnezeul Israelului a fost El. Această reconstrucție poate fi dedusă pe baza a două indicii. Primul este faptul că numele Israelului nu este un nume iahvistic, conținând elementul divin Iahve, ci un nume tip "El", conținând elementul el. Acest fapt sugerează că El a fost dumnezeul suprem al grupului numit Israel. În al doilea rând, Facere 49:24-25 prezintă o serie de epitete ale lui El separate de menționarea lui Iahve în versetul 18 (discutat mai departe în secțiunea 3). Iahve este totuși devreme recunoscut a fi dumnezeul lui Israel în mod distinct de El. Deuteronomul 32:8-9 îl distribuie pe Iahve în rolul de fiu - unul din mai mulți fii - al lui El, aici numit Elion: "Când a dat Preaînaltul (Elion) moștenire națiunilor, când a separat el omenirea, a fixat granițele între seminții după numărul de ființe divine. Partea cuvenită lui Iahve este poporul lui, Iacob moștenirea lui." Acest pasaj ilustrează ordinul prin care fiecare zeitate a primit o națiune, Israel era națiunea pe care a primit-o Iahve. Sugerează de asemenea că Iahve, la origine un zeu-războinic din Sinai/Edom/Teiman, era cunoscut în mod separat de El în perioada cea mai timpurie Israel. Probabil datorită comerțului cu Edomul/Midianul, Iahve a intrat ca zeitate secundară a religiei Israelului colinar (n.t. - sudic, judean). Pasaje ca cel din Deuteronom 32:8-9 sugerează vestigii literare ale asimilării lui Iahve, zeul-războinic al sudului, în cuprinzătorul panteon colinar al cărui șef era El." - p. 32 în "The Early History of God: Yahweh and the Other Deities in Ancient Israel" de Mark S. Smith (2nd ed., William B. Eerdmans Publishing Co. 2002).
  26. ^ "În tradițiile Pentateucului, midianiții sunt considerați rudele strămoșilor israeliților. Rolul lor special (mai ales preotul Ietro și fiica sa, Zipora, cu care Moise se va căsători) în textele mozaice sugerază că iahvismul, ca liant ideologic și religios al comunității israelite, ar putea să fi apărut în teritoriile midianiților. Numele Iahve și muntele sacru asociat cu teofaniile la care a fost martor Moise, par a fi parte din tradițiile autentice în care exista o legătură cu țara midianiților, ale șefilor unui grup plecat din Egipt și care finalmente se va uni cu alte grupuri rebele din zona colinară." - p. 80 din "The Blackwell Companion to the Hebrew Bible", Edited by Leo G. Perdue (Brite Divinity School, Texas Christian University), Blackwell Publishers Ltd 2001. ("In pentateuchal traditions, the Midianites are considered the kin of Israelite ancestors. Their special role (especially of the priest Jethro and his daughter Zipporah, whom Moses marries) in the Moses materials suggests that Yahwism, as the ideological or religious component cementing Israelite solidarity, may have originated in Midian. The name Yahweh and the sacred mountain associated with theophanies to Moses seem to be imbedded in authentic memories of a connection to Midian among the leaders of a group departing from Egypt and ultimately merging with other disaffected groups settling in the highlands.")
  27. ^ "Din această scurtă trecere în revistă a textelor biblice însăle, fără să recurgem la nici o un fel de dovezi externe în afară de textele ugaritice timpurii, devin clare două lucruri: 1. Scriitorii biblici cunoșteau într-o oarecare măsură stadiile intermediare și timpurii ale religiei israelite, din tradiției orale, memoria istorică, surse scrise sau pur și simplu prin intuiție. 2. Deși ei înșiși erau monoteiști ortodocși, , atunci când priveau înapoi la perioadele mult anterioare din propria lor perspectivă, acești scriitori biblici admiteau cu candoare că dumnezeul părinților fusese canaaneanului El, și nu propria lor zeitate Iahve." - p. 260 din "Did God have a Wife? Archaeology and Folk Religion in Ancient Israel" de William G. Dever (William B. Eerdmans Publishing Co. 2005).
  28. ^ "Chiar și relatările revelației lui Iahve către Moise în Ieșire 3:1-22 au rol apologetic, explicând că toate titlurile diferite sub care a fost Dumnezeu cunoscut mai înainte strămoșilor Israelului trebuie de acum complet identificate colectiv cu numele YHWH." - pp. 280-281 din "The Blackwell Companion to the Hebrew Bible", Edited by Leo G. Perdue (Brite Divinity School, Texas Christian University), Blackwell Publishers Ltd 2001. ("Even the narrative report of the revelation of Yahweh to Moses in Ex 3:1-22 has been designed to serve an apologetic purpose by showing that all the various titles by which God had earlier been known to Israel's ancestors were collectively to be fully identified with the new name YHWH. From henceforth this was the name by which God was to be invoked.")
  29. ^ "Modul sacerdotal în care se tratează istoria religioasă timpurie a Israelului în pasajul din Ieșire 6:2-3 se concretizează prin identificarea vechiului dumnezeu El-Șadai cu Iahve. […] Acest pasaj ne arată că Iahve nu era cunoscut Patriarhilor, aceștia închinându-se mai degrabă zeului canaanean El. Inscripțiile de la Deir 'Alla, un sit aflat la nordul Ierihonului peste rîul Iordan, atestă folosirea epitetului "șadai". În aceste inscripții epitetul "șadai" nu se aplică însă marelui zeu El. Autorul Ieșirii 6 :2-3 probabil nu știa asta, sau nu face distincția, el identificându-l pe Iahve cu marele zeu canaanean El." - p. 34 în "The Early History of God: Yahweh and the Other Deities in Ancient Israel" de Mark S. Smith (2nd ed., William B. Eerdmans Publishing Co. 2002).
  30. ^ The personal name of God probably was known long before the time of Moses. The name of Moses’ mother was Jochebed (Yokheved), a word based on the name Yahweh. Thus, the tribe of Levi, to which Moses belonged, probably knew the name Yahweh, which originally may have been (in its short form Yo, Yah, or Yahu) a religious invocation of no precise meaning evoked by the mysterious and awesome splendour of the manifestation of the holy. - "Yahweh." Encyclopædia Britannica. Encyclopædia Britannica Online Academic Edition. Encyclopædia Britannica Inc., 2013. Web. 03 Mar. 2013.
  31. ^ "Sursa J (de la Jahve, în germană) găsește numele Iahve și în cele ai vechi epoci (Facere 4 :26) dar "P" atribuie prima utilizare lui Moise (Facere 6:2-3)." - "Articol "Yahweh" în "A Dictionary of the Bible" (2 ed.), W. R. F. Browning. Publisher: Oxford University Press Print Publication Date: 2009. Print ISBN 978-0-19-954398-4. Published to Oxford Reference: 2010. Current Online Version: 2012 eISBN 978-0-19-172688-0.
  32. ^ "El (Asia occidentală): "El" reprezenta omnipotența aproape absolută, astfel încât era întotdeauna reprezentat așezat, purtând coarne de taur, ca simbol al puterii. În Vechiul Testament zeitatea supremă este menționată sub numele de "El" și "Iahve". Despre regele Melhisedec, regele Ierusalimului, aflăm că a adus pâine și vin, și că era preotul Dumnezeului suprem. Acesta era El-Elion. Astăzi se consideră că Vechiul Testament este rodul a cel puțin trei principale versiuni ale istoriei religioase evreiești, "Iahvistul" fiind tradiția dominantă." - "A Dictionary of World Mythology", Arthur Cotterell. Publisher: Oxford University Press. Print Publication Date: 1997. Print ISBN 978-0-19-217747-6. Published to Oxford Reference: 2003. Current Online Version: 2012 eISBN 978-0-19-172693-4.
  33. ^ "Cu toate că trebuie să fim prudenți când e vorba să-i atribuim această idee lui adevăratului Ieremia pentru că este posibil ca aceasta să fie un adaus deuteronomist în text, asta nu schimbă faptul că există cel puțin două teologii prezente în Biblia ebraică." - "The Council of Yahweh: Its Structure and Membership", Marylyn Ellen White, Thesis submitted to the Faculty of Theology of the University of St. Michael's College in partial fulfillment of the requirements for the degree of Doctor of Philosophy in TheologyAwarded by the University of St. Michael's College, 2012, p. 20 (nota 59).
  34. ^ "Împreună cu ideea unei origini etnice separate a Israelului, multe alte idei cu origine biblică și până atunci admise fără întrebări au fost revizuite sau modificate, cum este și aceea a naturii iahvismului ca monoteism timpuriu. În conformitate cu imaginea desprinsă din sursele extrabiblice, Iahve era adorat alături de alte zeități, existând indicii că practicile politeiste au continuat destul de mult și-n perioada persană." - p. 6 în "The Development and Symbolism of Passover until 70 CE", Tamara Prosic, T&T Clark International (A Continuum imprint) 2004.
  35. ^ "Sub stăpânirea persană și ca efect al politicii acestora de a identifica zeitățile supreme ale panteonurilor naționale cu Ahur Mazda sub numele abstract de "esență divină a cerurilor", iahvismul s-a dezvoltat inițial ca o formă de monoteism inclusiv care traducea și redistribuia concepțiile politeiste în termenii unui universalism. […] Într-o etapă din perioada elenistică, iahvismul inclusiv a fost transformat în monoteism exclusiv care respingea existența manifestărilor multiple ale zeității supreme, concentrându-se numai pe existența unei unice zeități masculine creatoare: Iahve. […] Acest tip de monoteism și-a găsit expresia deplină în religia oficială din timpul scurtei perioade a statului hașmoneilor." - p. 7 în "The Development and Symbolism of Passover until 70 CE", Tamara Prosic, T&T Clark International (A Continuum imprint) 2004.
  36. ^ "Forma istorică a comunității biblice israelite a fost la început un grup de triburi. Această comunitate tribală împărtășea o legătură comunitară asemănătoare unei mari familii. Zeitatea era înrudită cu triburile ca membru masculin și aceștia i se închinau lui sub numele "El" în diverse sanctuare. Zeitatea era percepută ca proprietarul pământului pe care se afla comunitatea și era responsabil de productivitatea acestuia, închinarea având ca scop să cumpere bună-voința zeității. La un moment dat, El a fost identificat cu o zeitate războinică numită YHWH, care avea rolul să apere triburile de amenințările externe." - p. xxiv (Prefață) din "The Blackwell Companion to the Hebrew Bible", Edited by Leo G. Perdue (Brite Divinity School, Texas Christian University), Blackwell Publishers Ltd 2001. ("The historical forms of the Biblical community of Israel begin with a group of tribes. This community of tribes shared a common bond of fellowship much like a large family. The deity was related to the tribes as a kinsman who was worshiped as El in different sanctuaries. The deity was seen as the owner of the land and responsible for its productivity. Worship was directed to achieving the good will of the deity. Eventually, El was identified with the militant warrior deity YHWH who defended the tribes from external threats.")
  37. ^ "Se știe de mult timp că originea cea mai veche a lui Iahve se află în afara Israelului. […] În mod particular, aceste texte demonstrează că originea lui Iahve se află în afara țării Israel, într-o regiune muntoasă din sud, fapt sprijinit și de mărturiile epigrafice. Finalmente, originea lui Iahve în afara Israelului se păstrează chiar și în tradiția biblică despre Moise care află despre Iahve de la socrul lui, Ietro." - "When on High Yahweh Reigned: Translating Yahweh's Kingship in Ancient Israel", Shawn W. Flynn, Doctor of Philosophy, Near and Middle Eastern Civilizations, University of Toronto, 2012. https://tspace.library.utoronto.ca/bitstream/1807/32710/1/Flynn_Shawn_W_201204_PhD_thesis.pdf ("It has long been known that the earliest origins of YHWH occurred outside Israel. […] Particularly, those texts demonstrate that YHWH originates from outside the land of Israel, from some type of mountainous region in the south, a fact also supported by the inscriptional evidence. Finally, the existence of YHWH's origins outside Israel is even preserved in the biblical tradition of Moses learning of YHWH from his father in law Jethro.")
  38. ^ "Iahve este un nume al creatorului ebraic, care este o zeitate monoteistă și patriarhală a popoarelor semitice. Este parte a invaziei de zeități indo-europene în regiunea semilunei fertile, unde dominau înainte religiile Marii Zeițe." - Articolul "Yahweh" în "A Dictionary of Creation Myths" de David Adams Leeming și Margaret Adams Leeming (Publisher: Oxford University Press. Print Publication Date: 1994. Print ISBN 978-0-19-510275-8. Published to Oxford Reference: 2009. Current Online Version: 2012, eISBN 978-0-19-989113-9.). ("Yahweh is a name for the Hebrew creator, who is a patriarchal and monotheistic deity of the Semitic peoples. He formed part of the Indo-European invasion into the Fertile Crescent region (dominated by Great Goddess religions in ancient times).")
  39. ^ 1 Imparati cap. 18, Ieremia cap. 2; Othmar Keel, Christoph Uehlinger, Gods, Goddesses, and Images of God in Ancient Israel, Fortress Press (1998); Mark S. Smith, The Origins of Biblical Monotheism: Israel’s Polytheistic Background and the Ugaritic Texts, Oxford University Press (2001)
  40. ^ Steven L. McKenzie, Deuteronomistic History, The Anchor Bible Dictionary Vol. 2, Doubleday (1992), pp. 160-168; Mark S. Smith, The Origins of Biblical Monotheism: Israel’s Polytheistic Background and the Ugaritic Texts, Oxford University Press (2001) pp. 151-154
  41. ^ Othmar Keel, Christoph Uehlinger, Gods, Goddesses, and Images of God in Ancient Israel, Fortress Press (1998); Mark S. Smith, The Origins of Biblical Monotheism: Israel’s Polytheistic Background and the Ugaritic Texts, Oxford University Press (2001)
  42. ^ Patrick D. Miller, The Religion of Ancient Israel, Westminster John Knox Press (2000) pp. 43-45
  43. ^ Mark S. Smith, The Early History of God, Yahweh and Other Deities in Ancient Israel, Eerdmans (2002) p. 53; Judith M. Hadley, The Cult of Asherah in Ancient Israel and Judah: Evidence for a Hebrew Goddess, Cambridge University Press (2000) pp. 175-176
  44. ^ Judith M. Hadley, The Cult of Asherah in Ancient Israel and Judah: Evidence for a Hebrew Goddess, Cambridge University Press (2000) pp. 175-176; Othmar Keel, Christoph Uehlinger, Gods, Godesses, and Images of God in Ancient Israel, Fortress Press (1998) pp. 207-237
  45. ^ Judith M. Hadley, The Cult of Asherah in Ancient Israel and Judah: Evidence for a Hebrew Goddess, Cambridge University Press (2000) pp. 174-175
  46. ^ Mark S. Smith, The Early History of God, Yahweh and Other Deities in Ancient Israel, Eerdmans (2002) p. 53
  47. ^ Ze’ev Meshel, Kuntillet ‘Ajrud: An Israelite Religious Center in Northern Sinai, Expedition, Summer 1978, pp. 50-55
  48. ^ John Day, Yahweh and the Gods and Goddesses of Canaan, Sheffield Academic Press (2002) pp. 50-51
  49. ^ William G. Dever, Did God Have A Wife?: Archaeology and Folk Religion in Ancient Israel, Eerdmans Publishing (2005)
  50. ^ Judith M. Hadley, The Cult of Asherah in Ancient Israel and Judah: Evidence for a Hebrew Goddess, Cambridge University Press (2000) pp. 122-136
  51. ^ A Shmuel, Did God Really Have a Wife, The Biblical Archaeology Review, Vol. 32 (2006) pp. 62-66
  52. ^ Mark S. Smith, The Early History of God, Yahweh and Other Dieties in Ancient Israel, Eerdmans (2002), p. xxxii-xxxvi
  53. ^ John Day, Yahweh and the Gods and Goddesses of Canaan, Sheffield Academic Press (2002) pp. 50-52
  54. ^ Who or What Was Yahweh’s Asherah? André Lemaire, BAR 10:06, Nov/Dec 1984
  55. ^ Kuntillet ‘Ajrud, Mercer Bible Dictionary, Mercer University Press (1991) pp. 494-494
  56. ^ Othmar Keel, Christoph Uehlinger, Gods, Godesses, and Images of God in Ancient Israel, Fortress Press (1998) p. 237
  57. ^ William G. Dever, Did God Have A Wife?: Archaeology and Folk Religion in Ancient Israel, Eerdmans Publishing (2005) p. 5
  58. ^ Rainer Albertz, History of Israelite Religion Vol. 1, Westminster Jonk Knox Press (1994) p. 19
  59. ^ Jacques Berlinerblau, Official Religion and Popular Religion in Pre-Exilic Ancient Israel<University of Cincinnati, Judaic Studies Program (2000)
  60. ^ William G. Dever, Did God Have A Wife?: Archaeology and Folk Religion in Ancient Israel, Eerdmans Publishing (2005) p. 7
  61. ^ Patrick D Miller, The Religion of Ancient Israel, Westminster John Knox Press (2000) pp. 46-62
  62. ^ Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher () [2001]. „9. The Transformation of Judah (c. 930-705 BCE)”. The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts (în engleză) (ed. First Touchstone Edition 2002). New York: Touchstone. p. 234. ISBN 978-0-684-86913-1. The idolatry of the people of Judah was not a departure from their earlier monotheism. It was, instead, the way the people of Judah had worshiped for hundreds of years. 
  63. ^ K. van der Toorn, Bob Becking, Pieter Willem van der Horst, "Dictionary of deities and demons in the Bible", p.99
  64. ^ K. van der Toorn, Bob Becking, Pieter Willem van der Horst, "Dictionary of deities and demons in the Bible", p.101
  65. ^ K. van der Toorn, Bob Becking, Pieter Willem van der Horst, "Dictionary of deities and demons in the Bible", p.102
  66. ^ K. van der Toorn, Bob Becking, Pieter Willem van der Horst, "Dictionary of deities and demons in the Bible", p.103
  67. ^ a b K. van der Toorn, Bob Becking, Pieter Willem van der Horst, "Dictionary of deities and demons in the Bible", p.104
  68. ^ William G. Dever, "Did God Have a Wife?" (Eerdmans, ISBN 0-8028-2852-3,2005) - see reviews of this book by Patrick D. Miller Arhivat în , la Wayback Machine., Yairah Amit Arhivat în , la Wayback Machine..
  69. ^ Day, John Yahweh and the gods and goddesses of Canaan Continuum International Publishing Group - Sheffie (26 Dec 2002) ISBN 978-0-8264-6830-7 p.146
  70. ^ Dever, William G. (2005), "Did God Have a Wife?: Archaeology and Folk Religion in Ancient Israel", (Eerdmans ISBN 0-8028-2852-3)
  71. ^ Israel Finkelstein and Neil Asher Silberman, The Bible Unearthed: Archaeology's New Vision of Ancient Israel and the Origin of Its Sacred Texts, ISBN 0-684-86912-8
  72. ^ Bible's Buried Secrets, Did God have A Wife, BBC, 2011. Citat: „The majority of biblical scholars throughout the world now accept it as compelling evidence that God once had a consort.”
  73. ^ „BBC Two - Bible's Buried Secrets, Did God Have a Wife?”. BBC. . Accesat în . Between the 10th century and the beginning of their exile in 586 there was polytheism as normal religion all throughout Israel; only afterwards things begin to change and very slowly they begin to change. I would say it is only correct for the last centuries, maybe only from the period of the Maccabees, that means the second century BC, so in the time of Jesus of Nazareth it is true, but for the time before it, it is not true. 
  74. ^ Nu e o opinie prea nouă, cf. Toynbee, Arnold; Royal Institute of International Affairs (). A Study of History. 12. Oxford University Press, H. Milford. p. 425.  și Hermann Gunkel în 1901, conform Lyons, William John (). Canon and Exegesis: Canonical Praxis and the Sodom Narrative. A&C Black. p. 140. ISBN 978-0-567-40343-8. Because of his view of the history of religions as an evolutionary process, the latter is his preferred option. Polytheism is seen as older than monotheism and so as the more likely background for the original version of the legend, the visit of three gods to test an individual who proves through his hospitality his worthiness to be given the gift of a son. 
  75. ^ Barton, John (). The Theology of the Book of Amos. Old Testament Theology. Cambridge University Press. p. 56. ISBN 978-1-107-37715-8. Accesat în . There can be little doubt that polytheism was the normal religion of Israel in practice. [...] On popular religion in Israel see Francesca Stavrakopoulou , “‘Popular’ Religion and ‘Official’ Religion: Practice, Perception, Portrayal,” in Religious Diversity in Ancient Israel and Judah (eds. F. Stavrakopoulou and J. Barton ; London: T & T Clark, 2010), 37–58. This essay problematizes the distinction between popular and official religion, a distinction that was not necessarily obvious at the time to everyone, even though the Old Testament gives the impression that it was. 
  76. ^ Winn Leith, Mary Joan (). „New Perspectives on the Return from Exile and Persian-Period Yehud”. În Kelle, Brad E.; Strawn, Brent A. The Oxford Handbook of the Historical Books of the Hebrew Bible. Oxford University Press. p. 148. ISBN 978-0-19-026116-0. New data from archaeological surveys, excavations, and, sadly, from looted artifacts purchased on the antiquities market have advanced knowledge of the Persian period in its local and international aspects (Stern 2001; Grabbe 2004; Betlyon 2005; Pearce and Wunsch 2014; Lemaire 2015). Archaeological discoveries since the 1970s have demonstrated that preexilic Israelite religion was not yet monotheistic and that strictly monotheistic Yahwism gained adherents in the Persian period (Gnuse 1997; Smith 2002; Albertz and Becking 2003). Not surprisingly then, the last few decades have witnessed reassessments of old certainties and new questions about the history, religion, and culture of the people who worshiped Yhwh in the sixth through late fourth centuries BCE. 
  77. ^ Edelman, Diana V. (). The Triumph of Elohim: From Yahwisms to Judaisms. Contributions to biblical exegesis and theology. Kok Pharos. p. 19. ISBN 978-90-390-0124-0. Accesat în . 
  78. ^ Gnuse, Robert Karl (). Trajectories of Justice: What the Bible Says about Slaves, Women, and Homosexuality. Lutterworth Press. p. 5. ISBN 978-0-7188-4456-1. Accesat în . 
  79. ^ Carraway, George (). Christ is God Over All: Romans 9:5 in the context of Romans 9-11. The Library of New Testament Studies. Bloomsbury Publishing. p. 66. ISBN 978-0-567-26701-6. Accesat în . Second, it was probably not until the exile that monotheism proper was clearly formulated. 
  80. ^ Hayes, Christine (). „Moses and the Beginning of Yahwism: (Genesis 37- Exodus 4), Christine Hayes, Open Yale Courses (Transcription), 2006”. Center for Online Judaic Studies. Accesat în . Only later would a Yahweh-only party polemicize against and seek to suppress certain… what came to be seen as undesirable elements of Israelite-Judean religion, and these elements would be labeled Canaanite, as a part of a process of Israelite differentiation. But what appears in the Bible as a battle between Israelites, pure Yahwists, and Canaanites, pure polytheists, is indeed better understood as a civil war between Yahweh-only Israelites, and Israelites who are participating in the cult of their ancestors. 
  81. ^ Finkelstein & Silberman 2002, p. 234. : The idolatry of the people of Judah was not a departure from their earlier monotheism. It was, instead, the way the people of Judah had worshiped for hundreds of years.
  82. ^ Sommer 2009, p. 145. It is a commonplace of modern biblical scholarship that Israelite religion prior to the Babylonian exile was basically polytheistic. [...] Many scholars argue that ancient Israelites worshipped a plethora of gods and goddesses [...].
  83. ^ Sanders, Seth (). „Review of Mark S. Smith, The Early History of God: Yahweh and the Other Deities in Ancient Israel, Foreword by Patrick D. Miller”. The Journal of Hebrew Scriptures. University of Alberta Libraries. 4. doi:10.5508/jhs5866. ISSN 1203-1542. 
  84. ^ Cf. „Background on Scholars”. icarusfilms.com. . Arhivat din original în . Accesat în . 
  85. ^ Frevel, Christian (). „View of When and from Where did YHWH Emerge? Some Reflections on Early Yahwism in Israel and Judah”. Entangled Religions. Accesat în . 
  86. ^ Fritz Grünzweig et. al., Biblisches Wörterbuch, R. Brockhaus Verlag, Wuppertal, 1994, p. 160
  87. ^ "Mai multe din cele mai frecvente nume menționate sunt formulate din punct de vedere gramatical la plural: Elohim pare a însemna literalmente "dumnezei"; Adonai înseamnă literalmente "Domnii mei"; în timp ce Șadai, a cărei semnificație exactă e necunoscută, și el pare a fi un plural." - p. 207 (Chapter 11 - "The Overarching Unity, Culmination of Ethical Monotheism") din "The natural history of the Bible: An Environmental Exploration of the Hebrew Scriptures", Daniel Hillel, Columbia University Press 2006. ("Several of the most frequently mentioned names are cast grammatically in the plural: Elohim seems to mean, literally, "gods"; Adonai means, literally, "my lords"; while Shaddai, whose exact meaning is unknown, also seems to be in the plural mode.")
  88. ^ Jurnalul American al Limbilor și Literaturilor Semitice, Vol. XXI, 1905, p. 208: That the language of the Old Testament has entirely given up the idea of plurality in Elohim (as applied to the God of Israel) is especially shown by the fact that it is almost invariably construed with a singular verbal predicate, and takes a singular adjectival attribute […] Elohim must rather be explained as an intensive plural, denoting greatness and majesty, being equal to The Great God.
  89. ^ Editat de P. Fairbairn, Londra, 1874, Vol 1, p. 856: It is everywhere a proper name, denoting the personal God and him only; whereas Elohim partakes more of the character ofa common noun, denoting usually, indeed, but not necessarily nor uniformly, the Supreme /.../ The Hebrew may say the Elohim, the true God, in opposition to all false gods, but he never says the Jehovah, for Jehovah is the name of the true God only. He says again and again my God /.../ but never my Jehovah, for when he says my God, he means Jehovah. He speaks of the God of Israel, but never of the Jehovah of Israel, for there is no other Jehovah. He speaks of the living God, but never of the living Jehovah, for he cannot conceive of Jehovah as other than living
  90. ^ Whereas the term Elohim assumes a love toward all creation and creatures as the work of His hands, the flame Jehovah reveals this love as conditioned upon moral and spiritual attributes. In this connection it is significant that the name Jehovah, as we have already noted, does not appear till Genesis 2:4. Till then the narrative is concerned only with the general account of the entire creation. But now begins the special account of the creation of man and God's special relationship to man as distinct from the lower creation. God now comes into communion with the one whom He has made in His image, and the Elohim now is called Jehovah-Elohim, who blesses the earth for the sake of man, His representative upon it.</it>
  91. ^ Nathan Stone, Names of God, The Moody Bible Institue of Chicago, 1944: It is as Jehovah that God places man under moral obligations with a warning of punishment for disobedience. Thou shalt and thou shalt not. How significant in the light of this that when Satan tempts Eve to disobedience he does not mention the name Jehovah, but only Elohim, nor does Eve mention it in her reply to him. Is it because the name Jehovah is not known to them, or rather because deliberate purpose on Satan's part to deceive and an incipient sense of guilt within Eve suppress that name? Can one do evil and mention that name at the same time? And how significant, too, that after their sin they hide, and then hear the voice of Jehovah-God in the garden, saying, "Where art thou?" demanding an account of their actions.
  92. ^ "IV - Gândirea religioasă occidentală: Nu există o unică viziune biblică despre moarte. Această lipsă a unei unice percepții scripturale despre moarte cu greu poate fi considerată surprinzătoare, dat fiind faptul că Biblia este scriere sfântă pentru trei religii globale și că al ei conținut a fost scris și redactat de-a lungul unei perioade de o mie de ani sau mai mult. Dar istoria dezvoltării religioase și literare pe care ne-o dezvăluie Biblia ne permite un fel de "arheologie" a gândirii biblice despre moarte. Deși în mod cert o simplificare grosieră, relatarea următoare privitoare la evoluția percepțiilor Bibliei despre moarte poate fi urmărită înspre trecut prin ramificațiile lor aleatorii și înspre contemporaneitate prin convergențele lor studiate. Exprimată de maniera cea mai simplă posibil, un antic zeu de deșert numit Iahve a ajuns să fie considerat nu numai zeul național al unei nații sfinte, ci și ca unicul Dumnezeu al universului. Aceste schimbări în percepția biblică despre Dumnezeu vor avea importante consecințe și erau însoțite de schimbări remarcabile în percepțiile biblice în ce privește moartea, începându-se cu respingerea și terminându-se cu acceptarea ideii de existență individuală post-mortem. Biblia ebraică: Religia evreiască a apărut din politeismele tribale ale Mesopotamiei antice. Numai treptat au reușit protagoniștii iahvismului să impună zeitatea lor ca dumnezeu național al diverselor triburi semite, care au fost finalmente contopite în ultima jumătate a celui de-al doilea mileniu înaintea erei noastre, pentru a deveni poporul cunoscut drept isrealit. O armă cheie în lupta lor pentru impunerea supremației lui Iahve a fost suprimarea credințelor și practicilor prevalente legate de moarte. Cultura mesopotamiană articulase două concepții extrem de diferite despre moarte, păstrând noțiuni primitive despre viață după moarte ca o continuare a vieții înainte de moarte. Pe de-o parte, cultele mortuare afirmau posibilitatea vieții după moarte pentru cei puternici și privilegiați, care cereau închinăciune și loialitate din partea celor vii. Pe de altă parte, existența după moarte era limitată la o lume subpământeană îngrozitoare unde morții erau învăluiți în întuneric și trăiau mâncând humă. În ambele cazuri, lumea morților era sub controlul zeilor lumii subpământene. Din acest motiv, campionii iahvismului denunțau credințele și practicile politeiste, atât cele ale cultelor mortuare cât și cele ale "casei pulberii". Contra cultelor mortuare, iahviștii prezentau o imagine despre natura umană și destin care subminau toate tendințele de închinare la strămoși ca și necromanția. În mitul iahvist al Creației, perechea protoumană fusese creată din pământ și era destinată să revină în pământ (Gen. Geneza 3:19). Ființele umane erau în această concepție corpuri materiale animate de o forță vitală (nefeș sau ruach) care sălășuia în suflu sau sânge. Moartea survenea atunci când forța vitală părăsea trupul și se întorcea la Iahve. Astfel, toți oamenii erau destinați unei soarte comune - stăpâni sau sclavi, bogați sau săraci, buni sau răi - toți coborau după moarte sub pământ într-un loc al morților numit "Șe'ol", unde continau o existență mohorâtă, dar numai pentru o scurtă perioadă de timp. Acest regat al morților era descris în diferite moduri drept o groapă îngrozitoare și întunecoasă sau ca un oraș înconjurat de ziduri și acoperit de pulbere. Deși asemănătoare cu lumea subpământeană a mesopotamienilor, noțiunea iahvistă de Șe'ol excludea orice divinitate care să stăpânească regiunea infernală. Nici un zeu al lumii subpământești, nici măcar Iahve însuși, nu era implicat în existența locuitorilor Șe'olului. Iahve domnea ca zeitate supremă peste comunitatea celor în viață, administrând pedepse și recompense numai în viața prezentă. Cu alte cuvinte, mortalitatea era acceptată ca un fapt al vieții. Moartea prematură sau violentă era temută și percepută a fi un imens rău cu rol de pedeapsă pentru păcate. Ca atare, moartea timpurie sau atroce erau sub controlul lui Iahve (Isa. Isaia 45:7). Însă moartea la capătul unei lungi și fericite vieți era acceptată, dacă nu dorită (Gen. Geneza 25:8; Job 5:26). Ce conta finalmente erau acele lucruri care supraviețuiau individului muritor: o bună reputație, descendenți de sex masculin, țara promisă și Dumnezeul Israelului (Ps. 90)." eng eng eng
  93. ^ "firmament" - separația făcută de Dumnezeu, conform relatării "P" a Facerii, pentru a susține apa cosmică și a forma cerul Geneza 1:6-8). Cosomologia ebraică prezenta un Pământ plat peste care se afla un firmament de formă semisferică, sprijinit deasupra solului de munți și înconjurat de ape. Găuri sau jgheaburi (ferestre, Gen. Geneza 7:11) permiteau apei cerești să cadă sub formă de ploaie. Firmamentul reprezenta cerurile pe care Dumnezeu a pus Soarele (Ps. Psalmi 19:4) și stelele (Gen. Geneza 1:14) în cea de-a patra zi a facerii. Mai exista apă și sub Pământ (Gen. Geneza 1:7), care în timpul Potopului se unise cu apa cerească pentru a acoperi Pământul; "șeol"-ul se afla la fundul Pământului (Isa. Isaia 14:9; Num. Numeri 16:30). - How to cite this entry: "firmament", Dictionary of the Bible, W. R. F. Browning, Oxford University Press, 1997. Oxford Reference Online." ("firmament - The division made by God, according to the P account of creation, to restrain the cosmic water and form the sky (Gen. Geneza 1:6-8). Hebrew cosmology pictured a flat earth, over which was a dome-shaped firmament, supported above the earth by mountains, and surrounded by waters. Holes or sluices (windows, Gen. Geneza 7:11) allowed the water to fall as rain. The firmament was the heavens in which God set the sun (Ps. Psalmi 19:4) and the stars (Gen. Geneza 1:14) on the fourth day of the creation. There was more water under the earth (Gen. Geneza 1:7) and during the Flood the two great oceans joined up and covered the earth; sheol was at the bottom of the earth (Isa. Isaia 14:9; Num. Numeri 16:30). How to cite this entry: "firmament", Dictionary of the Bible, W. R. F. Browning, Oxford University Press, 1997. Oxford Reference Online.")
  94. ^ The Hebrews worshiped Yahweh as their national god and there are OT allusions to other nations' gods which imply a belief in their existence, alongside Israel's Yahweh. Such gods, it was held, were worshiped legitimately in their own country (1 Sam. 26: 19). Now and then undisguised polytheism crept in by the monarch's back door, as when Yahweh was allocated a female consort (1 Kgs. 11: 5), and opposite the Temple were built shrines to Kemosh and Milcom. The prophets were zealous in opposition and in the 7th cent.BCE these shrines were demolished by Josiah. In Deuteronomy, monotheism was linked to strong ethical demands (Deut. 6: 4) and after the Exile there was no looking back: Second Isaiah ( Deutero-Isaiah) accepts that Yahweh is responsible for both good and evil (Isa. 45: 7). He can ridicule polytheism without serious comprehension of it but also without any expectation of being contradicted. Nevertheless, even when belief in the one God was fundamental, there remained traces of recognition of subordinate deities (Job 1–2) and the existence of angels and of Satan was also assumed. How to cite this entry: "monotheism" A Dictionary of the Bible, W. R. F. Browning. Oxford University Press, 1997. Oxford Reference Online
  95. ^ În privința numelor teoforice, mărturisesc cu bucurie că eu unul consider, la fel ca mulți alții, Iehozera (Iahve a strălucit) și Șeharia (Zorile sunt Iahve) drept relevante. În ce-l privește pe primul, și eu am remarcat că zera poate fi folosit pentru a vorbi despre izbucnirea unei epidemii de lepră, dar dat fiind faptul că Iahve nu e lepră am considerat (și încă mai consider) cel mai potrivit să-l traduc așa cum am făcut-o mai sus. - p. 116 din A Response To Steve A. Wiggins, 'Yahweh: The God Of Sun?', J. Glen Taylor (Wycliffe College, University of Toronto, Canada), The Journal for the Study of the Old Testament, September 1996, no 21: pp. 107-119. http://jot.sagepub.com/content/21/71/107.full.pdf (acces restrâns) ("Regarding theophoric names, I happily confess to regarding Yehozerah, ’Yahweh has shone forth’, and Sheharyah, ’Dawn is Yahweh’, as plausibly relevant, as do many others. 41 Concerning the former, I too noted that zerah could be used of an outbreak of leprosy’ but since Yahweh is no leper I considered it most appropriate (and still do) to translate the name as above.")
  96. ^ "Mai mult, Wiggins nu oferă nici o alternativă pentru consensul recent conform căruia închinarea la Soare a fost un fenomen iahvistic, altul decât să postuleze existența adorării Soarelui doar în termeni de posibilitate, fapt care este de nesusținut în lumina dovezilor." – p. 119 din A Response To Steve A. Wiggins, 'Yahweh: The God Of Sun?', J. Glen Taylor (Wycliffe College, University of Toronto, Canada), The Journal for the Study of the Old Testament, September 1996, no 21: pp. 107-119. http://jot.sagepub.com/content/21/71/107.full.pdf (acces restrâns) ("Moreover, Wiggins offers no alternative to the recent consensus that sun worship was a Yahwistic phenomenon but to relegate the existence of sun worship to the realm only of the ’possible’, which is untenable in light of the evidence.")
  97. ^ "Mai există și alte exemple a metaforicii solare în ce-l privește pe Iahve. Acestea include descrierea lui Iahve apelând la rădăcina verbală "zrh", a răsări, în Deuteronom 33:2, Isaia 60:1, Osea 6:3, și o dată în inscripțiile de la Kuntillet Ajrud. Acest termen este verbul folosit în mod uzual pentru răsăritul Soarelui. (Judecători 9:33, II Samuel 23:4, II Ezdra 3:17, Iona 4:8, Iov 9:7, Psalmi 104:4, Ecleziast 1:5; conform Judecători 5:31). Nume biblice și extrabiblice cu elementele shr (zori), zrh (a răsări) și n(w)r (lumină) pot indica un iahvism solar. Iezechiel 8:16 și II Regi 23:5,11 critică închinarea la Soare în templul din Ierusalim în perioada ultimelor decenii ale monarhiei judeene. Unii cercetători susțin că aceste pasaje indică o închinare la Soare, fie ca practică indigenă, fie ca rezultat al influențelor mesopotamiene sau arameene." - p. 149 din "The Early History of God: Yahweh and the Other Deities in Ancient Israel", Mark S. Smith, 2nd ed., William B. Eerdmans Publishing Co. 2002. ("There are other instances of solar metaphor for Yahweh. These include describing Yahweh with the verbal root zrh, “rise,” in Deuteronomy 33:2, Isaiah 60:1, Hosea 6:3, and once in the Kuntillet ‘Ajrûd inscriptions. This word is the normal verb for the rising of the sun (Judg. 9:33; 2 Sam. 23:4; Nah. 3:17; Jon. 4:8; Job 9:7; Ps. 104:4; Eccles. 1:5; cf. Judg. 5:31). Biblical and extrabiblical Yahwistic names with the elements shr, “dawn,” zrh, “rise,” and n(w)r, “light,” may point to a solarized Yahwism. Ezekiel 8:16 and 2 Kings 23:5, 11 criticize solar worship in the Jerusalem temple in the final decades of the Judean monarchy. Some scholars argue that these passages point to solar worship, either as an indigenous practice or as a result of Mesopotamian or Aramaean influence."
  98. ^ Encyclopaedia Britannica, art. Abraham, p. 4 din 5: "As noted before, in Mesopotamia the patriarchs worshiped “other gods.” On Canaanite soil, they met the Canaanite supreme god, El, and adopted him, but only partially and nominally, bestowing upon him qualities destined to distinguish him and to assure his preeminence over all other gods. He was thus to become El 'Olam (God the Everlasting One), El 'Elyon (God Most High), El Shaddai (God, the One of the Mountains), and El Ro'i (God of Vision). In short, the god of Abraham possessed duration, transcendence, power, and knowledge. This was not monotheism but monolatry (the worship of one among many gods), with the bases laid for a true universalism. He was a personal god too, with direct relations with the individual, but also a family god and certainly still a tribal god. Here truly was the “God of our fathers,” who in the course of time was to become the “God of Abraham, Isaac, and Jacob.”"
  99. ^ "It is uncertain whether El-berith ("God of the covenant") in Judges 9:46 refers to Yahweh, for this deity seems to be the same as Baal-berith in Judecatori 8:33; Judecatori 9:4, and may be a Canaanite god." în: J. A. Emerton, Names of God in the Hebrew Bible, The Oxford Guide to People and Places of the Bible. Ed. Bruce M. Metzger and Michael D. Coogan, Oxford University Press, 2001. Oxford Reference Online, Oxford University Press.)
  100. ^ Encyclopaedia Britannica, art. Abraham, p. 4: "It is known that, on the matter of the revelation of Yahweh to man, the biblical traditions differ. According to what scholars call the Yahwistic source (J) in the Pentateuch (the first five books of the Bible), Yahweh had been known and worshiped since Adam's time. According to the so-called Priestly source (P), the name of Yahweh was revealed only to Moses. It may be concluded that it was probably El whom the patriarchs, including Abraham, knew.".
  101. ^ Bible's Buried Secrets, Did God have A Wife, BBC, 2011.
  102. ^ "Another name is El Shaddai, usually translated “God Almighty,” and the Priestly writer in the Pentateuch maintains that God first made himself known by that name before revealing his name Yahweh." în: J. A. Emerton, Names of God in the Hebrew Bible, Oxford University Press, 2001)
  103. ^ În acest sens, Edmond Jacob afirmă (în lucrarea Noul Testament, ed. Humanitas 1993, p. 52), referindu-se la un alt autor al Pentateucului, și anume la „Iahvist”: „Voind să alcătuiască o istorie universală, el retrasează perioada de la creație până la constituirea umanității în neamuri. În acest scop el se inspiră din plin din tradițiile sumero-acadiene, mai cu seamă în privința creației și a potopului”.
  104. ^ Encyclopaedia Britannica, art. Abraham, p. 4: "[...] El Shaddai (God, the One of the Mountains) [...]."
  105. ^ Encyclopaedia Britannica, art. "Yahweh", p.
  106. ^ Enciclopedia Britannica, articol Monotheism, autor Theodorus P. van Baaren: "There may be some reason to speak of the Old Testament conception of God as monolatry rather than as monotheism, because the existence of other gods is seldom explicitly denied and many times even acknowledged. The passionate importance given to the proclamation of Yahweh as the one god who counts for Israel and the equally passionate rejection of other gods, however, make it truer to speak of the monotheism of Israel; as in what became the Judaic affirmation of faith, “Hear, O Israel, the Lord is our God, one Lord” (from New English Bible) (Deut. 6:4). The eminent Dutch Old Testament scholar Theodorus C. Vriezen writes: “It is striking how the whole life of the people is seen as dominated by Yahweh and by Yahweh alone. Even if one cannot speak of a strictly maintained monotheistic way of thinking, it is yet clear that faith in Yahweh is the foundation of life for the Israelite.” Monotheism is not a matter of mathematics—of opting for the number one as against other numbers—but the conscious choice of a person or group committing himself or themselves to one god rather than to any other ones and putting their faith in that one god; Joshua proclaims: “But as for me and my house, we will serve the Lord” (Josh. 24:15). In Israel the ethical aspect was as important as the exclusiveness of their one god; the prophets stressed the ethical elements of an essentially exclusive God. The God of Israel was a jealous god who forbade his believers to worship other gods. In this respect he differed from other gods in the ancient Near Eastern religions who, as a rule, did not put such exclusive obligation on their adherents. In later times—beginning in the 6th century BC and continuing into the early centuries of the Christian Era—Judaic monotheism developed in the same direction as did Christianity and also later Islam under the influence of Greek philosophy and became monotheistic in the strict sense of the word, affirming the one God for all men everywhere."
  107. ^ J. R. Porter (profesor emerit de teologie la Universitatea Exeter, fost membru al Sinodului Bisericii Angliei, fost membru al Oriel College (Universitatea Oxford)), lucrarea Biblia editată de Evergreen în 2007, colecția Istorie Universală, p. 117.
  108. ^ J. R. Porter, Biblia, p. 55: "Moïse et sa famille sont sur le chemin qui les ramène en Egypte Ex. Exod 4:20) lorsqu'ils font halte pour la nuit. Là a lieu un événement énigmatique: Moïse rencontre Yahvé qui «tente de le faire mourir». Ce passage (Ex. Exod 4:24-26) est difficile à interpréter, sans doute parce que l'auteur du texte biblique n'en connaissait plus la signification véritable. Il semble s'agir là de l'insertion d'un fragment de narratif ancien. Yahvé y apparaît comme une sorte de démon nocturne et hostile, tandis que la circoncision évoquée est pratiquée à l'aide d'un silex tranchant."
  109. ^ J. R. Porter, Biblia, p. 128
  110. ^ Papus, The Tarot Of The Bohemians, 1892,eng; vezi și Fabre d'Olivet, La langue hébraique restituée
  111. ^ Eliphas Levi, Dogme et Rituel de la Haute Magie, 1856
  112. ^ Fabre d'Olivet, La langue hébraique restituée
  113. ^ Gérard Encausse (Papus), Kabbala, tradiția secretă a Occidentului, Editura Herald, București, 2005
  114. ^ Kircher, Oedipus Aegyptiacus
  115. ^ Lenain, La Science cabalistique
  116. ^ John Dee, Monas hieroglyphica
  117. ^ Gérard Encausse (Papus), Kabbala, tradiția secretă a Occidentului, Editura Herald, București, 2005, pag. 55

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Vezi și

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=YHWH&oldid=16473611