Sari la conținut

Vladimir Ilici Lenin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Vladimir Lenin)
Acest articol se referă la Vladimir Ilici Lenin - revoluționar rus. Pentru alte sensuri, vedeți Lenin (dezambiguizare).
Vladimir Ilici Lenin
Date personale
Nume la naștereVladimir Ilici Ulianov Modificați la Wikidata
Născut[4][5][6][7][8] Modificați la Wikidata
Simbirsk, Imperiul Rus[9][10] Modificați la Wikidata
Decedat (53 de ani)[11][12][13][14][15] Modificați la Wikidata
Bolșie Gorki⁠(d), RSFS Rusă, URSS Modificați la Wikidata
ÎnmormântatMausoleul lui Lenin Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (hemoragie cerebrală) Modificați la Wikidata
PărințiIlia Nicolaevici Ulianov
Maria Alexandrovna Blank Modificați la Wikidata
Frați și suroriMaria Ilinicina Ulianova[*][[Maria Ilinicina Ulianova (Soviet politician (1878–1937))|​]]
Olga Ilinicina Ulianova[*][[Olga Ilinicina Ulianova (sister of Vladimir Lenin (1871-1891))|​]]
Aleksandr Ulianov
Dmitri Ilici Ulianov[*][[Dmitri Ilici Ulianov (Russian revolutionary (1874-1943))|​]]
Anna Ilinicina Elizarova-Ulianova[*][[Anna Ilinicina Elizarova-Ulianova (Russian revolutionary (1864–1935))|​]] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuNadejda Krupskaia () Modificați la Wikidata
Cetățenie Imperiul Rus ()
 Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă ()
 Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste () Modificați la Wikidata
Religieateism[16]
creștinism ortodox[*][17] Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician, revoluționar, scriitor, economist, avocat, filosof, jurnalist, teoretician
Locul desfășurării activitățiiSankt Petersburg[18]
Moscova[18] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba rusă[19][20][21]
limba franceză
limba engleză
limba germană Modificați la Wikidata
Președinte al Consiliului de Muncă și Apărare al URSS Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Succedat deLev Borisovici Kamenev
Președinte al Consiliului Comisarilor Poporului URSS Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Succedat deAlexei Ivanovici Rîkov
Membru al Biroului Politic al CC al PCUS[*] Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
În funcție
 – 
Președinte al Consiliului Comisarilor Poporului al RSFS Ruse Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Succedat deAlexei Ivanovici Rîkov
legal document assistant Modificați la Wikidata
Deținător actual
Funcție asumată
[1]

PremiiWork order of Corasmia[*][[Work order of Corasmia (order)|​]] ()
pociiotnîi grajdanin Kazani[*][[pociiotnîi grajdanin Kazani |​]]
Partid politicКПСС ()
РСДРП(б)[*] ()
РСДРП (până la ) Modificați la Wikidata
Ideologieanticapitalism
antiimperialism[*]
Marxism-leninism
comunism
leninism[2]
bolshevism[*][[bolshevism (revolutionary Marxist ideology)|​]]
socialism Modificați la Wikidata
Alma materFacultatea de Drept a Universității de Stat din Sankt Petersburg[*] (licență în drept[*] în jurisprudență)[3]
Universitatea Imperială din Kazan[*] (jurisprudență, )
Simbirskaia klassiceskaia gimnazia[*][[Simbirskaia klassiceskaia gimnazia (former school in Simbirsk, Russian Empire)|​]]
Profesiejurist
Semnătură

(rusă Влади́мир Ильи́ч Ле́нин), numele de familie originar: Ulianov (Улья́нов), (n. , Simbirsk, Imperiul Rus – d. , Bolșie Gorki⁠(d), RSFS Rusă, URSS) a fost un revoluționar rus care a condus partidul bolșevic, primul premier al Uniunii Sovietice și fondatorul ideologiei cunoscute sub numele de leninism. S-a născut în Simbirsk (Ulyanovsk) avându-i ca părinți pe Ilia Ulianov și Maria Alexandrovna. A avut doi frați și trei surori, el fiind al treilea născut. Tatăl său Ilia era inspector al școlilor primare din provincia Simbirsk în momentul nașterii lui Vladimir Ilici Lenin.

„Lenin” a fost unul dintre pseudonimele sale. Se crede că l-a creat ca să demonstreze antagonismul față de Gheorghi Plehanov, care folosea pseudonimul Volghin, după râul Volga; Lenin a ales râul Lena care este mai lung și care curge în direcția opusă. În orice caz, sunt multe teorii despre proveniența pseudonimului său, iar Lenin nu a explicat niciodată alegerea sa. Uneori, în Occident, este în mod eronat numit „Nikolai Lenin”, deși niciodată nu a purtat acest nume în Rusia.

Vladimir Ilici Ulianov, cunoscut mai ales ca Lenin, într-o fotografie din 1920.
Vladimir Ilici Ulianov circa 1887

Lenin s-a născut în Simbirsk, Rusia. Tatăl său, Ilia Nicolaevici Ulianov (1831 - 1886), a fost funcționar civil superior în domeniul educației, care a militat pentru democrație și educație liberă universală în Rusia; mama sa, Maria Alexandrovna Ulianovna (1835 - 1916), avusese numele premarital Blank. Proveniența etnică și religioasă a lui Lenin era foarte variată: avea ascendență calmucă prin bunicii paterni, germană, prin bunica maternă, care era luterană, precum și evreiască prin bunicul matern (care s-a convertit la creștinism). Vladimir Ilici Ulianov (Lenin) a fost botezat după ritul bisericii ortodoxe ruse. A avut doi frați și trei surori, el fiind al treilea născut. Tatăl său Ilia era inspector al școlilor primare din provincia Sibirsk în momentul nașterii lui Vladimir Ilici Lenin.

În copilărie, Vladimir Ilici Ulianov (Lenin) s-a remarcat la studiile de latină și greacă. În mai 1887, fratele său mai mare, Alexandr Ulianov, a fost condamnat la moarte prin spânzurare pentru participarea la un complot cu scopul asasinării țarului Alexandru al III-lea. Acest eveniment l-a radicalizat pe Vladimir Ilici și, la sfârșitul aceluiași an, a fost arestat și exmatriculat de la Universitatea din Kazan pentru participarea la un protest studențesc. El a continuat să studieze în particular, iar în 1891 a primit licența pentru practicarea avocaturii.

Revoluționarul

[modificare | modificare sursă]
Portretul lui Lenin, decembrie 1895

În loc să se dedice carierei juridice, Lenin s-a implicat tot mai mult în activitatea de propagandă revoluționară și în studiul marxismului. La 7 decembrie 1895 a fost arestat, pentru un an, de autorități și, ulterior a fost exilat în satul Șușenskoe, din Siberia.

În iulie 1898 s-a căsătorit cu Nadejda Krupskaia, activistă socialistă. În aprilie 1899 a publicat cartea Dezvoltarea capitalismului în Rusia. În 1900 exilul său ia sfârșit. Călătorește prin Rusia și prin Europa și publică ziarul Iskra (Scânteia) și diferite articole și cărți legate de mișcarea revoluționară.

Lenin a fost un personaj activ în Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia (PSDMR), iar din 1903 a condus fracțiunea bolșevică după ruptura cu menșevicii, ruptură care a fost inspirată, cel puțin parțial, de pamfletul său Ce este de făcut?. În 1906 a fost ales în prezidiul PSDMR. În 1907 s-a mutat în Finlanda din motive de siguranță. A continuat să călătorească în Europa și să participe la numeroase întruniri socialiste, inclusiv la Conferința de la Zimmerwald din 1915.

Lenin vorbind poporului

La 3-4 aprilie 1917 s-a reîntors la Petrograd, cu ajutorul lui Parvus, urmărind răsturnarea țarului Nicolae al II-lea. În acea perioadă, Lenin a preluat un rol conducător în mișcarea bolșevică, publicând Tezele din aprilie. După o revoltă a muncitorilor eșuată în iulie 1917, Lenin a fugit în Finlanda. S-a reîntors în octombrie 1917, conducând o revoluție armată, cu sloganul „Toată puterea – sovietelor!” împotriva Guvernului Provizoriu. Ideile sale de guvernare au fost exprimate în eseul „Statul și Revoluția”, care invoca o nouă formă de conducere, bazată pe consiliile muncitorilor numite soviete (sfaturi).

O bună parte a exilului, începând din 1909, dar și după cucerirea puterii, Lenin și soția lui au avut-o în preajma lor pe Inessa Armand, feministă și revoluționară. Conform unor istorici, Inessa Armand a fost și amantă a conducătorului bolșevic, acceptată de prea-toleranta Krupskaia.

Secrete financiare

[modificare | modificare sursă]

Nici în Rusia, nici în străinătate, Lenin nu a cunoscut lipsurile materiale. Pe toată perioada exilului el nu a muncit nici măcar o singură zi; a călătorit mult (Berna, Paris, Bruxelles, Zürich, Londra, Stockholm, Berlin, insula Capri, etc), a locuit la hoteluri sau în case închiriate în stațiuni de odihnă.

În ianuarie 1892 tânărul Vladimir Ilici Ulianov a fost angajat ca asistent al avocatului pledant A. N. Hardin, în slujba căruia a lucrat numai 18 luni. În momentul în care a izbucnit Revoluția din Octombrie, Lenin era angajat de mai puțin de doi ani.

Maria Alexandrovna Ulianova era pensionară, văduva unui consilier de stat deținător al Ordinului Stanislas clasa I. Ea mai moștenise de la soțul ei o treime din moșia Kokușkino. Această cotă din moșie a fost vândută, iar banii au fost depuși în cele din urmă într-o bancă. Numai că mama lui Lenin a călătorit, la rândul ei, mult, de trei ori în Elveția, Germania și Franța, de două ori fiind însoțită de fiica sa, Maria (Maniașa). Aceasta din urmă a petrecut aproape doi ani în Germania și Franța.

Surse serioase de venituri nu puteau fi articolele publicate în presa revoluționară rusă (precum Iskra). Sursa lui principală de venituri a fost desigur fondul special al Partidului, fond despre care nu se pomenește niciodată în actele oficiale, dar a cărui existență este recunoscută de Lenin în bogata lui corespondență.[22]

Acest fond era alimentat din cotizațiile membrilor de partid.[23], din donații particulare, (precum cele ale lui Maxim Gorki [24] sau cea cunoscută ca Afacerea Schmidt[25], dar mai ales din exproprieri revoluționare, în fapt, delapidări sau atacuri banditești asupra birourilor de poștă, a caselor de bilete din gări și asupra băncilor. Cea mai cunoscută expropriere a fost atacul asupra a două camioane cu bani, la 26 iunie 1907 în Piața Erevan din Tiflis, când au fost furate 340.000 de ruble de către o echipă condusă de Stalin.

Controlul asupra acestui fond special, la care Lenin n-a renunțat nici în timpul exilului și nici după victoria revoluției bolșevice, a fost unul dintre merele discordiei care a împiedicat încercările timide de reunificare a bolșevicilor și menșevicilor.

Șeful statului sovietic

[modificare | modificare sursă]

La 8 noiembrie 1917 Lenin a fost ales Președinte al Consiliului Comisarilor Poporului de către Congresul Sovietului Rus. În fața amenințării invaziei germane, Lenin a fost de părere că Rusia trebuie să semneze imediat un tratat de pace. Alți lideri veterani bolșevici, precum Buharin, apărau ideea continuării războiului, cu scopul de a stârni revoluția în Germania. Troțki, care a condus negocierile, era pentru o poziție de mijloc, fiind de acord cu un tratat de pace care să stipuleze condiția niciunui câștig teritorial pentru vreo parte din conflict. După ce negocierile au eșuat, Germania a lansat o invazie care a avut ca rezultat pierderea unei importante părți din teritoriile vestice ale Rusiei. Ca un rezultat al acestei situații, Lenin a câștigat sprijinul majorității liderilor bolșevici și Rusia a semnat, în cele din urmă, în condiții dezavantajoase Tratatul de la Brest-Litovsk (martie 1918).

Acceptând că sovietele sunt singurele forme legitime de guvernare muncitorească, Lenin a întrerupt activitatea Adunării Constituante Ruse. Aici, bolșevicii pierduseră la vot, câștigătorul alegerilor fiind Partidul Socialist Revoluționar. Mai târziu, aceștia din urmă s-au divizat în două fracțiuni, una de stânga, pro-soviete, și alta de dreapta, anti-soviete. Bolșevicii aveau majoritatea în Congresul Sovietelor și au format o coaliție guvernamentală cu socialiștii revoluționari de stânga. În cele din urmă, coaliția lor însă s-a prăbușit, după ce socialiștii-revoluționari s-au opus tratatului de pace de la Brest-Litovsk, ei încercând chiar, prin alianțe cu alte partide, să răstoarne guvernul sovietelor. Situația a degenerat, iar partidele non-bolșevice (și chiar unele grupuri socialiste) au încercat în mod activ să răstoarne guvernul sovietelor. Lenin a reacționat încercând să le oprească activitățile.

La 30 august 1918, Fania Kaplan, membră a Partidului Socialist Revoluționar, s-a apropiat de Lenin după ce acesta luase cuvântul la un miting și se îndrepta către mașina sa. Ea l-a strigat pe Lenin și, când acesta s-a întors să-i răspundă, a tras trei focuri de revolver asupra lui, dintre care două l-au nimerit pe liderul bolșevic în umăr și în ureche. Lenin a fost dus în apartamentul său privat din Kremlin, el refuzând să riște sa meargă la spital, deoarece credea că și acolo este așteptat de alți asasini. Au fost convocați doctorii, dar ei au decis că era prea riscant să extragă gloanțele. În cele din urmă Lenin și-a revenit, dar sănătatea sa s-a deteriorat în continuu, începând din acel moment, și se crede că incidentul a contribuit la atacurile cerebrale de mai târziu.

În martie 1919, Lenin și veteranii bolșevici s-au întâlnit cu revoluționarii socialiști din întreaga lume și au format Internaționala Comunistă. Membrii Internaționalei Comuniste, inclusiv Lenin și bolșevicii, s-au deprins din mai larga mișcare socialistă. Din acel moment ei au fost cunoscuți cu numele de comuniști. În Rusia, Partidul Bolșevic a fost redenumit „Partidul Comunist Rus (Bolșevicii)”, care a devenit mai apoi Partidul Comunist al Uniunii Sovietice.

În această perioadă, în toată Rusia se desfășura cu furie un război civil. Un mare număr de forțe politice și sprijinitorii acestora au luat armele în mâini pentru a sprijini, respectiv pentru a răsturna guvernul. Deși în războiul civil au fost implicate mai multe fracțiuni, cele mai importante două forțe au fost Armata Roșie (comuniștii) și Armata Albă (monarhiștii). Puterile străine, precum Franța, Marea Britanie, Statele Unite și Japonia au intervenit, de asemenea, în război (de partea albilor). În cele din urmă, Armata Roșie a ieșit învingătoare, zdrobind forțele Albilor și ale aliaților acestora, în 1920, (deși elemente mai puțin importante ale monarhiștilor au mai rămas active câțiva ani).

În ultimele luni ale anului 1919, succesele din războiul civil l-au convins pe Lenin că era timpul să exporte revoluția în vestul Europei, dacă era necesar chiar prin forță. Proaspătul stat independent polonez, A doua Republică Poloneză, era sub influența puternică a omului de stat Józef Piłsudski, care visa la o federație („Federația Międzymorze”) care ar fi putut cuprinde Polonia, Lituania, Ucraina de vest (cu centrul la Kiev) și alte țări din Europa Centrală și din Europa de Răsărit apărute după prăbușirea imperiilor la sfârșitul Primului Război Mondial. Scopul acestei federații ar fi fost acela de a apăra membrii săi de orice amenințare imperialistă atât dinspre Rusia, cât și dinspre Germania. Când Polonia a început să-și reocupe teritoriile estice anexate de Rusia în timpul împărțirilor Poloniei de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și au izbucnit luptele cu bolșevicii pentru controlul Ucrainei și a provinciilor adiacente, având revoluția din Germania în plină desfășurare, Lenin a apreciat că era timpul și locul perfect „să testeze Europa cu baionetele Armatei Roșii”. Războiul Polono-Rus a început în 1919. Lenin a văzut Polonia ca pe un pod pe care Armata Roșie trebuia să-l traverseze pentru a face legătura dintre Revoluția Rusă și sprijinitorii comuniști din Revoluția Germană, pentru a acorda ajutor altor mișcări comuniste din Europa Occidentală. Aceste planuri au fost însă abandonate după înfrângerea din bătălia de la Varșovia și pacea cu Polonia a fost semnată în 18 martie 1921, la Riga.

Anii lungi de război și-au pus pecetea pe Rusia și, într-un final, cea mai mare parte a țării era în ruine. În martie 1921, Lenin a înlocuit politica comunismului de război, (care fusese folosită pe perioada războiului civil), cu aceea a Noii Politici Economice (NEP), în încercarea de a reconstrui industria și, în mod special, agricultura. Dar în aceeași lună s-a petrecut și înăbușirea răscoalei marinarilor din Kronstadt.

Moartea prematură

[modificare | modificare sursă]
Nadejda Krupskaia, Lenin și jurnalistul american Lincoln Eure la Kremlin, februarie 1920

Sănătatea lui Lenin era deja deteriorată în mod serios în urma eforturilor sale făcute în revoluție și în război. Tentativa de asasinat a mai adăugat o problemă la multele probleme de sănătate pe care le-a avut. În mai 1922, Lenin a avut primul atac cerebral. A rămas parțial paralizat (pe partea dreaptă) și rolul său în guvern a început să se diminueze. După al doilea atac din decembrie 1922, Lenin a demisionat din funcțiile politice. În martie 1923, a suferit al treilea atac, a rămas țintuit la pat și incapabil să mai vorbească.

Lenin a murit la 21 ianuarie 1924. La puțin timp după deces, au început să circule zvonuri potrivit cărora ar fi suferit de sifilis. Cauza oficială a morții lui Lenin a fost ateroscleroza cerebrală sau al patrulea atac cerebral, dar din cei 27 de medici care l-au tratat numai opt au fost de acord cu concluziile raportului de autopsie. Din acest motiv, s-au făcut mai multe supoziții privind cauzele morții lui Lenin.

Documente declasificate după căderea Uniunii Sovietice, alături de memoriile medicilor lui Lenin, sugerează că liderul bolșevic a fost tratat de sifilis încă din 1895. Documentele sugerează, de asemenea, că anatomo-patologului Alexi Abrikosov, care era însărcinat cu autopsia, i s-a ordonat să demonstreze că Lenin nu a murit de sifilis. Abrikosov nu a menționat această boală în raportul de autopsie, dar distrugerile vaselor de sânge, paralizia și alte incapacități pe care le-a citat sunt tipice pentru această boală. La un al doilea raport de autopsie nici un organ, arteră importantă sau zone ale creierului, afectate în mod obișnuit de sifilis, nu au fost menționate.

În 1923, doctorii lui Lenin l-au tratat pe acesta cu salvarsan, singurul medicament care la acea vreme era folosit în mod special pentru tratarea sifilisului, dar și cu iodură de potasiu care era, de asemenea, folosită, în mod obișnuit, la tratarea acestei boli.

În 2004 s-au făcut noi afirmații medicale conform cărora Lenin a suferit de sifilis și a decedat din această cauză.[26]

Orașul Petrograd a fost redenumit Leningrad în onoarea sa și acesta i-a rămas numele până la prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, când și-a recăpătat numele original, Sankt Petersburg.

După primul său atac cerebral, Lenin a publicat un numar de scrieri prin care da indicații viitoare pentru guvern. Cea mai importantă dintre acestea este Testamentul lui Lenin, unde, între altele, critica și lideri ai partidului precum Lev Troțki și Stalin. Despre Stalin, secretar general al partidului încă din 1922, Lenin spunea că „în mâinile sale este concentrată o putere nelimitată” și sugera ca „tovarășii să se gândească la o cale de a-l îndepărta pe Stalin din funcție”. Aceste critici dure ale vieții interne a partidului nu au fost niciodată aduse la cunoștința publicului larg.

La începutul secolului al XX-lea, mișcarea rusă a cosmismului (teoria evoluției cosmice) era foarte populară și a fost făcută o încercare de conservare a trupului lui Lenin prin crionică pentru a permite reînvierea lui în viitor. S-a procurat echipamentul necesar din import, dar din mai multe motive, acest plan nu a fost dus la bun sfârșit. În loc de criogenare, trupul său a fost îmbălsămat și expus pentru vizitare în Mausoleul din Moscova.

Deși Lenin și-a exprimat cu puțin timp înaintea morții dorința să nu fie create memoriale pentru el, diferiți politicieni au văzut o cale de a-și îmbunătăți propria poziție în partid prin legarea numelui de acela al liderului bolșevic. Figura primului conducător al statului sovietic a fost ridicată la un statut aproape mitic, iar statui, monumente și memoriale au apărut în onoarea sa de-a lungul și de-a latul țării.

Studiul creierului lui Lenin

[modificare | modificare sursă]

Creierul lui Lenin a fost scos înainte de îmbălsămarea trupului său. Guvernul sovietic l-a însărcinat pe cunoscutul neurochirurg german Oskar Vogt să studieze creierul lui Lenin și să localizeze zona precisă a celulelor creierului care erau responsabile de geniu. Institutul Creierului a fost creat în Moscova pentru acest scop. Vogt a publicat o lucrare despre creier, în 1929, în care raporta că unii neuroni piramidali din al treilea strat al cortexului cerebral al lui Lenin erau foarte mari. Totuși, legătura dintre aceștia și genialitate a fost contestată. Munca lui Vogt a fost considerată de către sovietici ca fiind nesatisfăcătoare. Alte cercetări au fost făcute după aceea de o echipă sovietică, dar rezultatele muncii pe creierul lui Lenin nu au mai fost făcute publice.

Anatomia modernă nu mai crede că doar morfologia singură poate determina funcționarea creierului.

Tabel cronologic

[modificare | modificare sursă]

Până în februarie 1918, evenimentele din Rusia sunt datate în conformitate cu calendarul iulian (stil vechi), care în secolul al XIX-lea rămăsese cu 13 zile în urmă față de cel gregorian (stil nou) din Occident. Toate evenimentele din tabelul de mai jos sunt datate în conformitate cu stilul nou.

22 aprilie 1870 Se naște Vladimir Ilici Ulianov (Lenin)
7 noiembrie 1879 Se naște Lev Davidivici Bronștein (Troțki)
21 decembrie Se naște Iosif Vissarionovici Djugașvili (Stalin)
ianuarie 1880 Gheorghi Plehanov fuge din Rusia în Europa Occidentală
13 martie 1881 Este asasinat țarul Alexandru al II-lea
septembrie 1883 Plehanov înființează la Geneva "Grupul marxist pentru eliberarea muncii"
24 ianuarie 1886 Moare tatăl lui Lenin, Ilia Ulianov
20 mai 1887 Este spânzurat fratele lui Lenin, Alexandr Ulianov
25 august Lenin intră la Universitatea din Kazan
17 decembrie Lenin este arestat în cursul unei demonstrații de protest a studenților
noiembrie 1891 Lenin își ia examenul de drept ca student extern al Universității din Sankt Petersburg
1892 Lenin lucrează ca avocat în Samara
septembrie 1894 Prima lucrare publicată Cine sunt „prietenii poporului” și cum luptă ei împotriva social-democraților
mai – septembrie 1895 Pleacă în străinătate și-l cunoaște pe Plehanov
21 decembrie Lenin este arestat la Sankt Petersburg
10 februarie 1897 Lenin este exilat pentru trei ani în Siberia
martie 1898 Se întemeiază Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia
22 iulie Lenin se căsătorește cu Nadejda Krupskaia în Șușenskoe
martie 1900 Încheierea perioadei de exil
10 februarie Reîntoarcerea la Sankt Petersburg
3 iunie Lenin este arestat pentru zece zile
20 iunie Lenin o vizitează pe Krupskaia aflată în exil la Ufa
29 iulie Lenin părăsește Rusia și pleacă în Europa Occidentală
iarna 1901 Se întemeiază Partidul Socialist Revoluționar
martie 1902 Apare lucrarea lui Lenin Ce este de făcut?
aprilie – mai Lenin este la Londra
30 iunie23 august 1903 Are loc al doilea Congres al PSDMR la Bruxelles și Londra
Apare sciziunea dintre bolșevici și menșevici
decembrie Lenin demisionează de la Iskra
9 februarie 1904 Izbucnește Războiul Ruso-Japonez
14 martie Lenin demisionează din Comitetul Central al partidului
22 ianuarie 1905 Duminica Însângerată de la Sankt Petersburg
23 ianuarie Încep greve în întreaga Rusie
23 aprilie10 mai Cel de-al treilea Congres al PSDMR la Londra
27 mai Flota rusă este scufundată în largul coastelor Japoniei în strâmtoarea Țușima
iunie Revolta de pe Cuirasatul Potemkin din Flota Mării Negre
15 iulie Este asasinat la Sankt Peterburg Ministrul Afacerilor Interne, Viaceslav Plehve
5 septembrie Se încheie la Portsmouth, SUA, Tratatul ruso-japonez
octombrie Izbucnește Greva Generală
25 octombrie Se înființează Partidul Democratic Constituțional (Cadeții)
26 octombrie Se înființează la Sankt Peterburg Sovietul Deputaților, cu Troțki adjunct la conducere
30 octombrie Țarul Nicolae al II-lea pune în circulație manifestul prin care promite drepturi civile și alegeri pentru Duma de Stat
21 noiembrie Lenin se reîntoarce în țară
16 decembrie Membrii Sovietului din Sankt Peterburg sunt arestați
21 decembrie Insurecția armată de la Moscova este înăbușită de armată
23 aprilie8 mai 1906 Cel de-al patrulea Congres al PSDMR se desfășoară la Stockholm
10 mai Se deschide prima sesiune a Dumei
21 iulie Dizolvarea Dumei și numirea lui Piotr Stolîpin în funcția de prim-ministru
ianuarie - aprilie 1907 Lenin locuiește la Kokkala în Finlanda
5 martie Se deschid lucrările celei de-a doua Dume
15 iunie Cea de-a doua Dumă este dizolvată
13 aprilie1 iunie Cel de-al cincilea Congres al PSDMR se desfășoară la Londra
20 noiembrie Se deschid lucrările celei de-a treia Dumă, aleasă după noua lege electorală
decembrie Lenin se mută în Elveția
decembrie 1908 Lenin se mută la Paris
1908 Lenin o cunoaște pe Inessa Armand la Paris
iunie 1912 Lenin se mută la Cracovia, în Polonia aflată sub stăpânire austriacă
20 noiembrie Se deschid lucrările celei de-a treia Dumă, aleasă după noua lege electorală
28 noiembrie Se deschid lucrările celei de-a patra Dumă
mai 1913 Lenin se mută la Poronin
iulie Lenin o însoțește pe Krupskaia la Berna pentru a fi operată
30 iulie 1914 Rusia decretează mobilizarea generală
1 august Germania declară război Rusiei
3 august Începe Primul război mondial
august Sankt Peterburg își schimbă denumirea devenind Petrograd
Rusia invadează Galiția austriacă și Prusia Orientală
8 august Lenin este arestat în Polonia sub acuzația de spionaj în favoarea Rusiei
19 august Este eliberat
septembrie Forțele rusești sunt înfrânte în Prusia Orientală
Lenin pleacă din Austria în Elveția
22 iulie 1915 Forțele rusești se retrag din Polonia
4 septembrie Țarul Nicolae al II-lea preia comanda supremă a armatei
septembrie Lenin participă la Conferința socialiștilor împotriva războiului de la Zimmerwald, Elveția
aprilie 1916 Are loc cea de-a doua Conferință a socialiștilor împotriva războiului la Kienthal, Elveția
30 decembrie Rasputin este asasinat la Petrograd
8 martie 1917 Declanșarea Revoluției din Februarie
12 martie Formarea Sovietului din Petrograd
14 martie Formarea Sovietului din Moscova
15 martie Formarea Guvernului Provizoriu. Țarul Nicolae al II-lea abdică
25 martie Stalin și alți bolșevici se întorc din exilul din Siberia
16 aprilie Lenin sosește la Petrograd din Elveția
17 aprilie Lenin elaborează Tezele din aprilie
mai Se organizează Gărzile Roșii bolșevice
Troțki se întoarce de la New York în Rusia
16 iunie Se deschid lucrările Primului Congres al Sovietelor
4 iulie Guvernul Provizoriu emite ordinul de arestare a lui Lenin și a altor fruntași bolșevici
13 iulie Lenin fuge în Finlanda
17 iulie Bolșevicii încearcă să dea o lovitură de stat – „Zilele din iulie”
24 iulie Alexandr Kerenski devine prim ministru
august are loc cel de-al șaselea Congres al Partidului Bolșevic la Petrograd
septembrie Campania lui Kornilov este zdrobită
8 octombrie Troțki devine președintele Sovietului din Petrograd
23 octombrie Lenin se întoarce în secret la Petrograd pentru a participa la ședința Comitetului Central unde s-a votat în favoarea insurecției armate
6 noiembrie Gărzile Roșii declanșează insurecția armată
7 noiembrie Troțki anunță preluarea puterii în cadrul Congresului Sovietelor, la care se aprobă și decretele lui Lenin referitoare la pământ și la încheierea păcii
17 noiembrie Sovnarkomul primește puteri legislative supreme
noiembrie Începe prima fază a războiului civil din Ucraina
25 noiembrie Încep alegerile pentru Adunarea Constituantă Rusă
3 decembrie Încep tratativele de pace la Brest-Litovsk
15 decembrie Este semnat armistițiul ruso-german
20 decembrie Se înființează CEKAComisia extraordinară pentru combaterea contrarevoluției și spionajului
decembrie Izbucnește revolta cazacilor de pe Don. Se formează Armata Voluntară sub comanda generalilor Kaledin și Kornilov
9 ianuarie 1918 Se reiau tratativele de pace de la Brest-Litovsk
14 ianuarie Atentat la viața lui Lenin la Petrograd
18 ianuarie Este convocată Adunarea Constituantă, dispersată cu forța de bolșevici
22 ianuarie Ucraina își proclamă independența
9 februarie Ucraina și Puterile Centrale semnează un tratat
18 februarie Ca urmare a eșecului tratativelor de pace, Germania reia războiul împotriva Rusiei
3 martie Tratatul de la Brest-Litovsk este semnat de Rusia Sovietică și Germania. Armata bolșevică intră în Kiev, capitala Ucrainei
9 martie Forța expediționară aliată debarcă la Murmansk
10 martie Capitala Rusiei Sovietice este mutată de la Petrograd la Moscova
9 martie Forța expediționară aliată debarcă la Murmansk
13 martie Troțki este numit Comisar al Poporului pentru Război. Începe formarea Armatei Roșii
4 aprilie Forța expediționară japoneză debarcă la Vladivostok
iunie Forța expediționară britanică debarcă la Arhanghelsk
12 iunie Marele Duce Mihail este asasinat la Perm
16 iunie Lenin reintroduce pedeapsa cu moartea
4 iulie Cel de-al cincelea Congres al Sovietelor aprobă Constituția
6 iulie Contele Mirbach, ambasadorul Germaniei la Moscova, este asasinat
17 iulie Țarul Nicolae al II-lea și familia lui sunt executați la Ekaterinburg
30 august Lenin este împușcat și rănit la Moscova de către Fania Kaplan. Urițki, șeful CEKA din Petrograd, este asasinat
4 septembrie Lenin ordonă să se ia ostatici. Începe Teroarea Roșie
septembrie Armata Roșie cucerește din mâinile Armatei Albe orașele Simbirsk și Kazan
începutul lui noiembrie Împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei abdică
6 noiembrie Ambasada sovietică din Berlin este evacuată sub acuzația de agitație revoluționară
11 noiembrie Antanta și Puterile Centrale semnează armistițiul
13 noiembrie Guvernul sovietic declară nul Tratatul de la Brest-Litovsk
decembrie Forțele franceze de intervenție debarcă la Odessa
11 aprilie 1919 Se înființează lagărele de concentrare în Rusia Sovietică
martie Izbucnește războiul civil din Urali
iunie 1920 Armata Roșie îi respinge pe polonezi
iulie Armata Roșie ajunge la Varșovia și este respinsă
21 iulie6 august Al doilea Congres al Cominternului la Moscova
august Armata Roșie se retrage din Polonia
noiembrie Forțele Albilor sunt evacuate în masă din Crimeea în Turcia
118 martie 1921 Rebeliunea antibolșevică din Kronstadt
8 martie Al zecelea Congres al Partidului Comunist Bolșevic. Se lansează NEP
aprilie 1922 Stalin este numit în recent creatul post de Secretar General al partidului
26 mai Lenin suferă prima criză
vara Lenin își petrece convalescența la Gorki
16 decembrie Lenin suferă a doua criză
25 decembrie Lenin dictează Scrisoarea către Congres sau Testamentul
10 martie 1923 Lenin suferă a treia criză
1725 aprilie Al doisprezecelea Congres al Partidului Comunist
18 octombrie Lenin vizitează pentru ultima oară Moscova și Kremlinul
21 ianuarie 1924 Lenin moare
27 ianuarie Instalarea trupului mumificat al lui Lenin în Mausoleu


Predecesor:
Alexandr Kerenski (premier al Guvernului Provizoriu)
Președinte al Sovietului Comisarilor Poporului
1917–1924
Succesor:
Alexei Ivanovici Rîkov


  1. ^ https://lenin.shm.ru/2407-2/, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ Ob osnovah leninizma[*][[Ob osnovah leninizma (1924 publication written by Joseph Stalin)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  3. ^ https://lenin.shm.ru/2410-2/, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  4. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  5. ^ BeWeB, accesat în BeWeB&rft_id=https://beweb.chiesacattolica.it&rfr_id=info:sid/ro.wikipedia.org:Vladimir Ilici Lenin" class="Z3988"> 
  6. ^ Vladimir Il’ič Lenin, Gran Enciclopèdia Catalana 
  7. ^ Vladimir Iljitš Uljanov, Eesti biograafiline andmebaas ISIK, accesat în Eesti biograafiline andmebaas ISIK&rft_id=http://www2.kirmus.ee/biblioserver/isik/index.php?m=frontpage&rfr_id=info:sid/ro.wikipedia.org:Vladimir Ilici Lenin" class="Z3988"> 
  8. ^ Wladimir Iljitsch Lenin, Munzinger Personen, accesat în Munzinger Personen&rft_id=https://www.munzinger.de/search/query?query.id=query-00&rfr_id=info:sid/ro.wikipedia.org:Vladimir Ilici Lenin" class="Z3988"> 
  9. ^ „Vladimir Ilici Lenin”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  10. ^ EB-12 / Lenin, Vladimir Ilich[*][[EB-12 / Lenin, Vladimir Ilich (articol enciclopedic)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  11. ^ Vladimir Lenin, Encyclopædia Britannica Online, accesat în Encyclopædia Britannica Online&rft_id=https://www.britannica.com/&rfr_id=info:sid/ro.wikipedia.org:Vladimir Ilici Lenin" class="Z3988"> 
  12. ^ Vladimir Lenin, Find a Grave, accesat în  
  13. ^ Wladimir Iljitsch Lenin, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în Brockhaus Enzyklopädie&rft_id=https://brockhaus.de/ecs/julex/article/lenin-wladimir-iljitsch&rfr_id=info:sid/ro.wikipedia.org:Vladimir Ilici Lenin" class="Z3988"> 
  14. ^ Vladimir Ilʹič Lenin, Autoritatea BnF 
  15. ^ Ciuvașskaia iențiklopediaCiuvașskaia iențiklopedia&rft_id=http://enc.cap.ru/&rfr_id=info:sid/ro.wikipedia.org:Vladimir Ilici Lenin" class="Z3988"> 
  16. ^ Soțializm i religia[*][[Soțializm i religia (an article written by Vladimir Lenin)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  17. ^ (PDF) http://philosophy.lengu.ru/wp-content/uploads/2015/10/Religiya-i-Bibliya-v-trudah-V.-I.-Lenina.pdf  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  18. ^ a b „Vladimir Ilici Lenin”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  19. ^ CONOR.SI[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  20. ^ Czech National Authority Database, accesat în Czech National Authority Database&rft_id=http://autority.nkp.cz/&rfr_id=info:sid/ro.wikipedia.org:Vladimir Ilici Lenin" class="Z3988"> 
  21. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  22. ^ După cum afirmă Valentinov, un emigrant menșevic și mai apoi, bolșevic, salariul conducătorilor Partidului fusese fixat la 350 de franci elvețieni.
  23. ^ În 1905 existau, după toate probabilitățile, aproximativ 10.000 de membri plătitori
  24. ^ Maxim Gorki a donat o parte dintre drepturile de autor pentru piesa Azilul de noapte, care se juca în Germania cu casele închise.
  25. ^ Dmitri Volkagonov, Lenin - O nouă biografie, Editura Orizonturi, Editura Lider, București 1994, ISBN 973-9154-99-9)
  26. ^ C. J. Chivers, A retrospective diagnosis says Lenin had syphilis, in: The New York Times, 22 iunie 2004

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]

Selecție de lucrări

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Vladimir Ilici Lenin

Multimedia