Sari la conținut

Tumescență peniană nocturnă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Tumescența peniană nocturnă (abreviat TPN), sau erecția nocturnă, acceași cu erecția matinală sau erecția de dimineață, este un fenomen de erecție spontană a penisului în timpul somnului sau la trezire. Toți bărbații, care nu suferă de disfuncție erectilă fiziologică, au parte de tumescență peniană nocturnă, de obicei de la trei până la cinci ori pe noapte,[1] fiecare durând între 15 și 40 de minute (cu o durată medie de 20 de minute).[2] În mod tipic, tumescența peniană nocturnă are loc în timpul somnului REM.[1] Se crede că tumescența peniană nocturnă contribuie la sănătatea sexuală a bărbaților.[3] Ea nu are legătură cu visele erotice și ejaculările nocturne.[4]

Existența și predictibilitatea tumescenței nocturne este utilizată de medicii specializați pe sănătate sexuală pentru a constata dacă un caz de disfuncție erectilă are cauze psihologice sau fiziologice.[1]

Cauzele apariției TPN nu sunt cunoscute cu exactitate. Bancroft și O'Carroll au înaintat ipoteza că neuronii noradrenergici din locus ceruleus sunt inhibitori ai erecției penile, și că, în timpul somnului REM, sistemul nervos parasimpatic ia fața sistemului nervos simpatic, ceea ce produce stoparea eliminării de noradrenalină și permite testosteronului să joace un rol important în acțiunile excitatoare ale TPN.[5][6][7]

Există dovezi că vezica urinară plină complet poate provoca o „erecție reflex” de stimulare a nervilor sacrali (S2-S4) din măduva spinării. În timpul zilei, această stimulare este în mod normal suprimată la adulți de stimuli contradictorii.[8]

Un fenomen similar cu TPN există și la femei – tumescența clitorală nocturnă, în cadrul căruia, în timpul somnului are loc umezirea vaginului.

  1. ^ a b c „Tests for Erection Problems”. WebMD, Inc. Accesat în . 
  2. ^ Bernie Zilbergeld, La sexualité des hommes, Ramsay, 1978
  3. ^ Why guys rise and, well, rise in the morning?, The Body Odd, NBC News, October 2010
  4. ^ en Woo Sik Chung et al. « Erotic erection versus nocturnal erection » The Journal of urology 1990;143(2):294-297.
  5. ^ en R. O'Carroll et al. « Androgens, behaviour and nocturnal erection in hypogonadal men: the effects of varying the replacementdose » Clin Endocrinol (Oxf) 1985, 23:527-538
  6. ^ P. Fenwick et al. (). „Nocturnal Penile Tumescence and Serum Testosterone Levels”. Archives of Sexual Behavior (în engleză). 15 (1): 13–21. doi:10.1007/BF01542301.et al.''&rfr_id=info:sid/ro.wikipedia.org:Tumescență peniană nocturnă" class="Z3988"> 
  7. ^ Bancroft, J (). „The endocrinology of sexual arousal”. Journal of Endocrinology. 186 (3): 411–427. doi:10.1677/joe.1.06233. PMID 16135662. Accesat în . 
  8. ^ en Phil Klebine; Linda Lindsey (mai 2007). „Sexual Function for Men with Spinal Cord Injury”. Spinal Cord Injury Information Network. University of Alabama at Birmingham. Accesat în . 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
  • en Knight J (noiembrie 2016). The Complete Guide to Fertility Awareness. Routledge. ISBN 978-1138790100.