S/2003 J 4
| S/2003 J 4 | |
 S/2003 J 4 fotografiat de Canada-France-Hawaii Telescope(d) în timpul observațiilor ulterioare din februarie 2003 | |
| Descoperire [1] | |
|---|---|
| Descoperit de | Scott S. Sheppard(d) et al. |
| Loc descoperire | Mauna Kea Obs.(d) |
| Dată descoperire | 5 februarie 2003 |
| Caracteristicile orbitei [2] | |
| Epocă 17 decembrie 2020 JD 2459200.5 | |
| Arc de observare | 16.42 ani (5,997 zile) |
| Earliest precovery date | 10 decembrie 2001 |
| 0.1473856 AU (22,048,570 km) | |
| Excentricitate | 0.4967418 |
Perioadă orbitală | –1.83 ani (–668.85 zile) |
| 146.33793° | |
| 0° 32m 17.664s / zi | |
| Înclinație | 149.40138° (față de ecliptică) |
| 249.91700° | |
| 240.54004° | |
| Sateliți | Jupiter |
| Caracteristici fizice | |
Diametrul mediu | ≈2 km[3] |
| Albedo | 0.04 (presupus)[3] |
Magnitudinea aparentă | 23.0[3] |
Magnitudinea absolută (H) | 16.7[2] |
S/2003 J 4 este un satelit natural al lui Jupiter . A fost descoperit de o echipă de astronomi de la Universitatea din Hawaii condusă de Scott S. Sheppard(d) în 2003. [1]
S/2003 J 4 are un diametru de aproximativ 2 km, și îl orbitează pe Jupiter la o distanță medie 23,000,000 km în 669 zile, la o inclinație de 149° față de ecliptică, într-o direcție retrogradă și cu o excentricitate de 0.497.
Aparține grupului Pasiphae, sateliți retrograzi neregulați care orbitează în jurul lui Jupiter la distanțe cuprinse între 22,8 și 24,1 Gm și cu înclinații cuprinse între 144,5° și 158,3°.
Acest satelit a fost considerat pierdut [4] [5] [6] [7] până la sfârșitul anului 2020, când a fost recuperat de astronomii amatori Kai Ly și Sam Deen în imagini de arhivă din 2001-2018. [8] Recuperarea satelitului a fost anunțată de Minor Planet Center pe 13 ianuarie 2021.
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ a b MPEC 2003-E11: S/2003 J 1, 2003 J 2, 2003 J 3, 2003 J 4, 2003 J 5, 2003 J 6, 2003 J 7 2003 March 4 (discovery and ephemeris)
- ^ a b „MPEC 2021-A170 : S/2003 J 4”. Minor Planet Electronic Circular. Minor Planet Center. . Accesat în .
- ^ a b c S.S. Sheppard (2019), Moons of Jupiter, Carnegie Science, on line
- ^ Beatty, Kelly (). „Outer-Planet Moons Found — and Lost”. www.skyandtelescope.com. Sky & Telescope. Accesat în .
- ^ Brozović, Marina; Jacobson, Robert A. (). „The Orbits of Jupiter's Irregular Satellites”. The Astronomical Journal. 153 (4): 147. Bibcode:2017AJ....153..147B. doi:10.3847/1538-3881/aa5e4d.
- ^ Jacobson, B.; Brozović, M.; Gladman, B.; Alexandersen, M.; Nicholson, P. D.; Veillet, C. (). „Irregular Satellites of the Outer Planets: Orbital Uncertainties and Astrometric Recoveries in 2009–2011”. The Astronomical Journal. 144 (5): 132. Bibcode:2012AJ....144..132J. doi:10.1088/0004-6256/144/5/132.
- ^ Sheppard, Scott S. (). „New Moons of Jupiter Announced in 2017”. home.dtm.ciw.edu. Accesat în .
We likely have all of the lost moons in our new observations from 2017, but to link them back to the remaining lost 2003 objects requires more observations a year later to confirm the linkages, which will not happen until early 2018. ... There are likely a few more new moons as well in our 2017 observations, but we need to reobserve them in 2018 to determine which of the discoveries are new and which are lost 2003 moons.
- ^ Hecht, Jeff (). „Amateur Astronomer Finds "Lost" Moons of Jupiter”. www.skyandtelescope.com. Sky & Telescope. Accesat în .
