Pubertate
Pubertatea | |
Etapele dezvoltării organelor genitale ale bărbatului în timpul pubertății | |
Etapele de dezvoltare a sânilor femeii în timpul pubertății | |
Detalii | |
---|---|
Latină | pubēratum |
Terminologie anatomică |
Pubertatea este perioada vieții dintre copilărie și maturitate când organismul uman, atât feminin, cât și masculin, se dezvoltă din punct de vedere psihic, cât și fizic, în special organele sexuale, devenind adult și capabil pentru a se reproduce sexual. Pubertatea declanșată de stimulii hormonali din creier trimiși către gonade, ovarele la fete și testiculele la băieți. Ca răspuns la acești stimuli gonadele produc hormoni care stimulează libidoul și creșterea, funcționarea și transformarea creierului, oaselor, mușchilor, sângelui, sânilor și organelor sexuale. Pubertatea începe în general în jurul vârstei de 10 - 12 ani[1]. La fete aceasta debutează în jurul vârstei de 10 - 11 ani și se încheie în jurul vârstei de 15 - 17 ani, iar la băieți debutează la 11 - 12 ani și se încheie în jurul vârstei de 16 - 17 ani. Punctul de început al pubertății la fete este menarha, stadiul de început al menstruației, ce are loc prima dată în jurul vârstei de 12 - 13 ani. La băieți punctul de început al pubertății este prima ejaculare, spermarha, ce apare prima dată în jurul vârstei de 12 - 13 ani.
Dezvoltarea organismului
[modificare | modificare sursă]În pubertate procesul de dezvoltare al organismului se accelerează. Între 12 și 13 ani apare părul în regiunea pubiană și axilară. Saltul statural (creșterea rapidă în înălțime) la fete începe la 10 ani și 6 luni și durează până la 13 ani, cu vârful vitezei de creștere în medie de 8,4 cm/an; la băieți, începe la 12 ani și 6 luni și durează până la 15 ani, cu vârful vitezei de creștere în medie de 9,4 cm/an, ca la vârsta de 2 ani[2]. În jur de 15 ani apar coșurile pe față, se îngroașă vocea la băieți și începe creșterea părului facial.
Pe lângă modificările corporale pe care pubertatea le presupune, sunt foarte importante și schimbările emoționale ce caracterizează această perioadă. La vârsta pubertății, copiii devin mai conștienți de propria înfățișare, mai preocupați de crearea unui stil personal și de poziționarea în raport cu ceilalți.
Apare dorința de independență și de libertate în a lua decizii, iar comunicarea cu adolescentul poate deveni dificilă. În lipsa unei comunicări eficiente, relația părinte-adolescent poate deveni distantă, iar aversiunea copilului adolescent față de autoritatea părinților poate declanșa numeroase conflicte.
Pubertate precoce
[modificare | modificare sursă]Pubertatea precoce e pubertatea care se instalează înaintea vârstei de 9 ani la fete și 10 ani la băieți. Simptomele pubertății precoce sunt: dezvoltarea sexuală rapidă, înălțime mai mare decât a copiilor de aceeași vârstă, dezvoltarea rapidă a sânilor la fete, creșterea timpurie a penisului și a testiculelor la băieți. Opusul pubertății precoce este pubertatea târzie, aceasta e pubertatea care se instalează la vârsta de 15-16 ani. Copiii diagnosticați cu această afecțiune trebuie să urmeze lunar un tratament injectabil, până la vârsta pubertății normale. De altfel, în unele cazuri, pubertatea precoce ar putea fi confundată cu telarha prematură. Acest tip de afecțiune are un singur simptom, întâlnit, de asemenea și la pubertatea precoce, și anume acela de dezvoltare înainte de vreme a sânilor. Deosebirea dintre cele două este că telarha nu este provocată de sistemul hipotalamus și nu necesită tratament, ci doar supraveghere medicală.
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Note
[modificare | modificare sursă]- ^
- Strickland, Bonnie B., ed. (). „Puberty”. The Gale Encyclopedia of Psychology (ed. Second). Gale Group. p. 528. ISBN 978-0-7876-4786-5.
The sequence and age range of the developmental changes associated with puberty can vary widely. Although most children begin puberty between the ages of 10 and 12, it can start at any age from 8 to 16. The most obvious determining factor is gender; on average, puberty arrives earlier for girls than boys. Heredity also appears to play an important role. Compared to an overall age range of nine to 18 for menarche, the age difference for sisters averages only 13 months and for identical twins, less than three months. Body weight is a factor as well: puberty often begins earlier in heavier children of both sexes and later in thinner ones. The onset of menstruation, in particular, appears to be related to amounts of body fat. Girls with little body fat, especially athletes, often start menstruating at a later than-average age. Over the past 100 years, puberty has tended to begin increasingly early in both sexes (a phenomenon called the secular trend).
- Steinberg, Laurence (). „Adolescence”. În Strickland, Bonnie B. The Gale Encyclopedia of Psychology (ed. Second). Gale Group. p. 11. ISBN 0-7876-4786-1.
The timing of physical maturation varies widely. In the United States today, menarche, the first menstrual period, typically occurs around age 12, although some youngsters start puberty when they are only eight or nine, others when they are well into their teens. The duration of puberty also varies greatly: eighteen months to six years in girls and two to five years in boys.
- Strickland, Bonnie B., ed. (). „Puberty”. The Gale Encyclopedia of Psychology (ed. Second). Gale Group. p. 528. ISBN 978-0-7876-4786-5.
- ^ Studiul unor parametri morfofuncționali cardiovasculari la diverse loturi de sportivi juniori
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- http://www.bioterapi.ro/dictionar/index_terapeutic/index_terapeuticP.html Arhivat în , la Wayback Machine.
- http://parinti.viatameaunjocserios.ro/articole/comunicare/ Arhivat în , la Wayback Machine.
- http://www.eva.ro/familie/copii/pubertatea-un-test-atat-pentru-parinti-cat-si-pentru-copii-articol-5226.html
- Pubertatea, tot mai timpurie: de ce încep să li se dezvolte sânii fetelor încă de la 9 ani?, 4 noiembrie 2013, Descoperă - sursa