Priene

Coordonate: 37°39′35″N 27°17′52″E ({{PAGENAME}}) / 37.65972°N 27.29778°E
Priene
Πριήνη Samsun Kale
— Polis antic —
Limba turcă
- Nume contemporan	Prien
Templul Atenei, ridicat la ordinal lui Alexandru cel Mare la poalele muntelui Mycale. Cele cinci coloane au fost ridicate din ruine în 1965 – 1966 sunt cu aproximativ 3 m mai scurte decât înălțimea coloanelor originale
Poreclă: Prieneians
Priene Priene (Turcia) Poziția geografică

Țară	Elada
Regiune	Ionia
Fondată de greci	1000 î.Hr.

Guvernare
- Tip	Democrație

Suprafață^[1]
- Suprafața de locuire	0,15 km²
- Suprafața cetății	0,37 km²

Populație ^[2]
- Oraș-stat elen	6.000 locuitori
- Urban	4.000 locuitori
- Rural	2.000 locuitori

Fus orar	UTC 3

Prezență online
GeoNames
Modifică date / text

Priene (în limba greacă veche: Πριήνη, Priēnē) a fost un oraș elen din Ionia, membru al Ligii Ioniene, construit la poalele muntelui Mycale, la aproximativ 6 km nord de cursul râului Maeander, la 25 km de anticul Milet, și la 67 km de orașele contemporane Aydin și la 15 km de Söke. La origini, orașul a fost port la mare întinzându-se pe dealurile și terasele care se ridicau până la o înălțime de 380 m^[3]. În zilele noastre, după mai multe secole de modificări ale reliefului, orașul se află de depărtare de țărmul mării. Priene se putea lăuda cu o mare bogăție de opere de artă și monumente arhitectonice. Poziția originală a orașului pe Muntele Mycale nu a fost descoperită cu adevărat până în prezent. Se crede că orașul era plasat pe o peninsulă și avea două porturi. Priene nu s-a bucurat niciodată de o influență politică prea mare, în principal datorită populației sale reduse, de numai 4 – 5 mii de locuitori. Orașul a fost împărțit în patru sectoare: cel politic, unde se aflau Bouleterion și Prytaneion, cel cultural, unde se afla Teatrul, cel comercial, unde se afla Agora și cel religios, unde erau plasate templele lui Zeus și Demetrei și, cel mai important dintre ele, al Atenei.

Istoric

Începuturile

Ruinele care sunt vizibile pe pantele muntelui Mycale datează din secolul al IV-lea î.Hr. Acestea nu sunt ruinele orașului original, care a fost un port la gura de vărsare a râului Maeander. Se pare că orașul original a fost părăsit datorită colmatării cursului principal al râului și lărgirii deltei în direcția Mării Egee. În aceste condiții, locuitorii ar fi fost obligați să trăiască într-o regiune mlăștinoasă. Este posibil ca această degradare a vetrei originale a orașului să se fi datorat defrișărilor masive a malurilor abrupte ale râului, ceece a condus la accelerarea eroziunii. Sedimentele au fost depuse progresiv la vărsarea râului în mare. Ruinele primului oraș Priene nu au fost identificate încă. Se presupune că acestea s-ar afla sub straturi groase de sedimente, transformate în zilele noastre în terenuri agricole. În zilele noastre s-au făcut estimări ale poziției originale a orașului luând în calcul rata de colmatare a gurilor râului și faptul că orașul a fost un port înfloritor secole la rând. Priene a fost fondat de coloniști din Teba, aproximativ în anul 1000 î.Hr. Prin anul 700 î.Hr, după o serie de cutremure, orașul a fost mutat spre locația cunoscută în secolul IV î.Hr. Prin anul 500 î.Hr, orașul s-a mutat spre portul Naulochos^[4].

Secolul al IV-lea î.Hr

În jurul anului 350 î.Hr, saptrapul Mausolus a plănuit să construiască un nou oraș pe pantele muntelui Mycale, oraș care ar fi urmat să fie deservit de un port cu ape adânci. Construcția a început când macedonenii au cucerit regiunea. Alexandru cel Mare și-a asumat personal responasabilitatea pentru mutarea orașului. Atât în planurile lui Mausolus, cât și în cele ale lui Alexandru, Priene urma să devină un oraș model. Alexandru s-a oferit să plătească pentru construcția Templului Atenei. Planurile templului aparțineau unui vestit arhitect al vremii. Exemplul dat de liderul macedonean a fost urmat de mai mulți cetățeni bogați ai regiunii și cele mai multe clădiri publice au fost construite cu bani privați, iar numele donatorilor au fost înscrise la loc de cinste Ruinele orașului sunt considerate a fi cele mai bine păstrate dintre toate orașele elene antice. Orașul a fost studiat încă din secolul al XVIII-lea și cercetările nu au încetat nici în zilele noastre. Marmura folosită la edificarea orașului a fost extrasă din carierele din apropiere. Pădurile de pe muntele Mycale au furnizat lemnul necesar pentru acoperișuri și podele. Zona publică este organizată după un plan rectangular, care urca pe coastele terasate ale muntelui. Totul era drenat de un ingenios sistem de canale. Sistemul de alimentare cu apă și cel de canalizare au rezistat până în zilele noastre. Pot fi admirate fundațiile diferitelor clădiri, stăzile pavate, scările, câteva portaluri, munumente, ziduri, terase și o serie de coloane dărâmate. Părțile constucțiilor făcute din lemn nu au supraviețuit până în zilele noastre.

Ultimii ani

În ciuda așteptărilor celor care au reconstruit orașul, portul nu a mai rezistat decât câteva secole. Geograful Pausanias amintea în secolul al II-lea că râul Maeander colmatase colful în care se afla orașul Myus, iar locuitorii săi îl părăsiseră și se mutaseră în Milet^[5].

În vreme ce Miletul era încă un port funcțional în secolul I, după cum demonstrează cercetări geoarheologice recente, Priene își pierduse deja statutul de port și legătura cu marea deschisă în acele vremuri^[6]. Este foarte posibil ca neguțătorii să fi părăsit primii, pentru ca să se stabilească la Milet. Până în secolul al III-lea, tot Golful Milet, cu excepția Lacului Bafa, fusese colmatat.

În zilele noastre, Miletul se afla la mai mulți kilometri de mare, iar Priene se află la marginea unei câmpii fertile. În apropiere de Priene a mai rămas un sat grecesc, a cărui compoziție etnică s-a modificat odată cu sosirea turcilor în secolul al XII-lea. În secolul al XIII-lea, Priene era numit de greci „Sampson”, după numele eroului biblic Samson, și „Samsun Kale” („Castelul lui Samson”) de către turci. Regiunea a mai rămas sub controlul Imperiului Bizantin până la sfârșitul secolului al XIII-lea.

După 1923 ultimii greci din regiune au plecat, ca urmare a înțelegerii dintre guvernele elen și turc. La scurtă vreme, și populația turcă a plecat, mutându-se în Güllü Bahçe, („Grădina de Trandafiri”), o fostă așezare greacă, care astăzi se numește Gelebeç ori Kelebeș. Excursiile către Priene încep din această ultimă locație.

Caracteristici

Teritoriul

În secolul al IV-lea î.Hr., Priene dispunea de două porturi cu ape adânci în Golful Milet^[7] și se afla la o distanță relativ mare de mlaștinile Deltei râului Maender. Resursele agricole erau destul de reduse, deși Priene controla foarte probabil și o parte a văii râului Maender. Orașul-stat se învecina la nord cu Efesul și Teba.

Priene a fost un mic oraș-stat cu numai 6.000 de locuitori. Densitatea populației din zona rezidențială a fost estimată la 166 locuitori/hectar, iar cea a locuințelor de 33 clădiri/ha^[8]. Toate clădirile publice se aflau la mică distanță una de cealaltă, dar erau greu accesibile datorită așezării lor pe terasele muntelui.

Societatea

Priene a fost un oraș bogat. Majoritatea caselor erau din marmură iar clădirile publice au fost ridicate prin donații private. Aproximativ o treime dintre clădirile orașului aveau toalete interioare, un lucru neobișnuit pentru grecii care preferau toaletele publice. De asemenea, numeroase locuințe se bucurau de apă curentă și canalizare. Locația orașului asigura aprovizionarea relativ ușoară cu apă. Mai multe izvoare de pe muntele Mykale au fost captate și aduse în cisternele orașului cu ajutorul apeductelor. Din cisterne, apa era adusă prin conducte în case și la fântânile publice. Peste o treime dintre locuințele din Priene aveau apă curentă, în vreme ce, în restul orașelor elene, apa era adusă în case de la fântânile publice de către servitori.

Guvernarea

Sistemul de guvernare a orașului Priene a evoluat de la aristocrație la începuturile sale, la democrație în secolul al IV-lea î.Hr. Cel mai înalt for de conducere al orașului stat era „Priēneis” (Priēneis), care emitea decrete și alte documente publice în numele poporului. Monedele bătute în Preiene aveau pe obverse capul zeiței Atena, iar pe revers o spirală elenă. Au existat monede care au avut imporimat pe revers un delfin și literele PRIN, prescurtarea de la PRIĒNEŌN (ΠΡΙΗ – ΠΡΙΗΝΕΩΝ, care aparține locuitorilor orașului Priene)^[9]. Aceste simboluri erau ilustrarea democrației, puterii maritime, asemănătoare Atenei, dar plasată în Asia.

Mecanismul conducerii democratice era similar cu cel din Atena, dar mai puțin complicat. Adunarea cetățenilor se întâlnea periodic ca să dezbată problemele principale ale orașului și să ia decizii. Conducerea activității zilnice legislative și executive de un consiliul orășănesc, care se întâlnea în „bouleuterion”, un mic amfiteatru cu acoperiș din lemn. Șeful comunității era „prytane”. El și alți câțiva magistrați erau aleși perioadic.

La fel ca în Atena, nu toți cetățenii orașului-stat aveau dreptul de vot. Populația din regiunea rurală nu avea drepturi politice politice egale.

Personalități

Bias din Priene

Galerie de imagini

Priene (Teatrul)
Priene (Buleoterion)
Priene (Agora)

Note

^ Hansen (2004), pp. 14-16, estimează zona protejată de ziduri de apărare la o suprafață de 1,33 – 2 ori mai mare decât a ariei zonei locuite, adică 15 ha.
Rubinstein (2004), pp 1091-1093, apreciază suprafata protejată de ziduri la aproximativ 37 ha.
^ Hansen (2004), pp 14-16 estimează că în localitate trăiau 8 persoane / locuință, în 500 de locuințe și o prorție populație urban / rural de 2:1.
^ Michael Grant (1986). A Guide to the Ancient World. New York: Barnes & Noble, Inc. pp. 523–524. ISBN 0760741344.
^ Crouch (2004) pages 199-200.
^ ”Description of Greece” Book 7 Section 2.11.
^ Marc Müllenhoff „Geoarchäologische, sedimentologische und morphodynamische Untersuchungen im Mündungsgebiet des Büyük Menderes (Mäander), Westtürkei” Marburg/Lahn 2005
^ Din vechiul golf a mai rămas o singură întindere de apă, Lacul Bafa.
^ Hansen (2004), pp 14-16.
^ Rubinstein (2004), pp 1091-1093.

Bibliografie

Dora P.Crouch (2004). Geology and Settlement: Greco-Roman Patterns. Oxford University Press. ISBN 0195083295 Verificați valoarea |isbn=: checksum (ajutor). Parametru necunoscut |city= ignorat (ajutor)
Mogens Herman Hansen (2004). Nielsen, Thomas Heine, ed. „Once again: Studies in the Ancient Greek Polis: Papers from the Copenhagen Polis Centre 7”. Stuttgart: Franz Steiner Verlag. ISBN 3-515-08438-X. |contribution= ignorat (ajutor).
Lene Rubinstein (2004). Hansen, Mogens Herman; Nielsen, Thomas Heine, ed. „An Inventory of Archaic and Classical Poleis: An Investigation Conducted by the Danish National Research Foundation”. Oxford University Press. ISBN 0-19-814099-1. |contribution= ignorat (ajutor).

Legături externe

Vezi și

Listă de orașe antice grecești

[1] Hansen (2004), pp. 14-16, estimează zona protejată de ziduri de apărare la o suprafață de 1,33 – 2 ori mai mare decât a ariei zonei locuite, adică 15 ha.
Rubinstein (2004), pp 1091-1093, apreciază suprafata protejată de ziduri la aproximativ 37 ha.

[2] Hansen (2004), pp 14-16 estimează că în localitate trăiau 8 persoane / locuință, în 500 de locuințe și o prorție populație urban / rural de 2:1.

[”Grant”-3] Michael Grant (1986). A Guide to the Ancient World. New York: Barnes & Noble, Inc. pp. 523–524. ISBN 0760741344.

[crouch199-200-4] Crouch (2004) pages 199-200.

[5] ”Description of Greece” Book 7 Section 2.11.

[6] Marc Müllenhoff „Geoarchäologische, sedimentologische und morphodynamische Untersuchungen im Mündungsgebiet des Büyük Menderes (Mäander), Westtürkei” Marburg/Lahn 2005

[7] Din vechiul golf a mai rămas o singură întindere de apă, Lacul Bafa.

[8] Hansen (2004), pp 14-16.

[9] Rubinstein (2004), pp 1091-1093.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]