Sari la conținut

Partidul Popular (România)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Partidul Popular)
Nu confundați cu Partidul Popular European.
Partidul Popular
Oameni cheie
PreședinteCorneliu Ciontu
Date
Înființat2005 (PP) și 2006 (PNG-CD)
Informații
Ideologie oficialăCreștin democrație
Popularism
Poziție politicăCentru-dreapta
Afiliere internaționalăNu are
Afiliere europeanăNu are
Grup europarlamentarNu are
Culori oficialeVerde, Gri închis
Prezență online
www.pp.ro

Partidul Popular a fost un partid creștin democrat de centru-dreapta fondat în noiembrie 2005 de către Corneliu Ciontu, fost președinte și vicepreședinte al Partidului România Mare. Dupa acceptarea inițială a înregistrării Partidului Popular în registrul partidelor din România, la curtea de apel înființarea Partidului Popular a fost respinsă. În luna august a anului 2006, Partidul Popular a fost absorbit de către Partidul Noua Generație - Creștin Democrat.

Partidul Popular a fost fondat de către un grup de politicieni desprinși din PRM care au dorit să se distanțeze de politica oficială și traiectoria politică a lui Corneliu Vadim Tudor. Partidul Popular a îmbrățișat doctrina creștin democrată, exprimându-și intenția de a adera la Partidul Popular European.

Partidul Popular a fost un partid care promova doctrina populară românească. Deși a refuzat o nuanțare a caracterului său popular, partidul prezintă afinități cu mișcarea social-creștină germană, cât și cu stânga italiană. Totuși, Partidul Popular și-a propus în mod prioritar o construcție doctrinară organică, autentică, efectiv românească. Din punct de vedere economic, PP este adeptul economiei de piață consolidată social. Marile direcții ale discursului Partidului Popular au fost: direcția națională, direcția socială și direcția spirituală.

Partidul Popular a fost reprezentat grafic de Cavalerul Danubian. Pe baza acestui milenar simbol dacic s-a conturat, în perioada creștină, imaginea Sfântului Gheorghe. Acesta a fost asimilat rapid în cultura europeană, semnificând izbânda binelui în fața răului, puterea și curajul omului de a-și construi singur destinul.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]